SESIZARE privind interpretarea dispoziţiilor art. art. 2 alin. (1) şi (2), 60 alin. (1) şi (2), 68 alin. (1), 104 alin. (1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

I. Obiectul sesizării

Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (l) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. art. 38 alin. (l) lit. g), 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi ţinând cont de dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. art. 4 alin. (1) lit. b), 62 lit. b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, solicităm examinarea prezentei sesizări şi pronunţarea unei Hotărâri privind interpretarea art. art. 2 alin. (1) şi (2), 60 alin. (1) şi (2), 68 alin. (1), 104 alin. (1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova cu elucidarea întrebării dacă în sensul normelor invocate şi solicitate a fi interpretate, exercitarea funcţiei de control parlamentar, materializată în parte în dreptul deputatului de a înainta întrebări şi/sau interpelări, inclusiv cu posibilitatea de a le formula nemijlocit şi direct membrilor guvernului sau altor conducători ai autorităţilor publice în cadrul şedinţei în plen al Parlamentului, urmează a fi condiţionată de acceptarea propunerii de către majoritatea deputaţilor prezenți sau solicitarea urmează a fi satisfăcută necondiţionat, reieşind din mandatul reprezentativ al deputatului exercitat în mod direct, liber şi efectiv, potrivit intimei lor convingeri, în interesele întregului popor.

II. Legislaţia pertinentă

2.1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994

Articolul 2
Suveranitatea şi puterea de stat

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

(2) Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.”

Articolul 60
Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ

(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului.

(2) Parlamentul este compus din 101 deputaţi.

Articolul 68
Mandatul reprezentativ

(1) În exercitarea mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul.

Articolul 104
Informarea Parlamentului

(1) Guvernul este responsabil în faţa Parlamentului şi prezintă informaţiile şi documentele cerute de acesta, de comisiile lui şi de deputaţi.

(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.

 

2.2. Regulamentul Parlamentului, aprobat prin Legea nr. 797 din 02.04.96

Articolul 122. Adresarea întrebărilor

(1) Ultima oră de lucru al Parlamentului în fiecare zi de joi, cu excepţia ultimei joi din lună, va fi consacrată întrebărilor.

(2) Fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guvernului sau conducătorilor altor autorităţi ale administraţiei publice. Deputatul, în aceeaşi şedinţă plenară, poate adresa cel mult două întrebări.

(3) Deputaţii nu pot formula întrebări Preşedintelui Republicii Moldova, reprezentanţilor puterii judecătoreşti, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi întrebări care:

a) privesc probleme de interes personal;

b) urmăresc, în exclusivitate, obţinerea unei consultaţii juridice;

c) se referă la procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pot afecta soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată;

d) privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţiile publice menţionate la alin.(2).

Articolul 123. Răspunsul la întrebări

(1) Formulînd întrebarea, deputatul va preciza dacă doreşte să primească răspunsul în scris sau oral la şedinţa în plen.

(2) Subdiviziunea Secretariatului Parlamentului responsabilă de asigurarea şedinţelor plenare înregistrează întrebările şi le transmite organelor sau persoanelor cărora acestea sînt adresate.

(3) Dacă se solicită răspuns oral, acesta va fi prezentat la următoarea şedinţă în plen în cadrul orei Guvernului.

(4) Dacă se solicită răspuns scris, acesta se prezintă în termen de 15 zile.

(5) Dacă întrebările se vor adresa celor prezenţi în sală, aceştia pot răspunde imediat la fiecare întrebare sau vor declara că vor prezenta răspunsul în termenul indicat la alin.(3) sau, după caz, la alin.(4).

(6) Dacă deputatul care a solicitat răspuns oral la întrebare nu se află în sala de şedinţe a Parlamentului, acestuia răspunsul i se va prezenta în scris.

Articolul 125. Înaintarea şi examinarea interpelărilor

(1) Interpelările se fac în scris, arătîndu-se obiectul acestora, fără nici o dezvoltare, concretizîndu-se forma răspunsului solicitat.

(2) Interpelarea deputatului constă dintr-o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită explicaţii asupra unor aspecte ale politicii Guvernului ce ţin de activitatea sa internă sau externă.

(3) Interpelările se dau citirii şi se depun la preşedintele şedinţei în plen, care dispune remiterea lor Primului-ministru.

(4) În cazul solicitării răspunsului în scris la interpelare, Guvernul va răspunde în cel mult 15 zile.

(5) Autorii interpelării pot cere Parlamentului dezbaterea în şedinţă plenară a răspunsului la interpelare, înaintînd în acest sens o moţiune simplă.

(6) Prezenţa membrilor Guvernului, cărora le sînt adresate interpelări, la şedinţa Parlamentului consacrată interpelărilor, este obligatorie.

 

2.3. Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39 din 07.04.94

Art.17. – (1) Deputatul beneficiază de dreptul de vot deliberativ asupra tuturor problemelor examinate de Parlament.

(2) Deputatul este în drept:

a) să aleagă şi să fie ales în organele Parlamentului;

b) să-şi exprime părerea asupra componenţei nominale a organelor formate de Parlament şi asupra candidaturilor persoanelor oficiale în cadrul dezbaterilor pentru alegerea, numirea sau confirmarea lor de către Parlament;

c) să facă propuneri legislative în scris spre a fi examinate de Parlament;

d) să facă propuneri şi observaţii asupra ordinii de zi a şedinţei, asupra esenţei problemelor puse în discuţie şi modului lor de examinare;

e) să dea dovadă de iniţiativă şi să facă propuneri vizînd examinarea la şedinţele Parlamentului a dărilor de seamă sau a informaţiilor prezentate de orice organ sau persoană oficială, aflată în subordinea sau sub controlul Parlamentului;

f) să pună problema votului de încredere în Guvern, în persoanele oficiale alese, numite sau confirmate de Parlament, dacă propunerea este susţinută de cel puţin o pătrime din deputaţii aleşi;

g) să propună spre examinare Parlamentului probleme ce ţin de controlul asupra modului în care organele de stat şi cele obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile (mai departe unităţi) execută legile şi hotărîrile Parlamentului;

h) să participe la dezbateri, să facă interpelări, să adreseze întrebări reporterilor şi preşedintelui şedinţei, să ceară răspunsuri;

i) să-şi argumenteze propunerile, să se pronunţe în chestiuni de procedură, să prezinte note informative;

j) să facă amendamente la proiectele de legi, de hotărîri şi de alte acte normative.

 

2.4. Lege cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010

Articolul 8. Împuternicirile de reprezentare

(1) Demnitarul conducător al autorităţii publice este în drept, fără un mandat special, să o reprezinte sau să-şi exercite prerogativele faţă de celelalte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, din ţară şi din străinătate, inclusiv să reprezinte autoritatea publică în instanţele judecătoreşti.

(2) Demnitarul care îşi exercită mandatul în cadrul unei autorităţi publice, nefiind conducătorul acesteia, poate să reprezinte, fără un mandat special, autoritatea publică respectivă faţă de celelalte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, din ţară şi din străinătate, inclusiv în instanţele judecătoreşti, în limita prerogativelor funcţiei de demnitate publică.

 

III. Expunerea argumentelor aduse în sprijinul sesizării

Din start şi succint la obiectul prezentei sesizări precizăm că în exercitarea atribuţiilor constituţionale, deputaţii în Parlament, întru realizarea funcției de control parlamentar şi întru elucidarea unor răspunsuri formulate în întrebări şi/sau interpelări, solicită prezenţa nemijlocită a unor membri ai Guvernului sau altor conducători ai autorităţilor publice în şedinţa Parlamentului.

În acest sens, dispoziţiile alin. (1) art. 104 din Constituţia Republicii Moldova, stipulează expres Guvernul este responsabil în faţa Parlamentului şi prezintă informaţiile şi documentele cerute de acesta, de comisiile lui şi de deputaţi. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului, iar dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.

În fapt, conform unei practici contestate indirect prin prezenta sesizare, solicitarea privind invitarea [de jure, asigurarea prezenţei obligatorii a persoanelor oficiale, conform normei citate din Constituţie] este apreciată ca o propunere parvenită şi partea unui deputat, iar preşedintele Parlamentului condiționează solicitarea de participare a persoanelor în referinţă, de acceptul majorității deputaților.  În situaţia în care propunerea nu este susţinută de majoritate deputaților prezenți la ședință, solicitarea deputatului, astfel formulată, se respinge.

În acest sens, obiectul sesizării privind interpretarea unor norme Constituţionale vizează conţinutul juridic al mandatului de deputat, în coraport cu calitatea sa de parlamentar şi în ceea ce priveşte exercitarea funcţiei de control parlamentar, prin  elucidarea sensului exact al modului de exercitare a unei atare funcţii, precum şi explicarea faptului dacă funcţia de control al deputatului, materializată în înaintarea întrebărilor şi/sau interpelărilor, inclusiv posibilitatea de a le formula nemijlocit şi direct membrilor guvernului sau altor conducători de autorităţi publice în cadrul şedinţei în plen al Parlamentului, poate fi condiţionată de acceptarea propunerii de către majoritatea deputaţilor prezenți la șednță, sau această funcţie se exercită individual şi nu poate fi condiţionată.

