PNL.md a sesizat Parlamentul României în legătură cu unele manipulări electorale în cazul ex-candidatului Constantin Codreanu

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

PNL a adresat un Demers Parlamentului României. Din textul acestuia și din materialele anexate devine clar ce a solicitat Legislativului de la București.
PARLAMENTUL României
Conducerii Senatului
Conducerii Camerei Deputaţilor
De la :
– CAN Alexandra, ex-candidat la funcţia de Primar general al Municipiului Chişinău,
vicepreşedinte al PNL din RM

– PAVLICENCO Vitalia, preşedintele PNL din RM

D E M E R S

Prin prezentul, PNL din Republica Moldova, precum şi ex-candidatul PNL pentru primăria Municipiului Chișinău în alegerile locale noi, al căror tur s-a desfășurat pe 20 mai a.c., Alexandra CAN, solicită Parlamentului României să facă lumină asupra unei referințe grave, în opinia noastră, într-o ediție specială, de natură electorală, a unui cotidian, ”Timpul”, care a vizat Legislativul de la București.

Deputatul PMP în Parlamentul României, Constantin Codreanu, a candidat, de asemenea, pentru funcţia de Primar general al Municipiului Chișinău. În multiple intervenţii acesta preciza că are susţinerea României şi a conducerii acesteia în ipostaza de candidat. Același lucru se regăsește în ediţia specială menționată mai sus, în următoarele formule:

– În materialul ”De ce Codreanu?”, semnat de purtătorul de cuvânt al PUN, Vlad Țurcanu, se răspunde: ,,Codreanu reprezintă România,,;
– În materialul ”Mișcarea unionistă are candidat propriu!” scrie: ”Parlamentul României a anunţat susţinere financiară pentru Chişinău dacă deputatul Codreanu ajunge primar”.

Noi, subsemnatele acestui demers suntem cetățeni ai României, avem și Ordine ale Statului Român (Alexandra CAN – ”Ordinul Național al României ”Servciu Credincios” în Grad de Comandor; Vitalia PAVLICENCO – ”Ordinul Național al României ”Pentru Merit” în Grad de Comandor”), însă nu pretindem să reprezentăm România decât ca simpli români.
De asemenea, majoritatea membrilor PNL sunt și cetățeni ai României.

Astfel, formulările de mai sus, din ziarul ce a făcut campanie electorală pentru deputatul PMP în Parlamentul României, înaintat de PUN din RM la funcția de primar, nu au fost nici contestate, nici negate public de Constantin Codreanu în emisiunile electorale în care a fost întrebat direct pe ce bază afirmă el și de ce afirmă ziarul acest lucru. Domnia sa nu a răspuns întrebării de ce nu a întreprins nicio acțiune împotriva ”amicilor săi susținători” ”zeloși”, care au inclus aceste formulări în ziare necontabilizate ca și cheltuieli electorale ale partidului ce l-a înaintat ca și candidat. În prezent, Comisia Electorală Centrală, la sesizarea ilegalității presupuse, a înaintat un Demers și exemplare ale ediției speciale a ”Timpului” (ridicate de la cortul de campanie al candidatului) Inspectoratului general de poliție Chișinău.

Având în vedere formulările necontestate, sub nicio formă, de Constantin Codreanu, dimpotrivă – repetate în intervențiile electorale, fapt care, în opinia noastră, i-a manipulat pe alegători și a prezentat într-o lumină inadecvată și tendențioasă Parlamentul României, solicităm conducerii celor două Camere ale Legislativului de la București să ne comunice dacă există vreun act oficial adoptat privind sprijinirea financiară a lui Constantin Codreanu dacă avea să fie ales Primarul general al Municipiului Chișinău, cu precizările de rigoare ce se impun pentru cetățenii Republicii Moldova în atare situaţie.

Anexă – Ziarul Timpul

Cu profund respect,

CAN Alexandra
PAVLICENCO Vitalia

 

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole