Un prim argument? Ali Haidar, membru al guvernului de la Damasc, ministru pentru reconciliere naţională, a declarat, la nici 24 de ore de la anunţarea înţelegerii americano-ruse, că acordul vizând armele chimice siriene a fost o victorie pentru…Damasc.

Una a conducerii de la Moscova şi a diplomaţilor ruşi, obţinută pentru Siria.

Acelaşi Ali – era să scriu Ali Baba… – considera că acordul amintit va ajuta pe sirieni să iasă din criză şi a împiedicat un război împotriva Siriei.

Minciuni în serie.

Dovadă fiind declaraţia liderului Al-Qaeda, Ayman al-Zawahri, care a chemat militanţii islamişti, din opoziţia siriană, să evite alianţe cu alţi rebeli, care se bucură de sprijinul statelor arabe şi al Occidentului.

Cu alte cuvinte, loialii lui al-Zawahri vor continua lupta cu trupele regimului de la Damasc şi se vor delimita de luptătorii Armatei Siriene Libere/ASL.

Prin urmare, războiul civil nu doar că va continua, dar va fi dus pe două fronturi.

Islamiştii Al-Qaeda atacând armata preşedintelui Assad şi refuzând compromisuri cu insurgenţi moderaţi, din ASL.

Combatanţii care primesc ordine de la al-Zawahri sunt în număr mai mic, decât zecile de mii de militari sirieni ce au dezertat şi se află cum pe teritoriul Turciei, ca luptători ai Armatei Siriene Libere, dar mult mai bine antrenaţi şi echipaţi.

Alt argument?

De abia au apucat editorialiştii ruşi şi americani să schiţeze primele concluzii ale noului acord, că avioane de vânătoare siriene şi baterii de artilerie ale forţelor guvernamentale au bombardat suburbiile Damascului.

Cu alte cuvinte, pentru preşedintele Bashar al-Assad operaţiunile de lichidare a opoziţiei înarmate continuă.

Armele chimice, momentan, nu vor mai fi folosite, dar cele convenţionale, din plin!

Motiv pentru care Israelul a reacţionat cu prudenţă, îngrijorat de faptul că tocmai clemenţa administraţiei Obama va încuraja Teheranul să continue programul nuclear, cu finalitate militară.

Iar bomboana pe coliva iluziilor diplomaţiei americane a constituit-o, culmea ironiei, aprecierea autorităţilor iraniene, care au salutat retragerea SUA, din comportamentul…extremist şi opţiunea Casei Albe pentru raţionalitate.

Reacţia Chinei – eterna utilizatoare a dreptului de veto, în Consiliul de Securitate al ONU, alături de Rusia, ambele transformând acest for de decizie internaţională într-un muzeu, cu două vitrine atemporale – a fost una precum a lui Stan, în dialogul cu Bran.

Adică, la Beijing a fost exprimată bucuria că va fi reînoit rolul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Peste poate…

Desigur, de vreme ce la Damasc  acordul a fost receptat, la nivel oficial, ca o propunere inteligentă a Rusiei, de a preveni operaţiunea aeriană americană.

Iar ca tacâmul să fie complet, pentru Zeul Marte, există convingerea guvernanţilor că Rusia va furniza armatei siriene arme noi, mai bune decât armele chimice.

Oricum, după anunţul celor doi şefi ai diplomaţiilor rusă şi americană, fidelii preşedintelui Assad se simt mai puternici, deci capabili de a salva rămânerea lor la putere şi de a câştiga lupta contra opoziţiei moderate înarmate şi împotriva insurgenţilor extremişti.

Faptul că a fost ales, în aceeaşi zi cu anunţarea convenirii acordului ruso-american, un lider islamist moderat ca premier, de Coaliţia Naţională Siriană, nu a fost decât expresia dorinţei conducătorilor cerebrali ai opoziţiei de a ajunge la o conferinţă de pace, care să genereze compromisul instituirii unei administraţii de tranziţie, la Damasc.

Dincolo de termenele obţinute de americani, pentru ca sirienii să grăbească predarea armelor lor chimice, dar şi de menţinerea actualului regim de la Damasc, la putere, obţinută de ruşi, au instituit secretarul american de stat John Kerry şi ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, principiul win-win, în relaţia bilaterală?

Nu. Au amânat, o vreme, schimbarea raportului de forţe militare, în Siria, în mod special, şi în Orientul Mijlociu, în general.

Serghei Lavrov se bucura că acordul nu include, în mod automat, recursul la forţa militară, dacă Siria nu respectă termenele fixate. Rămâne de văzut.

Casa Albă pare în defensivă, după reacţia opiniei publice, vizibilă în comentariile din presa electronică, care indică o subapreciere a rolului preşedintelui Barack Obama, la încheierea acordului menţionat, în raport cu omologul rus, considerat mai tenace, în ceea ce îşi propune şi face.

Dar şeful statului american nu a dat ordin de repliere a dispozitivului militar naval al SUA, aflat în apele internaţionale, din largul coastelor siriene.

Acordul politic Kerry-Lavrov nu soluţionează toate provocările dosarului geopolitic sirian.

Mai mult, nici chiar ei, iniţiatorii nu pot prevedea unde va conduce soluţia lor, de compromis.

A devenit preşedintele Bashar al-Assad, după acordul respectiv, mai puternic?

Pentru propaganda propriului guvern, da. Motiv pentru care va intensifica acţiunile trupelor guvernamentale, de recuperare a localităţilor unde luptători din opoziţie, extremişti sau moderaţi, au fost anterior mai puternici.

Într-un elan de entuziasm pasager, presa de la Moscova invoca posibilitatea ca Vladimir Putin să fie propus şi să primească, anul acesta, Premiul Nobel pentru Pace.

Care pace nu există în Siria!

Lavrov şi Kerry meritând ei mai degrabă aprecierea adecvată a opiniei publice, pentru simplul motiv că au reglat ceea ce nu au reuşit să soluţioneze, în dialogul direct, Putin cu Obama.

Dincolo de această furibundă concentrare a atenţiei presei mondiale pe eforturile şefilor diplomaţiilor rusă şi americană, de a ajunge la un acord nevisat în urmă cu câteva luni, rămâne tristul adevăr că în ecuaţia noilor înţelegeri, cei peste 100.000 de morţi, nu constituie decât o simplă statistică, tipică unui inventar al unui război deloc terminat.

Rusia a salvat un dictator.

America a evitat, pe moment, o implicare militară, decisivă pentru schimbarea raportului de forţe în Siria şi în Orientul Mijlociu.

China a preferat rolul unui spectator din tribună, aparent sensibil la eventuala agravare a conflictului militar existent în Siria şi arealurile teritoriale învecinate.

O întrebare retorică, de vreme ce continuă să moară nevinovaţi civili sirieni, inclusiv copii, femei, bătrâni.

L-a păcălit Putin pe Obama?

A reuşit Obama să evite votul negativ al Congresului SUA?

A supravieţuit, din nou, preşedintele Bashar al-Assad?

Cu preţul unui iluzoriu Premiu Nobel…