Ofițer KGB, consultant militar în Transnistria, dirijorul lui Renato Usatîi

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

El nu s-a copt sub ochii noștri, dar într-o zi, posibil, cu o cursă cherter, a aterizat a la Chișinău ca, peste noapte, să devină politicianul cu cel mai bun raiting. A fost un salt spectaculos, anormal, daca vreți. Renato Usatîi, care s-a lansat în politică diferit față de ceilalți. Dacă până mai ieri, toți se întrebau de unde primarul de la Bălți are atâtea milioane, astăzi, apele s-au mai limpezit. Moldova.org a publicat investigația cu titlul sugestiv “ Biografia necenzurată a principalului “gasterbaiter” din Moldova”, unde sunt descrise legăturile acestuia cu oficiali și persoanlități ai lumii interlope de la Moscova.

Personal, mai puțin sunt deranjat de faptul că acest tânăr a crescut profitând de anumite relații. Mai grav este că e cadoul Kremlinului. După mine, el este pericolos, în primul rând, pentru că e controlat sută la sută de stăpânii lui din exterior, care, puțin probabil, că îi doresc binele acestei țări. În investigație se vorbește că primarul de la Bălți primește indicații de la Vladimir Cernov, șeful direcției prezidențiale privind relațiile cu statele vecine.

Numele fostului ofițer KGB, Cernov, apare doar în context negative atunci când este vorba de relația lui cu Republica Moldova. Chiar și presa română scria, în februarie, că Cernov îl folosește pe Usatî ca și factor distructiv la Chișinău. La fel, KGB-istul Cernov a fost implicat în diferite operațiuni în stânga Nistrului, menite să consolideze armata Transnistriei în caz de izbucnirea unui nou conflict armat între cele două maluri. În aceste condiții, mă întreb de parte cui va fi Usatîi dacă, doamne ferește, izbucnește un nou război pe Nistru. Corect, de partea stăpânului.

Și pentru că la Moscova hotarul dintre lumea interlopă și oficiali e foarte subțire, Usatîi, din câte vedem în investigație, are legături și cu interlopi protejați de Kremlin, pentru simplu motiv că aceștia vin cu suport financiar, atunci când e vorba de așa-numitele “interese naționale”. Printre sponsori se numără Grigore Karamalak, alias Bulgaru, omul de afaceri Serghei Glinka şi Veaceslav Platon, care acționează prin Iurii Nedoseichin, fost vicepreședinte al Consiliului de administrație 2008 si actual acționar al Moldindconbank.

Într-un final, un politician de talia lui Usatîi nu poate aduna în jurul său oameni fără trecut “glorios”. Reprezentanții formațiunii Partidul Nostru din raione sunt și eu un fel de Renați, doar că la scară mai mica. Astfel, de exemplu, președintele organizației teritoriale din Dondușeni, Ruslan Zaplitnîi, până nu demult a gestionat un canal ilicit de comercializare a substanțelor narcotice pe zona Dondușeni. La fel și președintele organizației teritoriale Soroca, Iurie Todereanu, anterior a activat pentru o grupare criminală formată încă în anii 90, iar 2011-2012 a fost partener de afaceri cu un individ suspectat de comercializare ilegală a armamentului și munițiilor pe teritoriul RM și în exterior. Mai târziu, Todereanu ar fi protejat o grupare criminală specializată în furturi de vite. Reputația sa în Soroca este de om conflictual și care-și apără opinia cu pumnii. Și la Briceni, un membru activ al Partidului Nostru, Oleg Bețean, a fost anterior membru al unei rețele de traficanți de droguri.

Dar cine nu a urmărit serialul Brigada? Chiar dacă nu veți recunoaște, pun pariu că l-ați urmărit. Vă întreb pentru că și acolo, pe final, bandiții au devenit deputați. Era un sceanariu real pentru Rusia anilor 90. La noi, însă, mă tem că poate fi aplicat și la următoarele alegeri.

Comentarii

Iurie Morarescu

Iurie Morarescu

Am crescut la țară, printre tractoare. Părinții sunt oameni simpli și, probabil, din acest motiv și-au dorit cu tot dinadinsul să-mi bage carte-n cap. După absolvirea liceului din satul natal, Boșcana (r. Criuleni), am fost admis la Academia de S...

Ultimele articole