România şi “planul B”. Despre locul României în noile realităţi geopolitice

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, profesorul Dan Dugaciu a comentat interviul oferit de analistul american George Friedman aceluiaşi post de televiziune. Ideea centrală pe care a încercat să o aducă publicului a constat în necesitatea României de a identifica o alternativă Uniunii Europene, un „Plan B” în cazul în care UE nu va mai putea funcţiona.

În opinia lui Dungaciu, un astfel de „plan B” nu poate fi conceput în afara sferelor de influenţă ale Statelor Unite ale Americii, fără a lua în consideraţie interesele SUA. „România trebuie să devină interesantă pentru americani. Aceasta trebuie să fie preocuparea clasei noastre politice”, spune profesorul Dungaciu. De parcă ar fi vorba de o fată pe care ar găti-o de măritiş.

Nu pot să fiu de acord cu această poziţie, pe care o consider anacronică şi ruptă de noile realităţi geopolitice. Care ar fi motivele pentru care România ar continua să-şi menţină calitatea de satelit al SUA, într-o lume în care americanii îşi pierd influenţa şi apar noi poluri geopolitice? E doar un capriciu iraţional?

Dacă luăm ca bază cifrele reale, cel mai important partener economic al României din afara Uniunii Europene este Turcia[1], care este o putere militară importantă şi cel mai important coridor de tranzit al resurselor energetice. Anume politica externă turcă (multivectorială) ar putea servi cel mai bine în calitate de model pentru România.

SUA nu reprezintă nici pe departe unul din principalii investitori în economia românească (2,6% din total ISD, locul 9, la 31 decembrie 2011, conform BCR)[2]. În ceea ce priveşte noile proiecte energetice, situaţia este şi mai stranie: în zona Golfului Persic există mai multe proiecte energetice, care implică diverşi jucători. A miza doar pe un singur jucător, şansele căruia sunt slabe sau neclare este mai mult decât un fapt necugetat. În ceea ce priveşte securitatea regională, o spune însuşi George Friedman: NATO nu mai are capacitatea de a garanta securitatea României, iar scutul antirachetă este un proiect pur decorativ[3].

Mă întreb atunci, care ar fi rezonul reducerii intereselor României la servitor al intereselor americane, dacă această deservire nici nu poate aduce niciun beneficiu românilor? A cui ambiţii apără euroatlantiştii români?

Interesele României nu pot fi realizate fără a lua în consideraţie schimbările globale care au loc: ascensiunea Chinei şi Rusiei, creşterea importanţei Turciei şi a Iranului, slăbirea Uniunii Europene şi deamericanizarea lumii. Suntem martorii trecerii sistemului relaţiilor internaţionale de la un sistem monopolar, spre un sistem multipolar, în cadrul căruia poziţia României se schimbă radical.

Lumea nu mai este împărţită în Vest şi Est, în lumea civilizată şi necivilizată, în negru şi alb, în lumea capitalistă şi socialistă, ci într-un amalgam de sisteme şi subsisteme, de relaţii care se află într-o continuă schimbare. Flexibilitate, rapiditate şi capacitatea de analiză, iată care sunt elementele principale care trebuie să determină o politică externă, nu fixarea în nişte limite autoimpuse sau idei preconcepute, aşa cum este în cazul euroatlantismului românesc.

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole