Raporturile dintre unire și integrarea europeană

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am decis să scriu acest articol deoarece cu două zile în urmă a fost semnat Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Societatea din Republica Moldova interpretează acest lucru ca o poziționare a Moldovei pe o cale ce are ca finalitate aderarea la UE. Asta, de fapt, repetă incontinuu și factorii de decizie. Iar cu o zi în urmă s-a făcut comemorarea ocupației sovietice a Basarabiei și a nordului Bucovinei. Exact cu 74 de ani în urmă Armata Roșie a intrat cu tancurile și cu soldații în Chișinău, Cahul, Ungheni și toate orașele și satele dintre Nistru și Prut, instaurând calvarul ce urma să dureze aproape 50 de ani și să includă sute de mii de morți, de câteva ori mai mulți reprimați sau ruinați, și o identitate națională demolată.

Bineînțeles, cele două evenimente sunt strâns legate în percepția publică. Clișeul care poate fi auzit din ce în ce mai des în spațiul informațional din Republica Moldova este că integrarea europeană reprezintă o reparare a consecințelor nefastei ocupații sovietice. Ceea ce este, în fond adevărat, însă e vorba doar de o reparare parțială. Într-adevăr, asocierea cu UE semnalează dorința de a ieși de sub influența Rusiei, care stârnge din dinți să-și mențină statutul de hegemon în spațiul post-sovietic. Iar obiectivul final de aderare la Uniunea Europeană ar însemna părăsirea o dată și pentru totdeauna a acestui spațiu cu amprentă istorică dureroasă, iar în prezent dominat de haosul tranziției.

Însă am spus anterior că e vorba de o reparare doar parțială a pagubelor din trecut, și anume pentru că nu se tratează și problema restabilirii identității naționale. Pierderea sau suprimarea forțată a acesteia a fost, incontestabil, una din pagubele majore ale ocupației sovietice. Aderarea la UE, în schimb, abordează probleme de ordin legislativ, economic, politic, civic, dar nu și probleme de ordin cultural sau spiritual. Cea mai sigură și mai eficientă soluție pentru restabilirea identității naționale ar fi, bineînțeles, reunirea. Transferarea puterii de decizie în domeniul politicilor culturale, educaționale, mass-media în mâinile celor care nu au avut de suferit 150 de ani de deznaționalizare va contribui la o rapidă omogenizare a tezaurului valoric național și a mentalității colective naționale dintre cele două maluri ale Prutului.

Astfel, discursul oficial al guvernării din RM este caracterizat de multă timiditate, de o politică a jumătăților de măsură în ceea ce prevește repararea trecutului istoric. Astfel, un alt clișeu des întâlnit pe arena politică moldovenească – și anume răspunsul „susținem integrarea europeană a RM” al majorității politicienilor atunci când sunt întrebați despre unire – este unul deplasat, căci aderarea RM la UE nu i-ar face pe românii de pe cele două maluri ale Prutului mai uniți decât sunt, de exemplu, românii cu ungurii sau bulgarii, sau francezii cu germanii și cu italienii.

Știm cu toții că opinia publică din oricare stat este puternic influențată de mesajele transmise de conducerea acestui stat. Ca exemplu concret, dacă guvernarea ar face din reunire un obiectiv național, și ar vorbi despre el în public la fel de des și în aceeași tonalitate precum abordează acum integrarea europeană, putem fi siguri că în cel mult câțiva ani susținătorii unirii vor deveni o majoritate absolută.

Iar un asemenea mesaj nu ar însemna deloc abandonarea vectorului geopolitic actual al RM. Să nu uităm că reunirea implică automat și aderarea la UE, însă nu și viceversa.

Comentarii

Iulian Gramațki

Iulian Gramațki

Doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”. Cunoști...

Ultimele articole