Summit-ul de la Vilnius în zona radar

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Letonia vine cu o ofertă irezistibilă de integrare europeană pentru oportuniștii afaceriști de aiurea!

Cu un mizilic de doar 70.000 de euro, așa-zișii investitori abili nu doar că vor circula nestingheriți în spațiul Schengen, dar își pot vedea de mendrele lor (și) în Uniunea Euroasiatică. Aceasta e opțiunea cea mai ieftină, raportată la ofertele similare venite din Irlanda (unde, în schimbul sumei de 500.000 de euro, obții permis de ședere, urmînd ca peste cinci ani să își vezi și rîvnitul document passepartout) sau Malta (poți deveni cetățean cu drepturi depline al Uniunii Europene pentru suma de 650.000 de euro).

Din această perspectivă, noiii-crai-îmboțățiți-peste-noapte la Chișinău (Tiraspol), Kiev, Minsk sau chiar Moscova nu au motive sa își facă emoții legate de Summit-ul de la Vilnius, valabil doar pentru cei mulți și săraci, se pare. Miza populațiilor ex-sovietice, „ajutate” să decadă cu metode sofisticate de pauperizare și ținute cu „mare artă” în iobăgie post-modernă, iarăși este dusă în neant. Așa cum se întîmplă, de altfel, cu toate guvernările succesive de la 1990 încoace. Iată motivul real pentru care guvernanții de la Erevan & Kiev au spus „pas”! Dar mai ales cei de la Chișinău au „acoperire” asigurată, astfel nemaiavînd prea multe mustrări de conștiință în caz de „worst-case scenario”! Mai trebuie să precizez că, dintr-un punct de vedere politic neutru pe care în permanență încerc să mi-l mențin, acesta pare a fi rezultatul plauzibil?

Or, „parafare” nu vine etimologic din „parafină”!

Cel puțin pentru Basarabia − în lipsă teribilă de argumente economice plauzibile −  „tema integrării europene” trebuia oricum să rămînă în portofoliul electoral de anul viitor. În caz contrar, Alianța pentru Integrare Europeană își pierde decisiv nu atît rațiunea politică, cît pe cea legislativă. Nu trebuie să fii neapărat descendent din genealogia cassandriană pentru a prevedea că „sufragiile antisistem” în bloc vor fi confiscate de grupări „antimafiote”, cu lideri de probitate morală și economică absolut îndoielnică. Numele lor este foarte cunoscut, de altfel.

Odată cu această iminentă (dar și eminentă) redislocare tectonică a aisbergului politic, Moldova riscă să se transforme într-un spațiu de vendetă publică încă neexperimentată a clanurilor de influență economică transfrontalieră.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Igor Ursenco

Igor Ursenco

Scriitor, observator social. Fără a urmări o periodiocitate metronomică, voi posta în acest spațiu articole ce țin de principalele teme (și nedumeriri) care mă interesează ca cetățean (deconstrucție politică & concordie socială). Au trecut tim...

Ultimele articole