În doctrina dreptului constituţional, separaţia puterilor în stat în puterea legislativă, cea executivă şi cea judecătoreas­că presupune instituirea unui sistem de garanţii, restricţii şi echilibre, care ar exclude posibilitatea dominării uneia dintre ele, ar asigura funcţionarea autonomă a fiecărei ramuri a puterii, precum şi colaborarea lor. În dreptul constituțional, unanim este recunoscut faptul că principalul mecanism constituţional menit să asigure colaborarea şi echilibrul în raporturile dintre Parlament şi Guvern îl prezintă instituţia controlului parlamentar.

Într-un cadru general, informarea, lato sensu, a Parlamentului de către Guvern este o condiţie a exercitării controlului parlamentar asu­pra acestuia, iar raţiunea acestor informări rezidă în necesitatea de a asigura funcţionarea Parlamentului, în caz contrar Parlamentul, ca un organ colegial (precum şi deputaţii în mod individual) neinformat de executiv se va transforma într-un simplu organ de ratificare a deciziilor guvernamentale.

La caz, potrivit pct. 16-21 al Hotărârii nr. 23 din 09.11.2011 privind interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a specificat că importanţa fundamentală a principiului separaţiei şi cooperării puterilor, ca principiu de organizare a statului de drept, are vocaţia să asigure evitarea concentrării întregii puteri în mâna unei singure autorităţi (de natură individuală sau colectivă). El presupune o distribuţie a puterii (pentru a fi exercitată), unor instanţe diferite şi independente, înzestrate cu atribute şi prerogative de conducere.

În cadrul competenţelor ce le sunt conferite, fiecare putere (legislativă, executivă şi judecătorească) deţine şi exercită o serie de atribuţii aflate în afara oricărei imixtiuni reciproce. Potrivit principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea “checks and balances” (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând “sistemul de frâne şi contrabalanţe”), ce stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând, astfel, ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv şi nici un instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept.

Pentru evitarea unor astfel de situaţii, care afectează principiul suveranităţii naţionale şi estompează exercitarea puterii de către popor prin transferarea deciziei politice de la reprezentanţii aleşi ai poporului  la membrii Guvernului, este necesar ca membrii Par­lamentului să se afle în deplină cunoştinţă de cauză atât asupra competenţelor pe care le pot exercita, cât şi asupra conţinutului activităţii exercitate de Guvern.

Controlul parlamentar prin informarea Parlamentului ca organ colegial cât şi al deputaţilor în mod particular, este necesar şi reieşind din faptul că Par­lamentul, ca autoritate publică, căreia poporul îi deleagă funcţia legislativă, trebuie să constate, direct, cum sunt respectate şi aplicate Constituţia şi legile, cum Guvernul îşi realizează rolul ce-l are în mecanismul statal.

Potrivit doctrinei dreptului constituţional, instituţia informării Parlamentului, este tratat sub două aspecte, şi anume controlul obligatoriu şi cel la solicitare.

De asemenea se apreciază că pentru orice Parlament democratic, controlul exercitat asupra executivului consti­tuie o prerogativă esenţială, a cărei dezvoltare este indisolubil legată de democratizarea vieţii sociale în vederea asigurării binelui public şi apărării interesului naţional.

Par­lamentul este singurul loc unde membrii Guvernului sunt obligaţi, în sensul juridic al termenului, să explice, răspunzând criticilor, or, controlul parlamentar prin întrebări şi interpelări şi nu e un mijloc de a subordona Guvernul Parlamentului, ci numai de a asi­gura ca în activitatea sa Guvernul să-şi îndeplinească mandatul primit la învestitură, în condiţii de legalitate şi cu onestitate.

Instituţia controlului parlamentar exercitată de către deputaţii Parlamentului Republicii Moldova este indisolubil legat de instituţia mandatului parlamentar, identificat prin atribuţiile conferite parlamentarului în mod individual, ca element component al Parlamentului, al corpului de deputaţi, or însăşi alin.(1) al art. 104 din Constituţia Republicii Moldova, citat anterior, în simpla interpretare literară stipulează expres şi alternativ că Guvernul este responsabil şi prezintă informaţiile şi documentele cerute, inclusiv în faţa:

1) Parlamentului;

2) comisiilor lui (Parlamentului m.a.)

3) deputaţilor.

