Trei scenarii despre motivul “răzvrătirii” lui Godea

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Ştire bombă  – Godea candidează la alegerile din capitală pe cont propriu!!! Nimeni nu a înţeles cauzele acestei decizii,  care a lăsat stupefiată opinia publică şi a contrariat puternic anturajul liberal-democrat al lui Victor Bodiu. Vicepreşedintele PLDM, Godea la fel ca şi colegul lui Alexandru Tănase, se arată dezamăgit de situaţia din cadrul Alianţei de Integrare Europeană. Dar spre deosebire, de avocatul recent încă liberal-democrat, mulţumit selectiv de anumite realizări ale Alianţei, fostul ong-ist Godea a catalogat AIE drept “îmbătrânită”. Cândva apărătorul fervent al Alianţei, acum deja – perimate, a recunoscut de altfel că cele trei formaţiuni nu s-au isprăvit cu reformele. Indignat de această stare a lucrurilor, Godea face semn că doreşte să se distanţeze de PLDM, cel puţin pe perioada alegerilor locale.

Este vorbă de o nouă “schismă”  în interiorul partidului premierului sau totuşi e vorba de o acţiune de PR, legată de apariţiile televizate recente ale liderului liberal, Mihai Ghimpu, care din spate a atacat din nou fragila şi “ruginita” coaliţie din care tot el face parte.

Multe voci îl critică pe Filat pentru că l-ar fi împins latent pe Godea spre această mişcare. Posibil, meritocraţia şi transparenţa deciziilor nu fac tocmai parte din instrumentarul lui Filat folosit la gestionarea resurselor umane ale partidului, dar nici Tănase şi nici Godea nu sunt specimene mai puţin criticabile.  Or, tocmai în ajun de alegeri s-a trezit conştiinţa unuia, iar prin reacţie în lanţ şi a celuilalt liberal-democrat, brusc doritori de reforme şi revitalizare a AIE-2 în numele votanţilor. În realitate, opinia publică a fost ţinută în întuneric cu privire la dedesubturile din Alianţă şi din fiecare partid al acesteia în parte. Toţi au fost halucinaţi premeditat de acţiunile malefice ale comuniştilor, care de curând nu mai sunt nici interesante. Or, viaţa privată a liberalilor se pare a fi mai atractivă, ultimii venind cu porţii tot mai picante despre mersul lucrurilor în partidele partenere, deteriorând şi mai mult cartilajele fine, crescute practic din suportul occidentalilor.

Scenariul I: Urma lui Plahotniuc

Situaţia din alianţă este un dezastru, care se alimentează din conflictele de interes care abundă odată cu încercarea amenajării reformelor conform şi nicidecum nu în detrimentul intereselor economice proprii ale clanurilor politice, cocoşate în prezent pe spatele instituţiilor de stat. Anume interesele personale ale acestor grupări împiedică realizarea reformelor “euroconforme”. Pe acest lucru a stăruit Godea, în care pe semne până la urmă s-au trezit şi anumite reflexe inspirate din experienţa sa în cadrul societăţii civile.

Dacă însă nu e vorba de resetarea sistemului de valori a lui Godea, care, în principiu, nu putea ieşi la rampă fără a avea pe cineva în spate, atunci vorbim de o turnură nouă îndreptată contra PLDM. Arhitectul acestei manevre poate fi mai degrabă cineva din partidele partenere, decât din afara perimetrului Alianţei. Gândul ne duce în primul rând la cercul lui Plahotniuc, care a reuşit în scurt timp să recruteze surse media, să creeze altele noi şi să ridice chiar şi anumite “centre” de influenţă pentru a domina opinia publică în contrapondere lui Filat. Dacă, urma lui Plahotniuc se va găsi şi aici, atunci putem vorbi de un singur lucru – coruperea concurenţilor politici. Această diversiune ar avea rolul să încurce liberal-democraţilor să-l înfrunte pe Chirtoacă. Or, nu este prima dată când echipa lui Plahotniuc vine în ajutorul PL-ului. Atât Plahotniuc, cât şi alte personaje din cadrul PDM, îşi dau seama că doamna Buliga nu poate cuceri capitala, iar Chirtoacă este unicul obstacol în calea “pionului” lui Filat.

Scenariul II: PLDM şi verticala puterii

Deocamdată nu este clar, dacă Tănase şi Godea fac parte din acelaşi “efect de domino” provocat de autoritatea prea mare a lui Filat şi exigenţele la fel de ridicate ale personalităţilor politice ale acestei formaţiuni. Oricum, reacţiile lui Tănase şi Godea sunt cauzate de exerciţiul autoritar al premierului, încrezut în sine şi în resursele administrative pe care le poate folosi pentru a-şi menţine ratingul personal. După cum mulţi se aşteptau, Godea trebuia să fie candidatura PLDM-ului pentru alegerile din capitală, dar aceasta ar fi reprezentat crearea unei concurenţe pe viitor pentru Filat. Mai mult, în cazul câştigului ipotetic al lui Godea, premierul s-ar mai fi simţit complexat, ca urmare a amprentei lăsate de pierderea capitalei în 2007. Adică, anticiparea creării unor figuri alternative competitive în preajma sa, precum şi frustrările anterioare, au fost determinante în luarea deciziei de a-l desemna pe “prietenul” său (Victor Bodiu) drept candidat la PLDM.

Dar, totuşi, de ce Godea nu s-a retras odată cu Tănase şi nu a ales o metodă la fel de elegantă? Cel mai probabil, nimeni nu i-a propus nimic în loc abandonului său, fie el nici nu a negociat şi a hotărât să ia prin surprindere, dorind să obţină ceva prin intermediul presiunii publice. Este evident că Godea şi acele persoane care stau cu siguranţă în spatele lui au recurs la acest gest pentru a marca luna mai, când capitala va fi alimentată cu scandaluri şi bârfe politice, pentru a fi influenţată pe ultima sută de metri ca să-şi dea votul pentru un nou edil, neafiliat politic.

Scenariul III: PR şi calcule electorale

Chiar dacă primele două scenarii sunt fiabile, nu vreau să exclud şi posibilitatea unui joc subtil al PLDM-ului, care creează şi mai multă incertitudine pe segmentul de dreapta, încercând să pună faţa în faţa doi candidaţi şi mai identici – Godea şi Chirtoacă. Această supoziţie este inspirată din faptul că Godea nu doreşte să critice frontal politica lui Filat din cadrul PLDM sau o face dar într-o formă foarte lejeră şi abstractă. Anume condamnându-l pe Filat şi lovind indirect în Bodiu, Godea poate câştiga un teren electoral necesar pentru lansare în campania pentru primăria Chişinăului. Totuşi, ceva îl opreşte să facă acest pas. Este posibil ca PLDM să deţină un „dosar” compromiţător pe numele lui, de aceea, vicepreşedintele formaţiunii demonstrează cu măiestrie abilităţi de precauţie politică şi calcul strategic.

Continuarea pe Observatorul Politic

Comentarii

Denis Cenuşa

Denis Cenuşa

Absolvent al Facultăţii de Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, USM, specialitatea Relaţii Internaţionale, ulterior obţinerea diplomei de Masterat în Ştiinţe Politice. Participant la numeroase conferinţe, mese rotunde şi seminar...

Ultimele articole