Reînhumarea rămășițelor soldaților sovietici la Coșnița: diferența între Basarabia și Transnistria

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Evenimentul de ieri, 22 iunie 2012, de la Coșnița, raionul Dubăsari, Transnistria moldovenească, pare să fi scos în evidență unele deosebiri de mentalitate și percepție diferită a istoriei între populațiile de pe cele două maluri ale Nistrului (chiar cu referire la populația moldovenească dintr-un sat transnistrean aflat sub jurisdicția Guvernului de la Chișinău). Au fost reînhumate rămășițele a șapte soldați sovietici necunoscuți, găsite în cimitirul satului, care au fost ridicate și înhumate în centrul satului. Mi-e greu să cred că așa ceva ar fi posibil în partea basarabeană a țării.

În primul rând, aceasta nu corespunde practicii, dacă vreți – civilizației europene: în Europa morții sunt înhumați în cimitire, nicidecum în centrele localităților. În luna aprilie 2007 autoritățile estoniene au reînhumat rămășițele a opt soldați sovietici necunoscuți și au redislocat un monument ridicat în 1947 – din centrul orașului Tallinn – în cimitirul orașului. Autoritățile ruse, care s-au opus în 2007 acțiunii autorităților estoniene, se pronunță în prezent, în persoana ministrului culturii Vladimir Medinsky, în favoarea ridicării rămășițelor lui Vladimir Lenin din mausoleul din Piața Roșie și a înhumării lor într-un cimitir. Alți oameni publici din Rusia au cerut acum câteva zile la televiziunea „1 Kanal” reînhumarea în cimitire a tuturor rămășițelor oamenilor de stat sovietici înmormântați în Pața Roșie. Se pare că peste tot în lume se renunță la această practică bolșevică – de înhumare a rămășițelor pământești în centrul localităților. Peste tot oamenii se pătrund de preceptul religios: morții cu morții și vii cu vii. Cu excepția autorităților raionului Dubăsari, cu președintele Grigore Policinschi în frunte.

Pe lângă faptul că nu corespunde civilizației europene, practica bolșevică aplicată ieri la Coșnița mai scoate în evidență o problemă: deși, în Declarația de independență, la 27 august 1991 Republica Moldova „CERE[A] Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”, autoritățile din raionul Dubăsari nu percep trupele sovietice ca fiind trupe de ocupație, ci le cinstesc până la reînhumarea rămășițelor unor soldați din cimitir – în centrul satului Coșnița. Sunt curios dacă Gr. Policinschi a consultat autoritățile de la Chișinău cu privire la acțiunea de ieri și dacă există un acord al conducerii Republicii Moldova.

Am scris la început că reînhimarea de la Coșnița „pare să fi scos în evidență deosebiri” între populațiile de pe cele două maluri ale Nistrului. Zic „pare”, pentru că trebuie să ținem cont de un factor important: apartenența sau simpatia lui Grigore Policinschi față de PCRM. Este cunoscută poziția PCRM față de regimul sovietic: cum PCRM este succesorul Partidului Comunist al Moldovei, din perioada sovietică, actualii comuniști (mulți dintre care sunt și foști membri ai PCM/PCUS) consideră, în pofida textului Declarației de Independență a RM, regimul sovietic în Moldova drept unul legitim și benefic. Mai mult, ca să nu iasă cu imaginea șifonată din această situație delicată – orice ai spune, domnul Vladimir Voronin a fost, rezultă din Declarația de Independență, ministru de Interne într-un guvern al regimului de ocupație – el a declarat că Republica Moldova a primit independența ca și cadou. Cu toate că Republica Moldova a fost singura republică națională din URSS care a luptat cu trupele de ocupație (Armata a 14-ea) ale metropolei „imperiului răului” (cum îl califica președintele american Ronald Reagan) pentru independența sa (războiul din 1992 este numit „pentru apărarea independenței și integrității teritoriale”).

Pe de altă parte, există o poziție ciudată a PL-ului, în persoana președintelui său Mihai Ghimpu, care afirma că el a pierdut în războiul al doilea mondial. În timp ce tot mai mulți cetățeni ai țării conștientizează faptul că prin Pactul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939 cele două regimuri totalitare comunisto-bolșevic și nazist au pecetluit soarta vitregă de ocupație și supunere la represiuni a populației Basarabiei (execuții, deportări, foamete organizată, recrutări la munci forțate, deznaționalizare, colonizări, deposedarea de sudul și nordul Basarabiei, de nordul Bucovinei și de ținutul Herța ș.a.), unii (PL-ul, deși sper că doar Mihai Ghimpu, nu și ceilalți membri – unii mai tineri și mai lucizi) absolvă regimul nazist de crima comisă împotriva Basarabiei, identificându-se cu acel regim, în timp ce alții (PCRM-ul) absolvă regimul bolșevico-comunist de toatele crimele comise în Basarabia în timpul perioadei „ilegale de ocupație” (după cum este calificată în Declarația de Independență).

Luând act de faptul că există persoane care se identifică fie cu naziștii, fie cu bolșevicii sovietici, cred totuși că majoritatea locuitorilor din satul Coșnița nu împărtășesc simpatiile lui Grigore Policinschi. Căci dacă majoritatea le-ar fi împărtășit, nu ar fi luptat în 1992 împotriva armatei a 14-ea ruse pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

http://aurelian-lavric.blogspot.com/2012/06/reinhumarea-soldatilor-sovietici-la.html

Comentarii

Aurelian Lavric

Aurelian Lavric

Licenţiat în Jurnalism, Ştiinţe Politice; specialist (studii postuniversitare) în Relații Internaționale; magistru în Ştiinţă Politică (Politologie), Management; doctor în Istorie....

Ultimele articole