Toate miturile au fost sparte. Tkachuk exclus din conducerea PCRM

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Azi la plenarea PCRM, Tkachuk și talibanii Petrenco și Muntean, au fost excluși din Comitetului Central. Ceea ce înseamnă că bătrînul lider comunist și-a impus voința și nu i-a permis lui Tkachuk să pună mîna pe puterea partidului. Cu toate acestea, accentuiez că lupta din sînul comuniștilor încă nu s-a terminat, iar fostul ideolog, Mark Tkachuk, o să-și joace cartea pînă la urmă.

Tkachuk nu va renunța din simplu motiv că nici nu o poate face, deoarece nu-i permit cei din spatele său, cei care l-au finanțat pînă acum și care conduc din umbră coloana a V-a în frunte cu el.

Însă șansele de reușită a lui Tkachuk s-au diminuat considerabil, deoarece credibilitatea acestuia în rîndurile membrilor PCRM a scăzut dramatic, nu mai are susținere. Greșeala lui cea mai mare, a fost că prin acțiunile extremiste intreprinse, ce s-au soldat toate cu un mare eșec, a spart orice mit despre capacitățile și calitățile sale, acum tot mai mulți își dau seama că Tkachuk nu a fost niciodată un “cardinal” sau o “eminență cenușie” ce acționa din umbră. El a fost perceput astfel, deoarece așa a fost voința lui Voronin. Oricine era în locul său, era perceput la fel. Dacă Tkachuk ar convinge puținii susținători ce-i mai are în PCRM să se alăture lui și să meargă separați la viitoarele alegeri Parlamentare, atunci nu ar acumula mai mult de 1 %.

Azi după ce a fost dat afară din Comitetul Central, Tkachuk a continuat în același mod jalnic, să caute vinoveții pentru eșecul său. S-a plîns în fața jurnaliștilor că nu ar înțelege motivul excluderii sale, iar părerea tovarășilor săi ar fi fost ignorată. Petrenco a comentat la fel de plîngăcios excluderea sa din conducerea formațiunii. Ambii au declarat că nu au de gînd să părăsească rîndurile PCRM, ceea ce face să-mi întărească convingerea că Tkachuk va continua lupta cu Voronin, luptă ce se va termina dramatic pentru fostul ideolog.

Iar dacă Tkachuk și Petrenco mai nu au vărsat cîte o lacrimă în fața jurnaliștilor, atunci Voronin era foarte vesel și a comentat cu o mare plăcerea excluderea talibanilor din Comitetul Central. Voronin a spus că declarațiile lui Tkachuk sunt eronate, pentru că el și Petrenco au scris cerere de a fi excluși din organele de conducere ale partidului, imdeiat după ce Tkachuk a depus mandatul de deputat, iar Iurie Muntean ar fi făcut acest lucru încă anul trecut, probabil cînd și-a dat seama că planul lui Tkachuk de al face pe el liderul PCRM, va eșua. Mai mult de atît, Voronin a spus că el are nevoie de oameni competenți în jurul său, mai ales acum, în prag de alegeri.

Inevitabilul s-a produs, iar ruptura din PCRM nu mai este un secret pentru nimeni. Acum urmează lupte mai dure în sînul formațiunii, iar pentru a cîștiga simpatizanți, Tkachuk va recurge și la acțiuni extremiste și va continua să facă front comun cu Formuzal și toți cei care promovează separatismul în Republica Moldova.

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole