SCUIPATUL DE DUPĂ COLȚ. Alegerile fără dezbateri sunt ca luptele virtuale

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Sincer, mi-aș fi dorit o dezbatere electorală între Maia Sandu și Igor Dodon. Nu pentru că aș crede că ar putea fi interesanți prin ceva, că ar putea zice ceva ce n-am auzit până acum sau, mai mult, că mi-ar putea schimba viziunile politice.

Dar o discuție față în față între doi oameni care cred că pot conduce o țară e o manifestare de respect, în primul rând. Nu unul față de celălalt, ci față de oamenii care își pun speranță în ei, față de suporterii lor.

Întotdeauna, campionul se stabilește în urma unei confruntări directe, la propriu, în fața ambelor galerii, care, datorită acestui fapt, se adună împreună. În acest fel, învingătorul obține legitimitate, este acceptat, inclusiv de cei învinși. Dar când vine întâi unul și-și arată mușchii, ș-apoi pleacă și vine celălalt și face același lucru, dispare competiția în sine. Nu mai există emoție, entuziasm, totul se transformă într-o hărțuială banală, dominată de neîncredere și lipsă de curaj, de frica de a-ți privi în ochi adversarul.

E ca în cazul puștiului care se grozăvește în fața tuturor, dar când i se cere să arate ce poate, arată fundul și fuge. Iată de ce, la fiecare ciclu electoral, politica devine tot mai neinteresantă, până va rămâne în genere fără spectatori. Pentru că pseudo-liderii din ziua de azi sunt slabi, fricoși și goi pe dinăuntru. Așa că, pa!

P.S. Va fi pentru prima dată când nu vom avea imagini de arhivă cu doi candidați la prezidențiale calificați în finală, împreună, în fața camerelor de luat vederi. Asta e, vor face colaje jurnaliștii, dacă tot ne mulțumim cu simple simulări, de o habă de vreme.

Vizitează blogul personal al lui Nicolae Federiuc

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii