SUA ca vis și UE ca superputere.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

De la sfârșitul războiului rece și colapsul Uniunii Sovietice se spune din ce în ce mai des că SUA a rămas singura superputere mondială. Majoritatea discursurilor marilor demnitari în acei ani sunau cam așa: trăim într-o lume, dominată de o singură superputere, și nu se întrevede nici o perspectivă de apariție a vreunui concurent. În opinia unui fost consilier pe probleme de securitate națională, Zbigniew Brzezinski, SUA constituie unica, cea dintâi și cea din urmă superputere mondială. Ei, s-au înșelat, din anii 2000 încoace această putere dominantă dă semne de oboseală și sunt voci care susțin că puterea SUA este în declin (acum nici nu se pune problema în timp de criză economică mondială). Mereu s-a întâmplat că existența unei puteri dominante a încurajat nașterea altor puteri care să o contrabalanseze pe cea dominantă. Așa s-a născut și Uniunea Europeană, cu ajutorul în special al SUA (după 1945 încoace).

Din ce în ce mai mult UE este văzută ca principal chalanger al SUA la hegemonie. Nu numai că în prezent este o superputere economică, dar nici nu mai are nevoie de cadrul de securitate asigurat de SUA în timpul războiului rece, fiind astfel mult mai dispusă să își afirme propriile politici în fața SUA. Cei doi actori de pe scena mondială au convenit, este adevărat, asupra promovării capitalismului și democrației în lume și sunt legați unul de celălalt prin legături comerciale de investiții, însă văd lumea din perspective din ce în ce mai diferite. Irakul a prezentat un punct cheie, dar divergențele din SUA și UE s-au manifestat cu privire la probleme mult mai variate, precum conflictul israeliano-palestinian, schimbările climaterice, pedeapsa capitală, sprijinul pentru Națiunile Unite, abordarea problemei Iranului și Coreei de Nord sau chiar aderarea la Curtea Penală Internațională.

SUA nu sunt în dezacord numai cu UE, ci și cu restul lumii. Tipul de politică promovată de SUA, mai ales sub administrația lui BUSH, are la bază din ce în ce mai mult perspectiva unilaterală, folosirea forței pentru atingerea obiectivelor și prezența unui electorat intern care devine din ce în ce mai conservator. În aceste condiții, credibilitatea pretențiilor de susținător al democrației este subminată de erori flagrante din practica democrației americane.

Toate aceste motive, existența unor precedente istorice, creșterea sa economică și declinul credibilității rolului SUA în lume, îi oferă UE să se afirme ca superputere. Având ca bază valori diferite, UE poate oferi o perspectivă a problemelor internaționale, soluții diferite și o abordare a relațiilor internaționale bazată mai mult pe diplomație și pluralism. O lume care a dus două războaie mondiale pe continentul său, nu va acționa niciodată prin violențe cu pretextul de a impune democrația cum o face SUA.

Comentarii

Roman Cernelea

Roman Cernelea

Blogger, activist, freelancer, student în anul III la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, România, facultatea de Științe Politice, ex-vicepreședinte la Asociația Tinerilor Basarabeni din Iași. Îmi place să mă implic în proiecte care se merită. I...

Ultimele articole