Nu puţini jurnalişti americani se întrebau cât va mai tolera preşedintele Barack Obama aroganţa omologului rus. Şi iată că prezenţa ex-angajatului Agenţiei Naţionale de Securitate, Edward Snowden, pe aeroportul din Moscova, a fost exact bomboana pe coliva cooperării, şi aşa tensionate, dintre Casa Albă şi Kremlin.
Aidoma evoluţiei pe un teren de tenis de câmp, primul as a fost executat de ministerul rus al imigrării, care a eliberat un act conform căruia Snowden poate trăi în Rusia, timp de un an de zile.
A urmat la serviciu secretarul de stat american John Kerry. Acesta l-a sunat, la telefon, pe omologul de la Moscova, Serghei Lavrov. Căruia i-a adus la cunoştinţă că reuniunea miniştrilor americani şi ruşi ai apărării şi afacerilor externe, din luna august este posibil să fie anulată.
Următoarea mutare posibilă, pe tabla de şah americano-rusă este probabilitatea ca preşedintele SUA să nu se întâlnească cu şeful statului rus – cum era programat, timp de două zile –, după participarea la reuniunea G-20, ce este planificată a se derula la Sankt Petersburg.
Gestul lui Barack Obama ar fi şi reversul medaliei la precedentul creat de Vladimir Putin, care, în anul 2012, a refuzat să participe la reuniunea G-8, de la Chicago, unde a preferat să îl trimită pe premierul Dmitri Medvedev.
De altfel şi la dialogul bilateral, realizat în iunie, în Irlanda de Nord, s-a văzut clar starea de tensiune, pe chipurile celor doi interlocutori, ca în fotografia ce însoţeşte aceste rânduri.
Ulterior, în urmă cu 14 zile, preşedintele american l-a sunat pe omologul rus solicitându-i trimiterea lui Snowden în SUA. Diplomaţiei lui Obama, Putin i-a replicat cu un refuz, deloc bine primit în Biroul Oval.
Un asemenea afront obligă la măsuri de reacţie ce vor aminti de perioada Războiului Rece.
Mai ales că încăpăţânările succesive, ale lui Vladimir Putin, de a nu finaliza constructiv dialogurile cu Barack Obama, nu fac decât să confirme ipoteza că i se potriveşte perfect proverbul american:
”Nu suntem ceea ce vrem să fim, nu suntem ceea ce vom fi, ci suntem ceea ce am fost.”
Doar pentru un timp…