Plahotniuc se apucă de toate!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

La ședința de azi a PD-ului Plahotniuc s-a dat mare și tare.

Nu că n-ar fi, dar a dorit să știe pînă și ultimul locuitor al republicii că el vrea să schimbe răul în bine și de ce lucru se apucă dînsul nu se lasă pînă nu-l duce la capăt.

E la curent cu activitatea întregului guvern.

Știe gîndurile deputaților.

Cunoaște următorii pași ai lui Dodon.

Și ca să vă convingă de faptul că dînsul este Statu-n-Palmă-Vede-Tot, Plahotniuc azi a spus că Reforma guvernului e în desfășurare; calitatea alimentației în grădinițe, școli și spitale e sub nivel; stoparea proiectului noii legi a ONG-urilor e absolut necesară; construcția și reabilitarea drumurilor este posibilă; modificarea Constituției se va face cît mai curînd, ca Republica Moldova să fie adusă, constituțional, în albia europenității; respingerea celor 4 legi de către președintele Dodon trebuie să se transforme în revotarea de urgență a acestor legi de către Parlament pînă la reluarea ședinței ordinare a legislativului.

Plahotniuc tuna și fulgera la ședința săptămînală a PD-ului.

Cei prezenți ascultau cu urechile ciulite continuarea discursului…

—Neplecarea soldaților moldoveni la exercițiile militare din Ucraina din cauza lui Dodon este un scenariu foarte urît, care trebuie să nu se mai întîmple!

Juriștii caută soluții legale ca Armata Națională să nu mai fie dependentă de instituția prezidențială!

Și noi vom găsi aceste soluții cît de curînd posibil!

Emisarii  Kremlinului, trimiși pe post de gazetari la ședință, au rămas fără grai.

—Candidatul guvernării pentru funcția de ministru al apărării nu este agreat de Dodon,–a mitraliat Plahotniuc.

Noi însă îl vom înainta și a doua oară tot pe Sturza. Altul decît Ion. Să știe președintele Dodon că așa o să fie!

 

La plecare, o duduiță reporteriță de la un post de televiziune de-al opoziției, căreia nu i-a fost interzis accesul la briefing, a zis: Strașnic om îi și Plahotniuc aista. Se apucă de toate,  nefiind nici prim-ministru, nici președinte de țară. Dar cînd va ajunge în fruntea republicii, oare, cum va mai fi ???

Comentarii

Traian Vasilcău

Traian Vasilcău

traianus, tot el Traian VASILCĂU minicatastif de autor: sunt aproape strămoș: am un car de ani, poeţii aşa de mult nu trăiesc. ador Libertatea, fug cît pot de lichele, dar dau mai tot timpul de fraţii lor: de minciunoşi, agresori, pîrîtori şi hoţi....

Ultimele articole