Robinetul cu bani al lui Renato Usatîi a fost închis?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Nori negri s-au abătut peste primarul de la Bălţi. Nu, nu pentru că e dezastru în capitala de nord. Soarta celui de-al doile oraş ca mărime din ţară nu-l interesează nici cât e negru sub unghie. Acum e preocupat de relansarea relaţiilor cu finanţarorii, întrucât fără bani Usatîi devine, într-o jumătate de an, cadavru politic. Problema este că omul este presat acum atât la Chişinău, cât şi la Moscova.

Problemele de la Chişinău

Zilele trecute primarul de la Bălţi scria pe o reţea de socializare că „poliția moldovenească a obligat toate instituțiile financiare să prezinte informații privind conturile mele și depozitele bancare, urmând a fi arestate. Pe lângă blocarea conturile, săptămâna viitoare sunt planificate percheziții la părinți, la soră și la fosta soție”. Oamenii legii nu infirmă declraţiile lui Usatîi. Ba mai mult, pe holurile IGP se vorbeşte şi despre motivele ce ar justifica sechestrarea banilor – implicarea în scheme de contrabandă.

Până atunci, însă, Usatîi şi-a aplicat singur o lovitură peste propriile buzunare. Dacă e adevărat ce scrie Eugen Luchianiuc, atunci patronului casino-ului de la Malldova ar trebui să-i pună monument primarului de la Bălţi. Nu cred că i s-a mai întâmplat vreodată să câştige un sfert de milion de dolari. Anume atât, potrivit lui Luchianiuc, Usatîi a pierdut în noapte de 13 spre 14 februarie în casino-ul de la mall.

Problemele de la Moscova

Despre ţeapa pe care a luat-o Usatîi au aflat şi sponsorii de la Moscova, care imediat l-au şi chemat “la covor”. Problema este că Renato nici pe departe nu este un om de afaceri prosper. El aruncă în toate părţile cu bani proveniţi din lumea interlopă, o grupare cu care colaborează şi serviciile secrete ruseşti. Aşa se întâmplă că în răsărit cei mai tari hoţi în lege colaborează cu instituţiile de forţă atunci când bandiţii de la guvernare cu mafia are acelaşi scop – păstrarea sferei de influenţă în spaţiul ex-sovietic. Primarul de la Bălţi, însă, a cheltuit banii destinaţi “revoluţiei” pe propriile slăbiciuni.

Pentru că a călcat pe greblă, acum, încearcă să-şi spele păcatele în faţa stăpânilor blamând unioniştii. Se ştie că moldovenii ajunşi la Moscova sunt apreciaţi în funcţie de cât de antiromâni sunt. Asta ştie şi Usatîi, care, de loc întâmplător, a declarat că este gata să pună Kalaşnikov-ul în gât pentru a-şi apăra ţara de jandarmii români. Acum două zile, într-o conferinţă de presă a spus-o franc, din senin, că nu va admite ocupaţia română. Din păcate, însă, nimeni nu l-a întrebat dacă este gata să lupte pentru independenţa ţării dacă, Doamne fereşte, vin ruşii exact ca în 40. Or, mă tem că de data aasta el şi Dodon vor fi cei care îi vor întâlni cu pâine şi sare pe Nistru.

Comentarii

Iurie Morarescu

Iurie Morarescu

Am crescut la țară, printre tractoare. Părinții sunt oameni simpli și, probabil, din acest motiv și-au dorit cu tot dinadinsul să-mi bage carte-n cap. După absolvirea liceului din satul natal, Boșcana (r. Criuleni), am fost admis la Academia de S...

Ultimele articole