Solicităm rectoratelor universităţilor deschiderea vizelor de reşedinţă pentru toţi studenţii

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Clubul Studenţilor Liberali, care este parte componentă a Tineretului Liberal, a mulţumit în cadrul unei conferinţe de presă tuturor studenţilor pentru participarea masivă în cadrul alegerilor locale. Totodată, au fost enunţate problemele pe care le întâmpină studenţii la exercitarea dreptului constituţional de a vota.

Astfel, în urma unei analize simple am constatat că peste 1000 de studenţi care locuiesc în cămine universitare în mun. Chişinău nu au putut vota nici la 5 iunie şi nici la 19 iunie.  Este vorba de studenţii din cele două cămine ale Universităţii Cooperatist-Comerciale din Moldova, căminul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, căminul nr. 2 al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi din căminul Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova. Aceasta s-a petrecut pe motiv că universităţile nu au deschis vize de reşedinţă studenţilor din cămine aşa cum procedează Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu”, Universitatea Agrară de Stat din Moldova şi alte universităţi care dispun de cămine.

O altă problemă o constituie faptul că studenţii care locuiesc în chirie în mun. Chişinău nu pot să voteze pentru alegerea administraţiei municipale, în pofida faptului că locuiesc câte 3-4 ani în municipiu. Această stare de lucruri limitează participarea socială a studenţilor în viaţa Chişinăului şi îi exclude din procesul decizional al administraţiei locale.

În dorinţa de a asigura exercitarea dreptului constituţional de a vota, Tineretul Liberal s-a adresat rectoratelor instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova cu solicitarea de a oferi vize de reşedinţe tuturor studenţilor (inclusiv masteranzii şi doctoranzii) care locuiesc în cămine, iar studenţii care locuiesc în chirie în mun. Chişinău să fie înregistraţi cu viză de reşedinţă la adresa juridică a instituţiilor de învăţământ.

Comentarii