Soluţii de creat probleme

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

După o perioadă mai lungă de meditaţie, Dodon a hotărât să-şi ia biletul cu destinaţia – anonimatul politic. Născut talent şi mort speranţă, Dodon a aprins pentru o clipă flacăra de la capătul tunelului ca s-o stingă imediat ce şi-a aprins ţigara. Oportunist de carieră, Dodon nu a ezitat să părăsească corabia naufragiată a pcrm-ului, dar fiind laş după natura şi-a păstrat biletul. Laşitatea lui Dodon s-a manifestat în două cazuri. Primul, că nu a renunţat la calitatea de membru de partid şi al doilea că toată retorica despre depăşirea crizei politice a servit doar pentru justificarea părăsirii fracţiunii comuniste şi nu a fost generată de o adevărată intenţie sinceră în acest sens. Laudele aduse lui Voronin şi refuzul de a vota candidatul alianţei ne arată că lui Dodon în continuare îi este frică de Voronin. Dodon a avut „curajul” de al „supăra” pe bolşevic doar până la o limită. Prin comportamentul său, Dodon parcă dozează această supărare. Azi am aflat că Stepaniuc i-a transmis lui Dodon grebla sa, ca să aibă pe ce călca noul „salvator al naţiunii”.
În acelaşi timp, în republică s-a declanşat o adevărată nebunie. Sunt şocat să văd cu câtă seriozitate se discută pe toate canalele tv şi radio despre candidatul la Preşedinţie Zina Carabina. În ce ţară am ajuns să trăim dacă o mediocritate docilă ca Greceanîi a ajuns să fie luată în serios pentru o astfel de funcţie. Îmi amintesc cum în 2009 fiind întrebată de un reporter dacă este de acord să candideze pentru funcţia de Preşedinte, a zis: „Să vedem ce va hotărî partidul?”. Acum că partidul nu mai este, cine va hotărî pentru dna „preşedinte”? Sau poate îl facem pe Dodon regent? Dar cât fac declaraţiile marelui patriot liberal şi politician amator Ion Hadârcă, care a zis că Greceanîi poate fi votată, dacă devine membru PD? De râdea tot studioul. Cât de mediocru trebuie să fii ca să reduci totul la „recuperarea” funcţiei de Preşedinte al Parlamentului? Cu aşa lider de partid şi fracţiune parlamentară nu mă mir că PL-ul fuge de alegeri ca dracul de tămâie.
O altă mostră de mediocritate şi laşitate a fost servită de deputaţii PL-işti Munteanu şi Guţu care au venit cu o iniţiativă de a da amendă pentru „nerespectarea legislaţiei lingvistice în materialele publicitare”. Ca să vezi ce grijă pentru limba română, în loc să vină cu propunerea de a interzice publicitatea în alte limbi. Iată prin astfel de iniţiative şi tertipuri se mimează promovarea interesului național. Dar dacă să ne întoarcem la inițiativa în cauză, ea ar avea mai mult sens și efect dacă prevedea amenzi, cât mai mari posibil, pentu greșelile ortografice și de exprimare comise în variantele românești.

Comentarii

Adrian Pricop

Adrian Pricop

Am absolvit facultatea de drept a Universităţii Bucureşti în 1993. Din 1994 sunt avocat în baroul Chişinău. Activitatea politică am început-o de pe băncile şcolii de pe timpul perestroicii. Prin ceea ce scriu, vreau să combat teoria „politica e murda...

Ultimele articole