Trafic și democrație (*cu accentul pe i)

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

La scurt timp după groaznicul atac terorist din 11 septembrie 2001, premierul britanic Tony Blair a întreprins un set de vizite în capitalele lumii cu scopul de a convinge liderii politici ai vremii despre necesitatea unei intervenţii în Afganistan. „După 11 septembrie, scrie Jonathan Powell în cartea sa Noul Machiavelli, era evidentă nevoia unei acţiuni militare, dar eram cu toţii în ceaţă, pentru că Afganistanul şi talibanii nu fuseseră pînă atunci prioritate pe radarul nostru”. Astfel, delegaţia britanică a întreprins mai întîi o vizită la Berlin, unde „Shroeder a opinat că ar putea să-i convingă pe concetăţenii săi să trimită trupe germane în Afganistan”, la New York şi Washington, apoi Moscova, Islamabad şi în ultimă etapă „către Siria, Arabia Saudită şi Israel”.

Nu despre intervenţia în Afganistan, război, lupta cu terorismul sau cartea lui Powell vreau să vorbesc, ci despre un fapt povestit de cel care timp de 13 ani a fost consilierul lui Blair, aproape nesemnificativ. Atunci cînd citeam cartea am rămas aproape trăsnit cînd am citit că la New York „(…) După ce am asistat la o slujbă în memoria victimelor atacului, am fost prinşi în traficul groaznic din Manhattan şi a fost imediat clar că vom întîrzia la întîlnirea cu preşedintele [Bush]”.

O dilemă, strict culturală, provocată de înţelegerea sau, mai exact, neînţelegerea democraţiei. Pentru că un om (recunosc, puţin ieşit peste hotarele ţării) crescut între cioburile unei democraţii în tranziţie, nu putea înţelege cum unul din cei mai influenţi lideri politici ai vremii, pornit să stîrpească una din cele mai acute probleme globale, poate să întîrzie la o întrevedere cu cel mai influent preşedinte de atunci, George W. Bush, din cauza unui banal ambuteiaj.

Cu toate acestea, am citit mai departe pentru ca să ajung la următorul pasaj: „Ne gîndisem să luăm un elicopter către Washington de la baza aeriană Andrews, dar convoiul de motociclete era incredibil de rapid. Escortele motorizate sînt unul dintre cele mai bune simboluri ale diferenţelor de caracteristici naţionale”, iar şi mai jos, Jonathan Powell aduce o seamă de exemple pe care o să le citez fără vreo intervenţie:

„Americanii sînt aşezaţi comod pe Harley-Davidson şi merg în masă, în grupuri mai numeroase decît în alte ţări, precum le şade bine unei superputeri. În Franţa sînt doar doi, dar sînt foarte individualişti şi merg mereu pe contrasens, la viteză maximă, virînd cu coapsele şi fluierînd în mîini mici bastoane de lemn. Ocazional dau cîte un şut într-o maşină pentru a se da deoparte. Germanii rulează în V pe mijlocul autostrăzii, în faţa demnitarului oaspete, observînd indicatoarele şi semnalele rutiere. Poliţiştii britanici pe motocicletă sînt specializaţi în munca de echipă, formînd o echipă operativă, cu unul dintre ei accelerînd pînă la următorul semafor şi aşteptînd acolo pînă la trecerea oaspetelui (…)”.

Te invit să citești continuarea textului „Trafic și democrație (*cu accentul pe i)” doar pe www.pulbermax.wordpress.com.

Comentarii