Partidele politice sunt o problemă. Care ar fi soluția?

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Esenţa crizei politice nu constă atât în incapacitatea establishement-ul actual de a găsi puncte comune sau de a se dezice benevol de practici vicioase, cât de lipsa unei forţe alternative actualei puteri. Acest lucru îl înţelege foarte multă lume, însă puţini sunt cei care reuşesc să iasă din capcanele unor idei fixe autoimpuse.

Astfel, una din cele mai vicioase capcane ale zilelor noastre este aceea precum că înfiinţarea unor noi partide ar putea rezolva cumva problemele naţionale şi cele de grup. De cele mai dese ori, ştampila unui partid polic apare ca o soluţie „miraculoasă” pentru cei care nu prea au reuşit să guste din această bucătărie foarte complicată.

Înfiinţarea unui partid a devenit o soluţie standard pentru cercurile de oameni de afaceri mici şi mijlocii, care nu cunosc alte mijloace de a-şi proteja bussinesul în afara schemelor vechi.

Pe de o parte, există o incapacitate de se asocia în nişte grupuri solide de presiune (ceea ce-i face pe toţi vulnerabili). Pe de altă parte, în mediul de afaceri domină un „pragmatism” şi egoism excesiv – fiecare se gândeşte la protecţia propriului bussines, fără a pleda pentru impunerea unor „reguli generale de joc”.

În anii 90, în mediul criminal post-sovietic existau, cel puţin, concepţia de „poneatie” – norme care reglementau anumite relaţii între grupurile mafiote. Ceea ce avem astăzi, în limbajul de atunci s-ar numi „bespredel” – când nu există niciun fel de reguli, „iar fiecare om a devenit lup pentru alt om”.

În astfel de condiţii, partidele apar ca nişte instrumente criminale de scurtă durată şi dispar odată cu rezolvarea unor probleme înguste (pentru care au şi fost create), fără a mai aduce nişte schimbări pozitive şi durabile.

Nu mai avem nevoie de noi partide politice, pentru că însăşi PARTIDELE POLITICE sunt o PROBLEMĂ!

Care ar fi soluţia acum?

În toată această schemă lipseşte adevărata societate civilă. Vorbesc nu de acea societate civilă –„mâncătoare de granturi”, care reprezintă interesele finanţatorilor externi şi nu are niciun fel de credibilitate în masele largi ale populaţiei, ci acea „societate civilă” care reprezintă grupuri de cetăţeni asociaţi benevol, care activează în baza propriilor contribuţii benevole, la nivel naţional şi local, care îşi propun să rezolve anumite probleme de interes public sau privat.

Din păcate, colectivismul artificial impus de statul sovietic a fost cel care ne-a lipsit de acel instinct pe care îl are orice animal social – gruparea şi strângerea rândurilor în cazul unui pericol, urmată de o ofensivă comună şi organizată.

Din scurta istorie a Republicii Moldova, a existat doar un singur caz în care avut loc o coalizare a tuturor segmentelor sociale într-o singură mişcare, care a pus bazele statului Republica Moldova – Frontul Popular (care, la începuturile sale, nu reprezenta nicidecum o mişcare politică). Se pare că astăzi s-ar cere un nou efort colectiv masiv (cel puţin similar) pentru a ieşi din impasul în care ne aflăm.

Doar crearea unei coaliţii largi ai societăţii civile, reprezentative, apolitice şi nonpartizane, care ar include uniunile de creaţie, ONG-uri, partide politice, grupuri de presă, reprezentanţi ai Bisericii, reprezentanţi ai comunităţilor locale, personalităţi marcante, oameni de afaceri – uniţi în jurul ideii de construcţie a unui stat funcţional, în jurul unor obiective fundamentale, cu care ar fi deacord întreaga societate, ar putea să mai reprezinte o forţă care ar acumula un capital de încredere din partea populaţiei şi ar aduce acel „salt revoluţionar”, pe care îl aşteptăm de două decenii.

Chiar atât de utopică această idee?

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Octavian Racu

Octavian Racu

-sociolog, jurnalist- Născut în municipiul Chişinău, Republica Moldova Telefon(-oane) Mobil: +373 79776454 E-mail(uri) octavianracu@yahoo.com, octavianracu@gmail.com Data naşterii 13 octombrie 1984 - 2008 – 2011 – redactor ...

Ultimele articole