Năstase ezită să se retrgă din cursa pentru președinte

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

De la vorbă până la faptă drumul e lung. După ceremonia organizată de Andrei Năstase în satul lui de baștină (Mândrești, Telenești) unde liderul DA a anunțat, oficial, că abandonează cursa prezidențială, astăzi, era de așteptat ca acesta să pună în aplicare retragerea. Altfel, spus trebuia să anunțe și Comisia Electorală, astfel încât autoritatea responsabilă de organizarea alegerilor să poată exclude numele lui Năstase de pe buletinul de vot. Acesta, însă, nu s-a grăbit la CEC. Dimpotrivă, a băgat lumea în ceață.

Fiind invitatul emisiunii Alb și Negru de la Unimedia, finul milionarului Victor Țopa a declarat că mai rămâne candidat, întrucât se teme ca CEC să nu o excludă pe Maia Sandu din cursă. “Mai e timp. Mâine, poimâine o poate scoate pe doamna Sandu din cursă. Vom aștepta. Avem termenii legali. Se va face acest lucru”, a declarat Năstase. Deși nu cred că este posibilă excluderea lui Maia din cursă, admitem că liderul DA s-a gândit să rămână ca și parașută de rezervă.

În realitate, însă, în jurul lui Năstase se întâmplă lucruri care îl încurajează să candideze. Azi, un nou sondaj a arătat că liderul DA are mai multe șanse de a accede în turul doi, cu un scor de 13% și nu liderul PAS, care ar fi în măsură să acumuleze 11%. Deși parde dubios, oricum pun pariu că cifrele au incitat și mai mult spiritele în aripa nemulțumiților supărați pe Năstase pentru că s-a retras.

Un alt motiv, care îl face pe Năstase să-și păstreze statutul de candidat șa șefia statului este un telefon primit de la Odesa. Finul lui Țopa s-a plans deja la televiziunea nașului că un procuror ucrainean l-ar fi sunat pentru a-l invita la audieri într-un oarecare dosar. Prima întrebare pe care a pus-o Năstase este dacă știe cumva că el este candidat la prezidențiale, sugerând că statul îi asigură protecție și trebuie să fie lăsat în pace.

După cum și era de așteptat și în acest caz Plahotniuc e vinovat, întrucât așa e mai comod. Doar că există zvonuri, potrivit cărora, Năstase ar fi avut tangențe cu afacerile din Ucraina ale Veaceslav Platon. Afirmațiile nu sunt de neglijat dacă am fi să ne amintim de Sergiu Mocanu, care a și divulgate faptul că Jurnal TV a fost finanțat o perioadă de Platon.

Deci, într-un cuvânt, Năstase dansează hora. A făcut un pas în spate pentru a o face văzută pe Maia Sandu, acum ar face unul în față doar că ar fi trebuit să inventeze ceva crebil. Altfel se face de râsul găinilor.

Comentarii

Iurie Morarescu

Iurie Morarescu

Am crescut la țară, printre tractoare. Părinții sunt oameni simpli și, probabil, din acest motiv și-au dorit cu tot dinadinsul să-mi bage carte-n cap. După absolvirea liceului din satul natal, Boșcana (r. Criuleni), am fost admis la Academia de S...

Ultimele articole