ȘI DACĂ BĂSESCU ÎI UNEȘTE PE UNIONIȘTI

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În urmă cu un an agențiile de presă relatau despre faptul că membrii Guvernului moldovean vor merge în teritoriu la întrevederi cu cetățenii. Anunțul era făcut pe 24 octombrie de către purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova.Potrivit lui Gămurari, decizia a fost luată pentru ca cei din conducerea ministerelor să poată afla problemele cetățenilor.

În luna martie 2017, liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, anunța că un grup de experți va face evaluarea activității miniștrilor, deputaților și șefilor de instituții publice pe care Partidul Democrat din Moldova i-a promovat în funcție. Președintele PDM a spus că în funcție de rezultatele obținute vor fi luate decizii în privința rămânerii sau demiterii din funcție a celor în cauză.

Notam în urmă cu un an că există cel puțin două motive pentru care conducerea Partidului Democrat organizează întâlniri ale deputaților și miniștrilor lor în provincie. Unu: asumarea  responsabilității pentru angajamentele luate de actuala majoritate parlamentară în plan extern, la București și Bruxelles. Doi: pregătirea Partidului Democrat din Moldova pentru alegerile parlamentare de anul viitor.

Nimeni nu a văzut simplitatea lucrurilor anunțate. Experții s-au lansat în teorii conspiraționiste care au avut misiunea de a speria electoratul. Lucrurile erau/sunt de o simplitate extremă, membrii de vază ai PDM se  întâlneau/întâlnesc cu locuitorii  raioanelor moldovenești pentru că aceștia constituie marea masă a electoratului. Ergo: se identifică problemele locale și se verifică potențialii candidați ai partidului pentru alegerile parlamentare din circumscripțiile uninominale.

Atenție – din vara anului 2017, nici o formațiune de pe dreapta politică moldoveană nu mai desfășoară întâlniri, anunțate din timp, în raioanele Moldovei dintre Prut și Nistru. În vara lui 2017, echipa condusă de Andrei Năstase s-a deplasat de câteva ori în provincie. Dar această activitate nu a mai continuat. Ori nu a fost făcută publică.

La un an distanță, constat că, liderul Partidului Democrat din Moldova a impus partidelor politice moldovenești agenda de campanie pre-electorală. Vizitele în provincie ar fi trebuit să identifice potențialele teme de campanie și să verifice modul de comportament, în fața electoratului viitor, al posibililor candidați în circumscripțiile uninominale. Cu siguranță, PDM a făcut acest lucru iar candidați vor fi anunțați.

Opoziția extra-parlamentară, PAS/PPDA, și-a exprimat teama de a își anunța candidații pe circumscripțiile uninominale argumentând că își protejează candidații de campaniile de denigrare. E și asta, probabil, o formă de a face campanie electorală – inducerea spaimei față de lupul cel rău. Probabil, au existat întâlniri în raioane, dar ele nu au fost făcute publice.

Socialiștii moldoveni își fac publice acțiunile și nu se tem de lup. Ei au avut mai multe întâlniri în teritoriu cu simpatizanților lor și au început deja să își anunțe candidații din circumscripțiile uninominale. De aici.

Nu pot uita că, în toamna lui 2017, un alt jucător electoral important circula prin raioanele Moldovei. După ce a avut întâlniri cu simpatizanții unioniști în Ialoveni și Soroca,  Traian Băsescu s-a întâlnit pe 12 noiembrie 2017 cu electoratul lui din Cahul. Din nefericire,  o continuare a acestor întâlniri nu a mai fost. Probabil ex-președintele României a văzut cât de dispersat este electoratul unionist și s-a convins de orgoliile  binomului Maia Sandu/Andrei Năstase care au refuzat să se întâlnească cu el, de asta și-a încetat manifestările politice pe teritoriul moldovean. Nu exclud că procesul de judecată pentru menținerea cetățeniei moldovene are un rol în renunțarea la întîlnirile cu unioniștii moldoveni.

Observatorii vieții politice moldovene nu au vrut să vadă ceea ce era la suprafață, că Partidul Democrat își va formula vectorii campaniei electorale din 2019 pe tematicile interne  colectate de la cetățean. Această întoarcere a democraților la nevoile cetățeanului din spațiul rural constituie cea de a patra cale – drumul către modernizarea Moldovei rurale.

Experții arondați PAS/PPDA au preferat să vorbească despre o presupusă alianță dintre partidul guvernamental și cel prezidențial – alimentând teoria spaimei. Ei au ignorat toate anunțurile puterii și au pus miza pe un posibil câștig la alegerile pentru primăria municipiului Chișinău, uitând că acest oraș nu înseamnă toată Moldova.

Vocile PAS/PPDA afirmă că pro-Moldova ar înseamna o renunțare la pro-UE, o alianță cu socialiștii și înghețarea a tot ceea ce este românesc în Basarabia. Adică consolidarea teoriei fricii.

Proastă idee – cine va mai crede în această teorie, dacă Băsescu își va continua drumurile prin Moldova, pentru a face imposibilul – unirea unioniștilor basarabeni?

 

Comentarii

Victor Nichituş

Victor Nichituş

Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii...

Ultimele articole