Sans la liberté de blâmer, il n’est pas d’éloge flatteur

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Revenind de la o înmormântare am descoperit, fără surprindere, un text scris de junele Sergiu Ungureanu, cu un titlu pe măsura nivelului domniei sale, de european decuplat de la realităţile comunităţii spre care aspiră, lucid, patrioţii echilibraţi din Republica Moldova. Cu opţiuni vizibile de prozator, conaţionalul Ungureanu scrie negru pe alb:  De ce sîntem forţaţi să ne (dez)integrăm în UE, integrare dorită de proşti.

 

Pentru că unele din afirmaţiile domniei sale mă vizează, cu formulări ce sunt specifice unui jurnalist devenit brusc arici, faţă de o închipuită primejdie, am optat pentru răspunsuri punctuale – scrise cu litere italice -, la frazele repezite, reproduse cu bold. 

Este adevărat că Beaumarchais afirma că Sans la liberté de blâmer, il n’est pas d’éloge flatteur/Fără libertatea blamării, nu există elogiul măgulitor.

Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, în imaginea reprodusă mai sus,  a trăit între 24 ianuarie 1732 – 18 mai  1799 şi a fost un dramaturg francez, ceasornicar, inventator, muzician, diplomat, fugar, spion, editor, horticultor, traficant de arme, satirist , finanțator și revoluționar.

Iar enunţul său este cel care însoţeşte titlul celebrului cotidian Le Figaro.

Cum Sergiu Ungureanu a optat pentru libertatea blamării, am ales elogiul măgulitor pentru adevărul gol-goluţ:

 

– De la o vreme încoace blogosfera moldovenească a fost invadată de o serie de indivizi euro-trîmbiţari (Euro-lătrăi) de le vest de hotar veniţi să dea o mînă de ajutor ideii aflate în criză, care nu trece ziua să nu posteze ceva de laudă guvernării şi vectorului integrării.

– Corect se scrie LA vest de hotar. Înţeleg că vă referiţi şi la recenta mea opţiune pentru a scrie pe acest portal inedit, din Chişinău. Dacă eram împreună la sediul Uniunii Europene, în sala întâlnirilor cu presa şi aţi fi rostit epitetele impulsive la microfon, reacţia nu ar fi fost una de sarcasm. Nici de luare în derâdere a personalităţii dumneavoastră. Ci aţi fi fost izolat, de facto, fiind taxat cu o tăcere pe măsura unui limbaj pentru care ar trebui să vă cereţi scuze publice.

– Uneori cînd nu au ce spune postează nişte material atît de aberant că nu are sens să-l citeşti.

– Nişte…material? Probabil doreaţi să scrieţi nişte MATERIALE. Păi dacă aşa stau lucrurile, promovaţi o lege prin care europenii din dreapta Prutului să NU aibă drept de exprimare în coloanele presei din Republica Moldova. Apoi ardeţi cărţile autorilor români, pe care îi enumeraţi doar pentru a mima un patriotism local desuet. Nu oriunde. Ci în Piaţa Marii Adunări Naţionale, ca să se înveţe minte românii cu minte să nu vă mai genereze migrene existenţiale. Ceva similar a întreprins şi Adolf Hitler.

– Nu le voi spune numele, mutrele lor le vedeţi practic zilnic în blogosfera noastră inclusiv pe acest portal se deosebesc imediat prin retorica plătită euro-integraţionistă.

– Monsieur Sergiu Ungureanu, spre deosebire de dumneavoastră, nu primesc niciun  leu pentru ceea ce scriu la Bucureşti şi la Chişinău. Iar opiniile mele, de european liber de dogma răsăriteană, sunt expresia unor convingeri personale, a unor experienţe pe care dacă şi dumneavoastră le aveaţi, ca trimis al Republicii Moldova, în marile metropole ale lumii, cu siguranţă că nu mai veneaţi să faceţi teoria drobului de sare european, ce va cădea peste copilul moldovean. Este dreptul dumneavoastră să vă susţineţi ideile,viziunile, perspectivele limitate la trecutul ultimelor două decenii, din landul dumneavoastră. Ceea ce nu justifică, deloc, limbajul, etichetările, anatemele şi verdictele care probabil pot entuziasma câteva sute de naivi, asaltaţi de bombardamentul informaţional euroasiatic, nu şi pe cei peste 1.500.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova, care trăiesc în Occident.

Vă urez ca premierul actual să vă trimită la Bruxelles, într-un stagiu de documentare, de câteva săptămâni. La întoarcere o să daţi singur DELETE pe textul dumneavoastră înverşunat, dar lipsit de relevanţă, în Europa anului 2013. 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole