Rubla s-a depreciat, cu 0,2 %, pentru a treia zi consecutiv, în raport cu dolarul, ca urmare a continuării confruntărilor armate pe teritoriul răsăritean al Ucrainei. Într-un asemenea context, președintele SUA, Barack Obama și premierul britanic David Cameron au fost de acord că Rusia trebuie să sprijine o încetare a focului, să elibereze pe toţi ostaticii, să împiedice tranzitul de arme și luptători peste graniță și să se angajeze la o foaie de parcurs pentru discuții pragmatice. Mai multe sancțiuni vor urma dacă președintele Vladimir Putin nu ia aceste măsuri, au spus cei doi lideri occidentali, deja menţionaţi.
Într-un asemenea context am invitat la un dialog pe generalul (r.) dr. Constantin Degeratu, şi pe colonelul (r.) dr. Nicolae Toboşaru, membri ai Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, cu care am evaluat trecutul, prezentul şi perspectivele Parteneriatului Strategic al SUA cu România, situaţia din Irak şi Ucraina.
Ex-şeful Statului Major General al Armatei României, generalul Degeratu a afirmat, în acest context:
„Rusia este obligată să ţină cont că, pe de o parte, NATO, deşi nu este atât de puternic pe cât s-ar dori este mai puternic decât speră ruşii să nu fie, şi deşi statul ucrainean nu este atât de puternic, cât ar trebui să fie un stat normal, democratic, nu este atât de slab încât să poată fi destrămat sub acţiunea acestor tipuri de operaţiuni, deschise, semideschise, sau ascunse.”
Emisiunea “Valori euroatlantice” – difuzată de postul 6TV, vizionabil şi la Chişinău şi Cernăuţi -, în care a avut loc schimbul de opinii menţionat poate fi urmărită integral aici: