Și dacă tu ai fi fost cel jefuit, răpit, bătut și scuipat?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Recent, 2 dintre autorii importanți de la noi au publicat 2 articole prin care reiau veșnicul subiect al crimelor comunismului sovietic. Materialele celor 2 accentuează egoismul celor care astăzi, în 2012, la 23 de ani de la prăbușirea regimului comunist sovietic, rămân preocupați de apologia fantomei și spălarea ne-regretatului. Rațiunea acestor poziționări schizoidice este aceeași și arată de ce după dispariția unui regim criminal, încă se mai găsesc apologeți ai decedatului: Rusia este urmașul de drept al URSS. Iar dacă fascismul a fost condamnat și asumat de țara de pe al cărei teritoriu a pornit flagelul, atunci soarta comunismului este de departe alta, chiar dacă daunele provocate umanității au fost cel puțin la fel de mari.

Autorii arată că acele îndemnuri la consens fără asumare, pe care le tot auzim din gurile unor ”bilingvi” incolori de toate vârstele, sunt lipsite de substanță și în afara oricărei civilizații mai răsărite pe care ne-am propune să o avem drept model.

Aveți în continuare 2 pasaje. Primul ține de proprietatea și confortul material la care ține cu îndârjire orice moldovean care se respectă. Iar al doilea ține de respectul față de familie și părinți, cult pe care și-l asumă în mod cu totul ipocrit mulți dintre moldoveni, fără însă a-și asuma și memoria ca atare.

Constantin Tănase: ”…mă gândesc cum s-ar simţi D. Diacov, care nu e un om chiar sărac, dacă într-o seară s-ar pomeni în locuinţa sa cu Kotovski şi camarazii săi care, punându-i pistolul la frunte, i-ar cere ceva lucruri, bijuterii şi bani pentru a le împărţi la cei săraci?… Dar cum s-ar simţi unii dintre colegii săi de partid (şi de Alianţă!) dacă ar trebui să primească vizita nocturnă a lui Kotovski? Nu ar ‘tremura în cuibul lor’?”

Pavel Păduraru: ”…am să vă povestesc şi despre o tâmpenie pe care am auzit-o săptămâna asta şi pe care numai Stepaniuc putea s-o spună: „Politicienii trebuie să lase deportările baltă şi să se gândească la problemele ţării”. Auzindu-l, m-am gândit să-l iau de ceafă şi să-l urc într-un tren de vite. Pe drum, să-l hrănesc cu lături şi viermi, iar odată ajunşi în Siberia, să-l bag cu nasul în troiene. De-mi va piui, să-l bat măr cu o bâtă de fier peste rinichi. Pe urmă să-l înham la o căruţă plină cu lemne şi să-i ordon să tragă. De va smiorcăi, să-l scuip în faţă. De-mi va cere apă, să-i dau zoaie cu rugină şi gândaci. De va vorbi aiurea, să-i dezbat dinţii şi să-i pun botniţă. Să-l culc noaptea pe podea, printre ploşniţe, ca să se trezească ţeapăn. Dimineaţă să-i strâng puţin degetele cu uşa şi apoi să-l mân cu picioarele în fund la gară. Să-l urc pe un vagon şi să-l las aşa să ajungă acasă. Să treacă şi el, comunistul, măcar o singură zi prin ce a trecut tatăl meu şi alţii care nu s-au lăsat îngenuncheaţi de comunişti. Iar la Chişinău, să-i şterg lacrimile şi să-i şoptesc împăciuitor: ‘Gata, măi Stepaniuc, să lăsăm totul baltă şi să ne gândim la ţară!’”

Comentarii

Tudor Cojocariu

Tudor Cojocariu

Român din Moldova. Absolvent al liceului româno-francez "Gh. Asachi" din Chişinău. Licenţiat în Sociologie (Universitatea București). Master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (SNSPA, Bucureşti). Responsabil de proiecte la Departamentul...

Ultimele articole