Revoltele identitare din China

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

China, un stat polietnic la origine, a trecut prin mai multe războaie identitare, iar în secolul XX prin câteva campanii de omogenizare ideologică, până a ajuns să-şi consolideze un statut de stat-naţiune. Însă şi astăzi există regiuni unde minorităţile etnice (55 recunoscute oficial) sau confesionale îşi revendică distincţia identitară şi cer autonomie. Să ne amintim în primul rând de Taiwan, un stat insular, creat de naţionaliştii chinezi la mijlocul secolului XX, în antagonism cu China continentală comunistă. Populaţia din Taiwan, deşi e formată din etnici chinezi han, şi-a dezvoltat de-a lungul deceniilor o proprie identitate simbolică şi acum acolo există forţe politice care susţin ideea de independenţă totală şi suveranitate deplină faţă de China continentală, în timp ce oficialii de la Beijing doresc reunificarea teritoriilor “într-o singură ţară”[i]. Pe lângă taiwanezi, să ne amintim şi de tibetani, care de asemenea pretind independenţa Tibetului faţă de China. În regiunile proxime Tibetului au loc periodic revolte ale etnicilor tibetani, care de cele mai multe ori se soldează cu victime omeneşti, arestări şi represalii din partea autorităţilor. Din 2011 până în 2012, cel puţin 16 de tibetani s-au autoincendiat în semn de protest faţă de represiunea chineză[ii].

Un alt caz relativ recent de izbucnire a revoltelor identitare este cel al uigurilor, un grup de musulmani suniţi turcofoni, care vorbesc limba uigură şi populează compact regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei (numită şi Turkistanul de Est); numărul total de uiguri în China e de aproape 10 milioane. Uigurii au fost încorporaţi în Imperiul Chinez în secolul XVIII şi de atunci au organizat numeroase revolte şi tentative de a obţine independenţa (peste 400 în total), care nu contenesc până în prezent, luând frecvent forme radicale. Oficialii chinezi au etichetat problematica legată de uiguri drept “cele trei rele”: separatismul uigur, extremismul religios şi terorismul internaţional. Prin asocierea uigurilor cu terorismul s-a încercat compromiterea revendicărilor acestora în faţa opiniei internaţionale. Beijingul a promovat de-a lungul deceniilor o politică de diluare etnică a regiunii populate de uiguri, generând migraţie, prin strămutarea uigurilor şi colonizarea ţinutului cu etnici chinezi. În doar 60 de ani, din 1949 până în 2009, procentul etnicilor chinezi han în regiune a crescut de la 5% la 40%. Neîncrederea oficialităţilor chineze în uiguri e demonstrată şi de faptul că grosul administraţiei locale este reprezentată de chinezi, uigurii având un statut social inferior[iii].

În iulie 2009, la Urumqi, capitala provinciei Xinjiang, s-a produs unul din cele mai sângeroase conflicte etnice din China contemporană, o explozie socială, cu implicarea rebelilor uiguri şi a forţelor de ordine chineze. A avut loc un adevărat masacru, de pe urma căruia, după unele date, 197 de persoane au murit, iar peste o mie şapte sute au fost răniţi; unele organizaţii uigure au afirmat că în realitate au fost ucişi câteva sute de oameni. Lideri politici importanţi, cum ar fi premierul turc, au etichetat represaliile împotriva uigurilor drept “genocid”, iar întreaga comunitate internaţională, ca şi guvernul chinez de altfel, au conştientizat gravitatea problemei identitare din această regiune[iv]. Acolo, revoltele şi ciocnirile se pare că vor fi interminabile. În 2013, câteva zeci de oameni au murit, inclusiv poliţişti, de pe urma unor serii de conflicte sângeroase între populaţia musulmană şi autorităţile chineze, care au apelat la intervenţia forţelor de ordine. În curând, în regiune fuseseră desfăşurate tancuri, vehicule blindate şi trupe militarizate ale forţelor speciale ale poliţiei; militarii au declarat că intenţionează să efectueze manevre de antrenament, dar este cât se poate de evident că scopul adevărat a fost înfricoşarea musulmanilor[v].

