Spărgătorul de mituri: „Românii au apărut în 1859”

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Un argument (evident fals) menționat foarte frecvent de oponenții unirii este cel că moldovenii nu pot fi români deoarece România a apărut ca stat doar în 1859. Principală eroare logică constă aici în faptul că apariția României 1859 nu presupune că și românii au apărut în același timp. Dimpotrivă, mai întâi s-a consolidat în timp poporul român, însă în entități statale diferite, iar la mijlocul secolului XIX acesta și-a exprimat dorința de a trăi împreună într-un stat național.

Un criteriu de definire a statului este cel teritorial. Un alt criteriu însă este cel național. România este un stat național și s-a format în baza celui de-al doilea criteriu. Astfel, statul național român s-a înființat în 1859 ca rezultat al năzuinței românilor de a fi împreună. E de remarcat că deși statul național român a apărut abia în 1859, românii ca popor au locuit în regiune cu multe secole înainte (contrar afirmațiilor unor pseudosavanți  moldoveniști), însă erau dispersați în diferite formațiuni statale. Astfel, prin eforturile intelectualilor de epocă, mai întâi a avut loc consolidarea națiunii, care apoi a culminat cu crearea statului național. Cazuri similare sunt cel al Germaniei și cel al Italiei, spre deosebire de cel al Franței, unde mai întâi s-a consolidat teritoriul, iar apoi – națiunea.

Pornind de la această premisă, afinitatea față de un stat național nu depinde de faptul dacă ai locuit pe teritorul acestui stat, ci dacă faci parte din națiunea titulară. De altfel, în momentul proclamării unirii Transilvaniei în 1918, aceasta nu fusese până la acel moment parte a României niciodată; însă etnicii români din Transilvania și-au exprimat dorința de a locui împreună cu ceilalți români. La fel a fost cu unificarea Germaniei și a Italiei, aproximativ în aceeași perioadă. Nu cred că cineva ar afirma că germanii sau italienii au apărut în a doua jumătate a secolului XIX.

De aceea, indiferent de cât timp a fost Basarabia parte a României, e firesc și logic ca etnicii români de aici să simtă o legătură specială cu statul român și să nu-l perceapă ca „stat străin”. Mai mult ca atât, Basarabia fiind un teritoriu locuit majoritar de români, e firesc ca băștinașii de aici să-și dorească reunirea.

Încercarea de a aborda problema prin prisma criteriului teritorial este greșită prin reducere la absurd. Să încercăm să vedem mai multe implicații ale ideii. Mai jos e o listă cu toate jurisdicțiile asupra teritoriului actual al Republicii Moldova și durata lor, începând cu anul  1359:

  • Principatul Moldovei independent – 179 ani
  • Imperiul Otoman – 274 ani
  • Imperiul Rus – 106 ani
  • România – 25 ani
  • Uniunea Sovietică – 48 ani
  • Republica Moldova independentă – 22 ani

Deci, dacă am fost atât de mult timp sub ruși sau turci, de ce astăzi nu suntem ruși sau turci?

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Iulian Gramațki

Iulian Gramațki

Doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”. Cunoști...

Ultimele articole