În acest sens la o simplă aplicare a metodei sistemice de interpretare a dispoziţiilor alin. (2) în coraport cu alin. (1) din art. 104 al Constituție, respectiv explicarea înţelesului dispoziţiei ce stipulează (cităm). „Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie” ţinându-se cont de conturarea şi finalitatea urmărită de legiuitorul constituant, inclusiv prin prisma dispoziţiei art. 68 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia în exercitarea mandatului, deputaţii sunt în serviciul poporului, este lesne de înţeles că „prezenţa obligatorie” poate fi solicitată de orice deputat în parte.

În acest sens, conform pct. 17-37 al Hotărârii privind interpretarea articolelor 68 alin.(1), (2) şi 69 alin.(2) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că, în condiţiile statului de drept, puterea politică aparţine poporului.

Dacă primele două elemente definitorii ale statului – teritoriul şi populaţia – au un caracter obiectiv-material, cel de-al treilea element esenţial – suveranitatea naţională – are un caracter subiectiv-voliţional şi înseamnă că dreptul de comandă aparţine poporului, iar aşa cum se precizează în articolul 2 alin.(1) din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie.

În această ordine de idei, Curtea menţionează că potrivit articolului 60 din Constituţie, organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului este Parlamentul, compus din 101 deputaţi, iar mandatul parlamentar defineşte o demnitate publică obţinută prin alegerea deputatului de către electorat, în vederea reprezentării acestuia în realizarea competenţelor Parlamentului.

Mai specifică Curtea în Hotărârea de referinţă că conţinutul mandatului parlamentar este prestabilit, prin Constituţie, lege, regulamentele parlamentare sau pe cale cutumiară, fiind dedus din exercitarea prerogativelor ce alcătuiesc competenţa Parlamentului, şi reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor deputatului, care pot fi de natură politică şi patrimonială, precum şi garanţiile libertăţii de exercitare a mandatului şi independenţei deputatului.

În paralel, autoritatea de jurisdicţie constituţională în Hotărârea citată a specificat expres că conţinutul normativ al Constituţiei nu oferă o descriere expresă şi detaliată a activităţii deputatului, enunțând cadrul general al exercitării mandatului parlamentar – exercitarea prerogativelor ce alcătuiesc competenţa Parlamentului, cu menţiunea expresă că în exercitarea mandatului lor, deputaţii îndeplinesc mai multe funcţii: de reprezentare, de legiferare şi de monitorizare şi control.

În acelaşi context, la caz, conform art. 17 alin. (2) lit. h) din Lege despre statutul deputatului în Parlament nr. 39 din 07.04.94, deputatul este în drept, inclusiv să participe la dezbateri, să facă interpelări, să adreseze întrebări raportorilor şi preşedintelui şedinţei, să ceară răspunsuri, iar conform art. 8 alin. (2) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010, demnitarul care îşi exercită mandatul în cadrul unei autorităţi publice, nefiind conducătorul acesteia, poate să reprezinte, fără un mandat special, autoritatea publică respectivă faţă de celelalte autorităţi publice, faţă de persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, din ţară şi din străinătate, inclusiv în instanţele judecătoreşti, în limita prerogativelor funcţiei de demnitate publică.

În privinţa funcţiei de monitorizare şi control, Curtea a statuat că libertatea de acţiune a executivului este, în mod necesar, limitată de responsabilitatea sa în faţa legiuitorului.

Obligaţia de dare de seamă în faţa Parlamentului este definită, în special, prin principiul tradiţional al responsabilităţii ministeriale, individuale şi colective. Pentru a proteja cetăţenii împotriva arbitrarului guvernului şi pentru a le garanta utilizarea raţională a fondurilor publice, deputaţii trebuie să monitorizeze activitatea guvernării, responsabilitate care, de regulă, este asumată de către partidele de opoziţie.

Concluzionează Curtea că conţinutul politic, atât parlamentar, cât şi extraparlamentar, al mandatului se realizează prin drepturile politice ale deputaţilor, şi anume: iniţiativa parlamentară ce se poate manifesta sub modalitatea dreptului de iniţiativă legislativă, prin propuneri legislative sau amendamente […] drepturi legate de activitatea de monitorizare şi control al executivului pe calea întrebărilor sau interpelărilor adresate Guvernului sau membrilor săi […].

În acest context, ţinem să precizăm că solicitarea deputatului privind invitarea şi asigurarea prezenţei (spre exemplu al unui membru de Guvern) nicidecum nu se încadrează în funcţia legislativă şi nu poate fi tratată ca o iniţiativă legislativă, ci este o veritabilă pârghie de exercitare a funcţiei de control parlamentar.

În viziunea Curţii şi conform Hotărârii adnotate, mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia este, nu numai cu alegătorii care l-au votat, deşi aceştia beneficiază de prezenţa parlamentarului în virtutea obligaţiei sale de a ţine legătura cu alegătorii.

