Năstase și Munteanu, campioni la demagogie

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Politicienii sunt demagogi prin definiție, însă unii reușesc să depășească toate așteptările. Mint de îngheață apele și încă atât de stângaci, încât sunt de-a dreptul ridicoli. Dar cel mai ciudat este că lor li se pare că, în acest fel, pot culege mai multe voturi. Este o gravă rătăcire, pentru că politicienii sunt actori proști și se vede de la o poștă când nu sunt sinceri.

Dacă ar fi să facem un top al demagogilor din campania electorală pentru localele din Chișinău, cred că Andrei Năstase și Valeriu Munteanu l-ar conduce detașat. Și nu neapărat că ar fi nedemni să ocupe fotoliul de edil, dar pentru că toarnă atâția gogoși, încât alunecă deja în derizoriu. Să-i luăm pe rând.

Candidatul Platformei DA, Andrei Năstase, susținut cam cu de-a sila de Maia Sandu, a intrat în competiție cu un scop bine definit – ca să-și pregătească terenul pentru parlamentare. Este un fapt clar ca bună ziua și nu cred că este cineva care are nevoie de explicații în plus. Unii îl acceptă, alții nu și asta în funcție de propriile preferințe sau antipatii.

Promisiunile sale despre tot felul de proiecte urbanistice fantasmagorice, spoturile despre paradisul care va să vină în Chișinău după alegerea sa în funcție și întâlnirile trase de păr cu alegătorii prin sectoare valorează exact cât o ceapă degerată, pentru că toată lumea înțelege foarte bine în ce constă această bătălie. Și sunt convins că și cei care au decis să-l voteze nu-și fac deloc iluzii în privința capacității și interesului său de a administra pe bune Primăria capitalei. Nici pe departe. Alegătorii săi acceptă conștient să sacrifice confortul urban, în speranța unei revanșe la parlamentare. Ei știu că Năstase nu are de gând să rămână la Primărie, dacă intră în Parlament, la fel cum știu că acesta nu-și propune și nici nu are cum să devină un bun primar, pentru că acest lucru depinde de foarte mulți factori.

Un primar aflat pe poziții antagoniste cu puterea centrală și cea locală nu prea are cum să facă bortă-n cer. Mai ales într-un an de zile. Năstase nu are niciun consilier în CMC pe care să se poată baza, nemaivorbind de o majoritate care să-i asigure spatele. În plus, despre ce proiecte dezvoltare poate fi vorba, în condițiile în care între el și factorii de decizie din Guvern nu există nicio portiță deschisă, care ar permite măcar în perspectivă lansarea unui dialog? Pe timp de război nu prea poți construi, pentru că tot efortul și resursele sunt aruncate în luptă. Pentru a edifica, ai nevoie de pace și bună înțelegere. Eu însă nu-l văd pe Năstase dispus să renunțe la război, mai ales dacă ajunge primar. Atunci la ce bun spune minciuni? Sunt sigur că lumea l-ar aprecia mult mai mult dacă ar fi sincer și ar spune lucrurilor pe nume. Mai ales că totul e și așa foarte limpede.

Un alt caz clinic e Valeriu Munteanu. Un tânăr competent și cumsecade, de altfel. Totuși, în loc să-și valorifice acest potențial, el a considerat, nu știu de ce, că-i mai credibil dacă-i demagog. În primul rând, a trișat când a decis să nu-și bage sigla partidului pe panourile electorale. Că poate, vezi Doamne, se vor găsi proști care nu-și vor da seama că el este exponentul Partidului Liberal, cel care a guvernat capitala până acum, timp de un deceniu. Amuzant și ridicol, în opinia mea. Prefăcătorie ieftină și descalificantă pentru un om care pretinde că-i onest. Exact așa procedează fraierii care închiriază mașini de lux pe bani împrumutați, pentru a agăța gagici la discotecă.

Înțeleg că e greu să cari după tine povara guvernării liberale, care le-a cam lăsat un gust amar locuitorilor din municipiu. Însă un om corect și bine intenționat își asumă inclusiv slăbiciunile, pentru că, mai devreme ori mai târziu, ele oricum se văd. Mai mult, la turnat gogoși, Munteanu îl întrece chiar și pe frate-său de cruce Chirtoacă. Dacă acela promitea, înainte de primul mandat, să construiască metrou în Chișinău, iar înainte de al doilea făcea tramvai, succesorul său pe linie de partid a decis că el e mai cu moț. În doar un an de zile, el are de gând să scoată calea ferată din oraș, să construiască bulevard în locul ei, să repare tot ce e de reparat și să strice tot ce e de stricat. Să-ți astupi urechile, nu alta. Și parcă n-ar fi destul, s-a mai jurat că va obține autonomie pentru Chișinău, la fel ca în cazul Găgăuziei. Ce contează că PL-ul are doar câțiva deputați în Parlament și aceia sunt în opoziție? Poate o mușca momeala prostimea. O mai umflă și ceilalți, dar parcă nu chiar așa.

Suntem obișnuiți ca, în campaniile electorale, să ni se pună macaroane pe urechi. A devenit deja o chestiune de rutină, așa că oamenii își văd de treabă liniștiți, iar când vine vremea să bage buletinul în urnă, votează așa cum cred ei că e mai bine. Majoritatea alegătorilor nu dă o ceapă degerată pe panourile sau afișele electorale, nu citește programele candidaților și nu-i ia în serios atunci aceștia promit marea și sarea. Oamenii votează pentru o idee sau împotriva cuiva concret. Restul sunt detalii nesemnificative. Cât timp trebuie să treacă, pentru ca și politicienii să înțeleagă aceste lucruri elementare?

Comentarii