SECURIZAREA GUVERNULUI CHICU

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a convocat ședința tradițională săptămânală, prima în anul 2020, cu participarea Președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanâi și a Primului Ministru, Ion Chicu. În cadrul ședinței a fost discutat modul de implementare a proiectelor de infrastructură și a programelor sociale, lansate la finele anului 2019.  Igor Dodon a anunțat că a discutat câteva proiecte noi, inițiative pentru o viață mai bună în localități – programul național de aprovizionare cu apă, iluminarea satelor, salubrizarea și lichidarea gunoiștilor din zonele rurale și finalizarea gazificării localităților. De aici.

Aceste proiecte reprezintă încercări de creștere a calității vieții într-un stat foarte sărac care își dorește să consolideze noțiunea de solidaritate socială în Republica Moldova. Motiv suficient pentru a afirma că proiectele își vor găsi sprijinul politic în Parlamentul moldovean.

În condițiile în care aproape jumătate din populația Republicii Moldova este alcătuită din pensionari, care la începutul anului 2020 aveau o pensie medie lunară în valoare de 97 de euro, observ că politicile promovate de Igor Dodon sunt o continuitate a politicilor social democrate pe care le-a promovat Cabinetul de Miniștri al Partidului Democrat, condus de Pavel Filip. Ceea ce, pentru populația rurală nu e rău.

Voi aminti că Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, în ciuda denumirii, este de esență liberală fiind afiliat la familia Partidului Popular European – popularii europeni  insistă în politicile lor transnaționale pe principiul reducerii implicării statului în proiectele sociale destinate cetățenilor.

Maia Sandu, este conștientă de plus valoarea electorală a proiectelor sociale inițiate de socialiști și a afirmat, de mai multe ori, că principalul obiectiv al formațiunii pe care o conduce îl reprezintă declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. De aici.

Posibila revenire a liderului PAS în legislativul moldovean, prin câștigarea circumscripției uninominale Hâncești, îi poate oferi posibilitatea de a contribui mai eficient la destabilizarea precarului echilibru politic dintre Partidul Democrat din Moldova și Partidul Socialiștilor care au votat învestirea Cabinetului Chicu, dar care nu au formalizat această coaliție.

Recent, deputatul Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu, a declarat că formațiunea din care face parte ar putea participa la formarea unei coaliții parlamentare majoritare atât cu Partidul Socialiștilor, cât și cu Blocul politic ACUM. De aici.

Sprijinul politic pe care Partidul Democrat din Moldova îl va acorda Partidului Socialiștilor pentru implementarea inițiativelor prezidențiale pentru continuarea proiectelor inițiate de Cabinetul Filip – o viață mai bună în localitățile rurale moldovenești – precum și decomasarea unor ministere reprezintă începutul procesului de securizare a Cabinetului de Miniștri condus de Ion Chicu. Coaliția social-democrată poate apărea până în primăvara anului 2020. Nu exclud ca în această majoritate să participe și deputați ai Partidului Platforma Demnitate și Adevăr.

Abraham Lincoln spunea că libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine. Guvernul condus de Ion Chicu este obligat să facă ceea ce se cuvine pentru cetățenii, plătitori de impozite, ai statului moldovean. Majoritatea lor locuiesc în spațiul rural. Amintesc: Chișinăul nu e toată Moldova.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

Comentarii

Victor Nichituş

Victor Nichituş

Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii...

Ultimele articole