PREȚUL TRĂDĂRII UNIUNII EUROPENE

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Să ținem minte data de 18 octombrie 2018. Este ziua în care deputații Partidului Liberal și ai Partidului Liberal Democrat din Moldova au părăsit sala de ședințe a Parlamentului, refuzând să participe la votul pentru adoptarea introducerii obiectivului de integrare europeană în Constituția statului moldovean. 13 voturi erau necesare pentru obținerea majorității constituționale necesare modificării legii supreme a Moldovei – exact numărul celor care au părăsit sala.

Liberalii moldoveni și-au condiționat votul de modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova și acordarea limbii române a statutului de limbă oficială. Dar acest amendament nu a fost negociat din timp cu majoritatea parlamentară și nu avea avizul comisiilor parlamentare.De aici.

Liberal democrații moldoveni și-au argumentat comportamentul prin faptul că, potrivit lor, actuala guvernare ar încălca prevederile Acordului de Asociere.

Liderii PL și PLDM pot găsi suficiente scuze pentru gestul lor dar istoria va înregistra doar gestul lor politic. Iar el a fost simplu – au întors spatele integrării europene și au oferit posibilitate Partidului Socialiștilor, ca după alegerile parlamentare din februarie 2019, să poată schimba mai ușor vectorul de dezvoltare al statului moldovean, către Moscova.

Afirmația mea se bazează pe faptul că introducerea obiectivului de integrare europeană în Constituția Republicii Moldova ar fi fost o barieră împotriva schimbării vectorului european de dezvoltare – cercetările sociologice arată că, de sine stătător, socialiștii moldoveni nu pot obține o majoritate constituțională. Deci, nu pot schimba legea supremă! Pe viitor socialiștii vor putea face acest lucru mult mai ușor. Prin nesecurizarea cursului Moldovei către Uniunea Europeană, liberalii și liberal democrații moldoveni au făcut o favoare socialiștilor. Echipa lui Dodon, cu o majoritate simplă în viitorul Parlament, poate denunța Acordul de Asociere.

Președintele Partidul Liberal a declarat că a purtat consultări cu liderii Partidului Platforma DA și Partidului Acțiune și Solidaritate cu privire la modificarea Constituției. De aici.

Neparticiparea liberalilor la vot a fost influențată și de aceste discuții.

Comportamentul formațiunilor politice parlamentare a fost unul cu o puternică încărcătură electorală. Liberalii și liberal democrații moldoveni se află la coada simpatiilor electorale. Socialiștii se află în fruntea acestui clasament. Pe un loc secund se află Partidul Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate.

În condițiile în care gestul deputaților liberali și liberal democrații a favorizat Partidul Socialiștilor din Republica Moldova acțiunea liderilor acestor partide va fi recompensată. Că nimic nu e gratis!

Un gest în favoarea socialiștilor presupune o disponibilitate pentru participarea la formarea unei coaliții parlamentare cu aceștia.

Sociologii afirmă că, în urma alegerilor parlamentare de anul viitor, nici un partid nu va avea puterea de a forma o majoritate simplă. Ceea ce înseamnă că viitorul guvern va fi emanația unei coaliții parlamentare. În condițiile în care PL și PLDM sunt cotate cu puține șanse pentru a trece pragul electoral o atare alianță poate fi alcătuită cu formațiunea condusă de Andrei Năstase și Maia Sandu.

Așa că, trădarea vectorului integrării europene de către liberali și liberal democrați are, probabil, un preț – cel al prezenței pe lista electorală a a PPDA/PAS, și a participării la guvernare alături de socialiști .

 

 

Comentarii

Victor Nichituş

Victor Nichituş

Victor Nichituş este unul dintre jurnaliştii incomozi, pentru mulţi dintre cei care încearcă să aibă un loc în pestriţa arenă publică de la Chişinău. Acuzat ba de Putere că este de partea Opoziției, ba de Opoziție că ține cu Puterea, atât oficialii...

Ultimele articole