Putin şi Kabaeva apăraţi de Peskov

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Mi-a plăcut lecţia de bun simţ, relaţii publice şi fairplay pe care a probat-o, pe parcursul interviului publicat în Izvestia – accesibil dacă daţi click aici -, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Un demers publicistic inteligent gândit pentru a lămuri opinia publică răsăriteană asupra zvonului lansat prin Twitter, de utilizatorul @akaloy, care scria sâmbătă că Putin şi Kabaeva s-au căsătorit, în acea zi, de 21 septembrie, în secret, la Mănăstirea Iversky.

Şi cum liderul opoziţiei, Alexei Navalny, a prins din zbor mănuşa aruncată de utilizatorul amintit mai sus, a transmis, la rândul său, această neverificată informaţie, tot prin Twitter, la cei peste patru sute de mii de simpatizanţi.

Curioşii au verificat zvonul şi au descoperit că accesul spre mănăstirea nominalizată era blocat. Nu puţini l-au sunat apoi la telefon pe Peskov, care, amuzat – în mod real, sau mimat – de situaţia creată a precizat că preşedintele se află la Soci, nu la Iversky.

Este posibil ca evenimentul semnalat să se fi întâmplat şi atunci purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus a dres doar busuiocul.

Sau să nu fi avut loc, dar agitaţia pe Twitter – posibil provocată…- să fi fost inteligent folosită, pentru a transmite mesaje de interes public, indirect, de către Kremlin.

Lecţia de bun simţ al lui Peskov a început atunci când a susţinut că Putin decide singur dacă discută despre viaţa sa personală.

Un lucru valabil şi prin alte metropole europene.

Limbajul tipic relaţiilor publice a fost fără echivoc: „Pot să spun sincer că este dificil pentru mine să răspund la întrebări despre viața sa personală . El lucrează atât de mult încât eu nu înțeleg cum își găsește timp pentru ea .”

Iar fairplay-ul a venit fără drept la replică: „Noi toți am votat pentru președinte, pe timpul alegerilor, prin urmare să ne concentrăm pe ce fel de preşedinte este. În ceea ce privește ce fel de om este el, dacă el are o soție sau nu, să lăsăm asta pentru el. Noi nu ar trebui să intervenim.”

Putin a ținut mult timp confidenţială viaţa sa personală. De unde şi uluirea telespectatorilor ruşi la anunţul său, neaşteptat, din luna iunie, că a decis, de comun acord cu Liudmila, nevasta sa, să finalizeze 29 de ani de mariaj, cu un divorţ.

De atunci a fost resuscitat mirajul iubirii ascunse a preşedintelui cu Kabaeva, una dintre cele mai talentate protagoniste ale gimnasticii ritmice, azi prezentă în Duma de Stat.

Restul afirmaţiilor lui Peskov nu mai contează, fiind circumstanţiale. Precum precizarea că este prea devreme ca să se ştie dacă Vladimir Putin va candida pentru al patrulea mandat de preşedinte.

Ieşirea publică a lui Dmitri Peskov este şi o invitaţie la reflecţie, mai ales pentru cei care nu au citit romanul lui Dinu Săraru, intitulat “Nişte ţărani”. Acolo, un personaj afirmă răspicat că el nu are obiceiul să ridice plapuma pentru a vedea cine cu cine doarme în pat.

În mod paradoxal, cei care fac caz de asemenea întâmplări ale vieţii, ca o pradă, nici pe departe nu sunt şi nici nu vor fi cucernicii ce pozează ca sfinţi, în piaţa publică…

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole