Povestea de succes a transportului public din Chișinău

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Menținerea microbuzelor în rețeaua transportului public din capitală se datorează faptului că 80% din microbuze sunt administrate de firmele a căror proprietari sunt cîțiva consilieri municipali, dar acest lucru nu mai este o noutate pentru nimeni.. Microbuzele nu pot fi numite nici măcar transport public, pentru că este unul privat „de jure” și „de facto”. Șoferii încalcă sistematic Regulamentul circulației rutiere, iar pasagerii pe lîngă faptul că tolerează aceste încălcări, nu respectă nici ei legislația rutieră (un microbuz poate transporta doar pasagerii așezați pe scaun conform art. 85 litera d).

Transportul cu microbuzul este unul incomod, periculos și care nu aduce bani în bugetul municipal. Din aceste motive microbuzele trebuie excluse definitiv din rețeaua transportului public al Chișinăului. Venitul acumulat în bugetul Primăriei pe parcursul anului 2012 de pe urma transportului public este de 205,6 milioane lei (fără cheltuieli). Regia Transport Electric a adus în buget 110 milioane lei, Parcul Urban de Autobuze 74 milioane, iar venitul acumulat de la firmele de microbuze este de doar 21,6 milioane lei. Pentru a înțelege de fapt cum merg lucrurile în acest business al demnitarilor de la Primăria Chișinăului, business în detrimentul statului și a cetățenilor, am făcut o comparație cu orașul Bratislava, capitala Slovaciei,  oraș care se aseamănă cu Chișinău după multe aspecte:

Datele din imaginea de mai sus sunt impresionante! Din ele putem înțelege foarte bine unde este problema. Banii care ar trebui să ajungă în bugetul municipal, ajung pînă la urmă în buzunarul consilierilor municipali. Dacă prețul mediu al unei călătorii cu orice mijloc de transport în Chișinău este doar de 4 ori mai mic decît în Bratislava, venitul anual brut al Primăriei din transportul public este de 20 ori mai mic!

Soluția!?
Excluderea imediată a microbuzelor!!! Primarul general al Capitalei, Dorin Chirtoacă deși chipurile încearcă din răsputeri să facă din Chișinău un oraș european, o capitală europeană, nu ține piept corupției din administrația publică și minte cu nerușinare de fiecare dată cînd are ocazia. Vă îndemn să vedeți cu cine lucrează Primaria… În acest caz, cu firmele private ale funcționarilor corupți. Nu cred că ați putea îndrăzni să vă doriți un transport public comod, european. Nu, pentru că Primăria ar ieşi în dezavantaj :).Cum poate Primăria să aibă o imagine bună dacă ea îşi asociază reputaţia cu firmele funcționarilor corupți? Poate e timpul să cerem de la administrația publică locală să lucreze cu partenerii care au cel puțin o reputație bună și care ar putea să ne ofere un confort meritat, un confort european.

Pentru a exclude definitiv micorbuzele din rețeaua transportului public este nevoie de aproximativ 400 autobuze noi de calitate excelentă. Da, noi, nu vechi cum își dorește Dorin Chirtoacă. Pentru achiziționarea a 400 autobuze noi este nevoie de aproximativ 40.000.000 euro. Bani care ar putea fi împrumutați pentru un termen de 3-4 ani. Dacă luăm în calcul cifrele din imaginea de mai sus ne putem da seama că banii ar putea fi rambursați chiar și în 2 ani. Rezultatul însă ar rămîne vizibil pe viitor, cetățenii vor avea transport public european, iar Primăria va avea bani în buget. Mai jos vă prezint cîteva modele de autobuze de calitate excelentă cu prețuri reale.