Astfel, sintagma “a fi în serviciul poporului” de la articolul 68 alin.(1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi până la încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea […].

De asemenea este specificat că în definirea acestor interese, opţiunea parlamentarului este liberă, chiar dacă el face parte dintr-un partid pe care îl reprezintă în Parlament, iar exercitarea mandatului deputatului acoperă întreaga activitate politică a deputatului, atât cea parlamentară, cât şi cea extraparlamentară, inclusiv adoptarea legilor în cadrul şedinţelor în plen ale Parlamentului […] sau de monitorizare a guvernării, iar în sensul prevederilor “în exercitarea mandatului, deputaţii sânt în serviciul poporului”, “orice mandat imperativ este nul” de la alineatele (1) şi (2) ale articolului 68 din Constituţie, Curtea a concluzionat expres că:

„- mandatul reprezentativ semnifică dreptul delegat de poporul Republicii Moldova, ca titular al suveranităţii naţionale, deputaţilor în Parlament pentru exercitarea puterii legislative ca parte componentă a puterii de stat, în baza şi în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale;

– deputaţii în Parlament îşi exercită mandatul în mod direct, liber şi efectiv, potrivit intimei lor convingeri, în interesele întregului popor”.

Din considerentele indicate, în opinia autorilor sesizării exercitarea funcţiei de control parlamentar, materializată în parte în dreptul deputatului de a înainta întrebări şi/sau interpelărilor, inclusiv cu posibilitatea de a le formula nemijlocit şi direct membrilor guvernului sau altor conducători de autorităţi publice în cadrul şedinţei în plen al Parlamentului, nu poate fi condiţionată de acceptarea propunerii de către majoritatea deputaţilor, întrucât acest drept rezultă din  mandatul reprezentativ, dreptul delegat de poporul Republicii Moldova, ca titular al suveranităţii naţionale, pentru exercitarea puterii legislative ca parte componentă a puterii de stat, în baza şi în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, iar deputaţii în Parlament îşi exercită mandatul în mod direct, liber şi efectiv, potrivit intimei lor convingeri, în interesele întregului popor.

Cu titlu informativ menţionăm că începând cu anul 2009 până în prezent, practic 1/2 din membrii Guvernului (Guvernelor), după acordarea votului de încredere, nu au venit niciodată în plenul Parlamentului, să răspundă la întrebările deputaților, iar solicitările formulate în acest sens au fost respinse nemotivat de către majoritatea parlamentară, lezând flagrant dreptul deputaților la exercitarea funcţiei de control parlamentar.  

 

IV. Solicitarea autorilor sesizării

În contextul celor expuse şi în temeiul normelor citate ţinând cont de faptul că Înalta Curte de Jurisdicție Constituţională este unica autoritate investită cu atribuţia de a interpreta textul Constituţiei Republicii Moldova în vederea elucidării sensului exact şi aplicării normelor constituţionale în situaţia litigioasă expusă, solicităm respectuos:

  1. Primirea spre examinare şi declararea admisibilă a prezentei sesizări;
  2. Fixarea examinării sesizării într-un termen cât mai restrâns posibil;
  3. Emiterea unei Hotărâri privind interpretarea art. art. 2 alin. (1) şi (2), 60 alin. (1) şi (2), 68 alin. (1), 104 alin. (1) şi (2) din Constituţia Republicii Moldova cu elucidarea întrebării dacă în sensul normelor invocate şi solicitate a fi interpretate exercitarea funcţiei de control parlamentar, materializată în parte în dreptul deputatului de a înainta întrebări şi/sau interpelări, inclusiv cu posibilitatea de a le formula nemijlocit şi direct membrilor guvernului sau altor conducători ai autorităţilor publice în cadrul şedinţei în plen al Parlamentului, urmează a fi condiţionată de acceptarea propunerii de către majoritatea deputaţilor sau solicitarea urmează a fi satisfăcută necondiţionat reieşind din mandatul reprezentativ al deputatului exercitat în mod direct, liber şi efectiv, potrivit intimei lor convingeri, în interesele întregului popor.

Autorii sesizării: Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru, Gheorghe Brega

Comentarii

Valeriu Munteanu

Valeriu Munteanu

- deputat pe listele Partidului Liberal- Născut la 28 decembrie 1980, în satul Floreni, raionul Anenii Noi. Studii: 1999–2003 — Universitatea „Valahia”, mun. Târgovişte, jud. Dâmboviţa, România, Facultatea de Ştiinţe Juridice, licenţiat în d...

Ultimele articole