Spărgătorul de mituri: Mitul Transnistriei

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

„Cum rămâne cu Transnistria?” – e o întrebare care răsună des atunci când se vorbește despre unire. Cel mai trist este când se aud unele obiecții de genul „nu e bine să vorbim despre unire, pentru că asta împiedică o soluționare constructivă a problemei Transnistrene.”

Să ne închipuim următoarea alegorie. Într-o livadă crește un copac, însă de la acel copac s-a rupt un ram. A mai trecut ceva timp și de la acel ram s-a desprins o așchie. Ce este mai important oare: să prinzi ramul înapoi de copac sau să alipești așchia din nou la ram? Da, e un tablou destul de primitiv, însă redă ideea de bază: cei care pun problema în termenii expuși în primul alineat încurcă grav prioritățile.

O reintegrare a Transnistriei în condițiile actuale, atâta timp cât Republica Moldova rămâne încă parțial decuplată de spațiul românesc, va aduce preponderent dezavantaje. Dat fiind clivajul geopolitic existent în societatea din R.M. – direcția Europeană vs. cea Euroasiatică, reintegrarea Transnistriei doar va înclina balanța în favoarea ultimei.

Se știe că, din punct de vedere istoric, Transnistria nu a fost parte a vreunei formațiuni statale românești până în 1940. Istoria comună a Transnistriei și a Basarabiei începe de la 2 august 1940, odată cu ordinul de înființare a RSSM. Problema transistreană este, de fapt, una dintre cele mai dureroase moșteniri ale perioadei sovietice. Toate acestea ne-ar duce cu gândul la faptul că soluția optimă ar fi decuplarea acestui vestigiu sovietic, însă există un motiv care ne împiedică: în Transistria locuiesc un număr considerabil de români – români deznaționalizați la fiecare pas, prigoniți doar pentru că au curajul să spună cine sunt. Abandonarea lor ar fi un act de lașitate națională și este necesară găsirea unei soluții de compromis, bazată pe respectarea drepturilor tuturor etniilor conclocuitoare în acel teritoriu.

Cine însă are capacitatea să o facă? Cu siguranță că nu guvernul de la Chișinău. Cu toții știm că, dincolo de retorica guvernanților despre nevoia unui „dialog constructiv”, progresul pe care pot să îl facă negociatorii R.M. în problema Transnistreană este foarte aproape de 0. În acest context, reunirea Republii Moldova cu România se impune ca o soluție firească pentru a ne spori puterea de negociere. Rusia nu va mai putea avea aceeași abordare impertinentă, știind că de cealaltă parte a mesei de tratative se află un stat membru al NATO și UE, care de asemenea se bucură de încrederea și sprijinul Statelor Unite ale Americii.

Comentarii

Iulian Gramațki

Iulian Gramațki

Doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”. Cunoști...

Ultimele articole