Mai nou, în iunie 2012, China a mai dezvăluit un focar de tensiuni identitare, de această dată de dimensiune interrasială – revoltele comunităţii de africani din oraşul Guangzhou. În Guangzhou, numit şi “oraşul de ciocolată”, locuiesc în total peste 200.000 de africani, iar numărul lor sporeşte anual cu 30-40%; ei vin aici ca urmare a relaţiilor comerciale dintre China şi unele state de pe continentul african, iar fluxul migraţionist e în creştere, deoarece nou-veniţii îşi aduc rudele şi prietenii. La rândul lor, africanii se grupează în asociaţii pe criterii etno-naţionale, în funcţie de ţara de origine[vi]. Între africani şi localnicii chinezi apar în mod firesc bariere de ordin identitar complex: rasială, lingvistică, religioasă, de tradiţii şi comportament, statutară, toate aceste bariere generând neîncredere, discriminare, prejudecăţi, xenofobie şi ură care degenerează în violenţă. O scânteie e în stare să ducă la explozia spiritelor în asemenea comunităţi mixte. Aşa s-a întâmplat de pe urma unei bătai dintre câţiva gardieni chinezi şi un comerciant african, care a decedat; potrivit unor relatări, dificil de verificat, atunci ar fi fost omorâtă inclusiv o femeie gravidă de origine africană şi cunoaştem deja din capitolele anterioare care poate fi impactul afectiv al unor asemenea cazuri. Sute de africani au protestat violent câteva zile la rând împotriva autorităţilor, care au fost nevoite să apeleze la ajutorul trupelor speciale. Ciocnirile au avut ca efect final generarea unui val de animozitate reciprocă în Guangzhou şi crearea unei prăpastii între localnici şi nou-veniţi. În consecinţă, mai multe voci în China au început să declare că străinii urmează să fie izgoniţi din ţară, pentru a nu permite perturbarea echilibrului social[vii].

Per ansamblu, în China numărul ciocnirilor identitare şi sociale, sau al “incidentelor în masă”, cum le numesc autorităţile, sporeşte într-un grad alarmant de mare. Potrivit datelor oficiale, numărul acestor incidente a fost de 8.000 în 1993 şi a ajuns la cifra de tocmai 90.000 în 2006, iar în 2010 – numărul total al “incidentelor în masă”, potrivit unor sociologi, ar fi fost de aproape 180.000[viii]. Alte date statistice din 2010 arată că numărul şomerilor în China e de 22% (peste 200 de milioane)[ix]; ceea ce creează motive suplimentare pentru revolte în masă în această ţară. Iar atunci când revoltele sociale au şi miză identitară, ele devin deosebit de înverşunate. China îşi păstrează integritatea datorită unei vigilenţe exemplare şi a intervenţiilor prompte, fără de compromis, în zonele turbulente. Însă orice semn de slăbire a puterii centrale poate schimba radical şansele regiunilor rebele.         

 (Un fragment din cartea la care lucrez, despre conflictele identitare).

Mai multe articole găseşti aici: Instinct şi Raţiune

[i] China Will Not Tolerate Separatism in Taiwan // People’s Daily Sunday, January 30, 2000 / http://www.fas.org/news/china/2000/000130-prc-taiwan11.htm

[ii] Revolte in Tibet // de Mihai Adam. The Titi Tudorancea Bulletin. 27 ianuarie 2012 / http://www.tititudorancea.ro/z/revolte_in_tibet.htm

[iii]Cine sunt uigurii? // de Remus Tanasa. Foaie Naţională.ro, February 26th 2010 / http://foaienationala.ro/cine-sunt-uigurii.html

[iv] July 2009 Ürümqi riots // http://en.wikipedia.org/wiki/July_2009_%C3%9Cr%C3%BCmqi_riots

[v] China stages military exercise in unruly Xinjiang // FOX News. June 29, 2013 / http://www.foxnews.com/world/2013/06/29/china-stages-military-exercise-in-unruly-xinjiang/

[vii]Guangzhou, China: riot and deadly crackdown // Daily Kos. Tue Jun 14, 2011 / http://www.dailykos.com/story/2011/06/15/985283/-Guangzhou-China-riot-and-deadly-crackdown

[viii]PROTESTS AND DEMONSTRATIONS IN CHINA; THE TENSIONS AND METHODS BEHIND THEM // by Jeffrey Hays. Facts and Detalis: China. March 2012 / http://factsanddetails.com/china.php?itemid=305&catid=8&subcatid=49

[ix] China: 22% din populatia activa este somera // Vineri, 10 Septembrie 2010 / http://www.business24.ro/international/china/china-22-din-populatia-activa-este-somera-1481065

Comentarii

Dorian Furtună

Dorian Furtună

Etolog, Doctor în Biologie; cercetări în domeniul Etologiei sociale (fundamentele biologice ale comportamentului social şi politic). Interesul ştiinţific: conflictele identitare, agresivitatea socială, ierarhiile, instinctele sociale, antropogeneza, ...

Ultimele articole