Național-liberalii au fost în PMAN cu speranța de unitate – precum au îndemnat protagoniștii

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Astăzi în PMAN organizatorii protestului contra invalidării rezultatelor turului doi al alegerilor locale pentru Primarul capitalei au vorbit și propus să se scandeze – printre multe alte slogane, apeluri, calificative etc. – ideea unității. Nu ”naționale” sau ”încă nu naționale”. Așa cum nici scandările de ”unire” nu au avut azi identitate națională.

Noi, național-liberalii, cu membri și simpatizanți și din raioane, în primul rând din cele care au sprijinit-o activ pe Maia Sandu în prezidențiale, nu am venit cu ideea scandărilor unioniste, pentru a nu fi învinuiți de ”deturnarea” sau  ”obstrucționarea” ideologiei mitingului.

Noi am venit cu mesajul de a fi împreună, pentru a ne apăra mai sigur de azi înainte voturile. Nu știu dacă am rămas cu o convingere reală privind dorința de unitate, pentru că nu i-a fost precizată natura. Mai curând – nu.

Astăzi, fiind prezenți la miting, aveam, repetat, senzație din 2015, când, în acel an – și pe 5 aprilie, și pe 3 mai, și pe 7 iunie -, am fost alături de protestatarii regăsiți pe Platforma civică DA. Atunci am fost până la 7 iunie, pentru că, mai târziu, nu am fost alături de noul vechi Partid politic ”DA”. Repetata senzație se explică prin lipsa impresiei de finalitate, despre care am scris și un articol în acel an. Toți spun că ”statul este eșuat”, dar nu spun mai departe și de calea de a ieși din această ipostază – prin Reunirea cu România.

Și e păcat că nici protestatarii de la București și alte orașe de peste Prut nu le deschid și celorlalți români ochii, inclusiv protagoniștilor protestatari de la Chișinău, că toate nevoile ni se trag, pe ambele maluri, de la lipsa ”unității naționale”, păcat că – în anul Centenarului Unirii – nu își permit să scandeze Unire, frați români!”

Nu există altă cale. Nu există. O altă cale este o agonie la infinit.

Vitalia PAVLICENCO

Comentarii

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Preşedintele PNL. Născută la 29 octombrie 1953, Grinăuţi-Bălţi, Republica Moldova Contacte: 069111682, 069119118, tel.german – +491605702646 Distincţii: Ordinul Naţional al Romaniei „Pentru Merit” în grad de Comandor Starea civilă: căsător...

Ultimele articole