PROCURATURA, MOMEALĂ PENTRU PROȘTI

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Problema Procuraturii nu există în realitate. De fapt, există, dar nu în felul în care este prezentată astăzi. Toată această vânzoleală de doi bani, la care asistăm acum, are un singur scop: găsirea unei teme de campanie, o momeală pentru prostime, care să țină turma grămăjoară. Altfel se duce dracu’ totul.  

Această coaliție beteagă și guvernul său aerian a reușit în doar cinci luni să ucidă toate subiectele pe care se câștigă voturi. Au împuțit tot de ce s-au atins. Așa că acum le trebuie repede să mai găsească ceva. Altfel, mai trec două luni și o să plângă poporul după Plahotniuc: ”Iartă-ne, stăpâne, ia-ne înapoi”.

Gata, nu ne mai trebuie economie, nu mai pleacă lumea peste hotare, nu mai avem săraci. Ce salarii, care drumuri? Nu se poate face nimic, dom’le, fără un procuror general! Independent! Integru! Profesionist!

Serios? Păi lucrați cu interimarul, că tot voi l-ați numit – finul lui nașul lui cumătrul, cel cu integritatea, curajul, profesionalismul, demnitatea, adevărul și spriritul de luptător. Lăsați omul să lucreze, că văd că bagă dosare la greu. Credeți-mă, ne doare fix în cot că-i interimar procurorul vostru sau din ăla deplin. Am stat vreo trei ani fără președinte deplin și n-am murit, da’ ne-om pierde fără procuror. E de-al vostru, foarte bine, dați-i foială. Ce umblați și căutați păduchi? Unul mai justițiar decât altul, în puii mei.

Mă adaugă unul, acuma seara, într-un grup pe facebook, în care revoluționarii lui Pește Sărat, care mi-au acrit viața vreo trei ani de zile, cheamă iar lumea la mobilizare ca să strângă semnături pentru o… justiție independentă. Oameni buni, voi chiar sunteți idioți? Câtă minte trebuie să ai ca să înțelegi că justiția independentă nu se obține așa? Pentru asta trebuie, elementar, să ai niște conducători care să înțeleagă ce e aia. Asta în primul rând. După aceea, îs multe, multe lucruri de făcut. Nu în stradă și nici pe facebook.

Credeți că, dacă strângeți semnături, prostul se face deștept, iar urâtul frumos? Ei un concurs normal n-au putut să organizeze, dar voi visați la cai verzi pe pereți! Măcar nu mă adăugați și pe mine la prostiile voastre, că mă umplu de oftică.

Stimați alegători, acești incompetenți care ne conduc caută acum cu lumânarea motive să se pice unii pe alții. Că dacă mai trece ceva timp, se scoală lumea și-i pică la pachet. Dar așa, or putea să arate cu degetul unul la altul și poate or mai pune botul proștii (nu eu zic asta, ei vă consideră așa). Și i-or mai vota o dată, fiecare cu gașca lui.

Poți să legi un știulete de porumb de o nuia și să i-l spânzuri măgarului în fața ochilor, ca să-l faci să meargă. Și pe oaie poți s-o ademenești în ocol cu un coș cu iarbă. De mai multe ori. Dar noi nu suntem oi și nici măgari parcă. Suntem HOMO SAPIENS. Chiar nu vedeți că știuletele-i același, iar coșul cu iarbă ne vrea înapoi în ocol?

Ei ne organizează iarăși circ, mai mult de data asta, că pâine nu mai au să ne arunce. Dacă nu vă dezgustă încă, savurați-l, e în regulă. Dar nu vă băgați în arenă pe post de clovni sau maimuțe. Măcar un pic de demnitate să ne păstrăm, dacă restul am pierdut.

Comentarii