Sechelele miliardului furat: Gofman & Co, între hoți și patrioți

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

De vreo două săptămâni în societate s-a creat impresia că au apărut primii curajoși, care îi vor da în vileag pe autorii schemelor de la cele trei bănci sărăcite de faimosul miliard. Mihail Gofman a fost prima „rândunică”, după care și Sergiu Sagaidac, un fost angajat al Băncii Sociale. Într-o emisiune tv aceștia au sugerat procurorilor să stea de vorbă cu o sumedenie de oameni, care portrivit lor, ar face lumină în furtul secolului. Frumos! Nu? Doar că speranța a avut viață scurtă…

Ieri, Mihail Gofman a refuzat pentru a doua oară să se prezinte în fața procurorilor, iar asta înseamnă că există deja temei să fie adus cu forța la audieri. Doar că…ia-l de unde nu-i. Omul și-a închis telefonul și nu este exclus că a părăsit țara imediat ce și-a încheiat partitura lui dintr-un scenariu mai amplu de manipulare – de a inducere în eroare opinia publică. Altfel, de ce fuge de procurori? Un răspuns ar fi că nici el nu e cheie de biserică, fapt care s-a și strecurat deja în presă.

Potrivit deschide.md Mihai Gofman și fratele lui sunt proprietarii unei companii imobiliară care presta servicii de evaluare a gajurilor pentru Banca de Economii. Altfel spus, angajații companiei aveau grijă ca valoarea gajului să fie mai mare decât valoare împrumutului acordat clientului. Or însuși Gofman spunea în emisiunea Nataliei Morari că “devalizarea sistemului bancar se făcea prin acordarea creditelor neperformante. Gajul era nesemnificativ”. Voi ce ați înțeles? Că eu unul înțeleg că frații Gofman sunt parte a schemei prin care au fost scoși banii din bănci. Adică erau gajate cocioabe, prezentate drept palate, pentru a pompa bani din bănci.

Curios este faptul că Gofma Consulting presta servicii pentru BEM în perioada în care Victor Bodiu era președinte al Consiliului de administrarea, Grigore Gacikevici – președinte, iar Vlad Filat – premier. Ulterior, probabil pentru eforturile de „evaluare impecabilă” a gajurilor, Alexei Gofman (fratele lui Mihai Gofman) a fost avansat, devenind unul dintre consilierii lui Gacichevici.

Partea bună a lucrurilor este că se adună un puzzle. Acum putem măcar să ne dăm cum părerea despre cum a ajuns Mihail Gofman să fie cel mai bogat angajat al Centrului Anticorupție, după cum constatata Ziarul de Gardă în martie 2014. Acum parcă e mai clar casa din imaginea de mai jos a fost contruită când Alexei și Mihail Gofman prestau servicii pentru BEM de unde, în perioada respectivă, se scoteau bani cu sacii.

461-gofman1

Comentarii

Iurie Morarescu

Iurie Morarescu

Am crescut la țară, printre tractoare. Părinții sunt oameni simpli și, probabil, din acest motiv și-au dorit cu tot dinadinsul să-mi bage carte-n cap. După absolvirea liceului din satul natal, Boșcana (r. Criuleni), am fost admis la Academia de S...

Ultimele articole