Parlamentul actual dă de pământ cu Constituţia

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Multe obrăznicii şi-au permis în ultimul an actualii deputaţi. De la acele zeci de mii de lei ca indemnizaţii pentru propriile concedii, până la ciopârţirea Constituţiei.

Ultima, mai ales în cazul doleanţei de a-i revoca pe judecătorii Curţii Constituţionale, a avut un ecou atât în spaţiu, cât şi în timp.

Când spun spaţiu, mă refer la criticile vehemente din partea Preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Secretarului General al Consiliului Europei, Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi reprezentanţilor Uniunii Europene.

Iar când spun timp, mă refer la perioada 3 mai 2013 – 2 iunie 2014. Prima dată indică Legea nr. 109 din 3 mai 2013, prin care au fost operate modificări în Legea cu privire la Curtea Constituţională, a doua – hotărârea din 2 iunie 2014 a CC, care precizează că revocarea judecătorilor CC de către Parlament este neconstituțională.

Astfel, acest parlament a fost pus la respect. Deocamdată.

Mă rog, a nu se crea confuzia că Curtea Constituţională este cheie de biserică.

Dar să-ţi permiţi un atac la Constituţie, doar pentru faptul că ţi s-a interzis să ocupi o funcţie, e de domeniul terorismului. În cazul nostru, al terorismului politic.

Da, este vorba despre acel orgoliu al lui Filat, deranjat de decizia CC, prin care i se interzicea să mai ocupe funcţia de premier. Cauza o ştiţi – Măria sa, Corupţia…

Susţinut de PCRM-ul lui Voronin, PLDM-ul lui Filat a înaintat (şi votat) controversata lege, care le permitea să demită judecătorii CC după bunul lor plac, cu argumentul că respectivii (judecătorii) şi-au pierdut încrederea.

Ei, n-a fost să fie, iar Filat a rămas pe dinafară. Ca rezultat, rating-ul său politic este în totală cădere.

Prin urmare, putem spera ca aceeaşi CC să-i dea lovitura de graţie lui Filat, adică să-i interzică de a mai ocupa vreo funcţie publică importantă în acest stat.

Argumente?!

Evident – Măria Sa, Corupţia…

Comentarii

Nicolae Gârbu

Nicolae Gârbu

Născut la ţară, prin părţile Călăraşi-ului. Părinţii intelectuali mi-au insuflat dragostea de carte încă din copilărie. Gimnaziul l-am spulberat, mai degrabă cu mii de legende şi poveşti, decât cu matematică şi fizică. În perioada 1998-2001, am făcut...

Ultimele articole