Prietenii Moldovei și eșecul ex-premierului Filat

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Vineri, 15 martie, ex-premierul Republicii Moldova, Vladimir Filat, s-a întors dintr-o deplasare de la Bruxelles. Acolo a participat la Summit-ul Partidului Popular European (PPE). Amintesc că PLDM este membru observator al PPE, deci fără drept de vot. Nici nu cred că vor obține degrabă, ori în genere dacă va mai obține PLDM calitatea de membru cu drepturi depline al PPE, în condițiile apropierii PLDM-PCRM, ceea ce a generat destrămarea AIE și pierderea majorității pro-Europene din Parlamentul Republicii Moldova.

Mai pe scurt, ex-premierul a fost la Bruxelles în interes de partid, iar deplasarea a fost achitată din bugetul de stat.

Pentru ași justifica deplasarea, ex-premierul, întors în țară, a organizat o conferință de presă, fiind populist ca de obicei, a dat asigurări că Moldova are prieteni pe care se poate baza și care ne acordă tot sprijinul necesar pentru înfăptuirea reformelor democratice, că Moldova are șanse, că marii lideri Europeni, care chipurile au discutat cu Filat, l-au asigurat că Uniunea Europeană este cu noi. Eu zic chipurile, pentru că la un Summit, care și-a desfășurat lucrările o singură zi, și a avut 73 de delegați din toate partidele PPE, nu prea rămîne timp și pentru alte discuții. Nu cred eu că este mai prioritar Vlad Filat pentru conducerea PPE, decît problemele cu care se confruntă ei. Ori noi vedem că Popularii Europeni au pierdut destul teren în ultima perioadă de timp în fața partidelor de stînga.

Eu aș zice din cele observate, că Republica Moldova, cu toate jocurile politice care au loc la Chișinău, mai are întradevăr susținerea Uniunii Europene. Probabil UE nu vrea să piardă jocul geopolitic în regiune, iar după toate investițiile financiare, UE încă ar mai crede în povestea de “succes” a Moldovei.

Nu de aceeași susținere însă, se poate bucura ex-premierul, care se pare că nu mai este adorat de Bruxelles. Și-au cam pierdut și ei încrederea în cel care se vrea a fi “țar” peste țară. Nici președintele României, Traian Băsescu, nu mai vede în Vlad Filat un partener de nădejde. Deci vizita ex-premierului a fost un eșec pentru el. Și aici Filat ar trebui să țină cont că nu numai el vizitează Bruxelles-ul, ori alte capitale Europene.

Totuși cred că pînă la urmă această vizită are și partea bună. Anumite lucruri au devenit evidente. Și anume, nu e nici un secret că Republica Moldova are prieteni, iar UE ne susține. Precum nu mai este un secret că Bruxelles-ul nu acceptă trădătorii și pe cei care se joacă dea integrarea europeană.

Comentarii

Ion Harghel

Ion Harghel

Cetăţean al Republicii Moldova, interesat de viaţa social-politică, pledez pentru dreptate, sunt realist şi vreau ca într-o zi întreaga clasă politică să dea dovadă de maturitate politică şi altruism pentru a contribui la unificarea societăţii. Cre...

Ultimele articole