Moldoveni din toate țările, cereți guvernului adoptarea legii antidiscriminare!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Moldovenii din Franţa: Atacurile vizând Legea antidiscriminare sabotează procesul de integrare europeană

Membrii diasporei moldoveneşti din Franţa au lansat un apel pentru autorităţile de la Chişinău, îndemnându-i să urgenteze acţiunile menite să conducă la liberalizarea regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene.

Adoptarea Legii privind combaterea discriminării este una dintre condiţiile în baza căreia Repubica Moldova poate demara dialogul cu structurile europene”, se arată în apelul semnat de Asociaţia „IMPACT”, Asociaţia „Jeunes Moldaves à Paris”, Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa, Asociaţia „Ştefan cel Mare”, Asociaţia „Mihai Eminescu”, Asociaţia femeilor originare din R.Moldova în Franţa, Asociaţia Pro-diaspora France şi Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei.

Semnatarii apelului sunt de părerea că proiectul de lege este prezentat opiniei publice de unii actori politici, dar şi feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai societăţii civile dintr-o perspectivă absolut falsă, fiindu-i indusă ideea că ar fi vorba de un text ce ar favoriza practici contrar tradiţiilor creştine ortodoxe. „Aceste declaraţii sunt cu atât mai incoerente cu cât sute de mii de moldoveni, inclusiv membri şi apropiaţi ai familiilor celor care se pronunţă vehement contra adoptării acestei legi, muncesc în ţările UE, unde acte normative cu conţinut similar sunt aplicate de ani buni, fără ca numărul crimelor sexuale, divorţurilor sau copiilor abandonaţi să atingă nivelul imbatabil din ţările din spaţiul CSI”, conchid semnatarii.

În acelaşi context, semnatarii apelului au sugerat reprezentanţilor Alianţei pentru Integrare Europeană să intensifice eforturile de comunicare şi dialog cu cetăţenii în scopul de a explica şi educa populaţia asupra necesităţii adoptării Legii antidiscriminare şi de a combate orice speculaţie şi manipulare în legătură cu acest proiect de lege.

Moldova.ORG

Emigranţii moldoveni din Italia cer Parlamentului R.Moldova adoptarea urgentă a Legii anti-discriminare

O bună parte a emigranţilor din Italia cere conducerii Republicii Moldova aprobarea Legii anti-discriminare. «Dacă dorim liberalizarea regimului de vize, iar noi, cei plecaţi clandestin peste hotarele ţării cunoaştem pe propria piele ce înseamnă acest impediment, să nu ducem opinia publică în eroare, ci să optăm, fără a stopa, la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană», se spune în declaraţia membrilor a 3 organizaţii moldo-italiene.

O ţară care pretinde a fi democratică trebuie să aibă la baza o lege împotriva discriminării, să le ofere cetăţenilor libertatea deplină de a gândi şi a alege.

Egalitatea şi combaterea discriminării sunt valori fundamentale ale UE. Salutăm eforturile Republicii Moldova de a combate discriminarea şi de a integra legile şi valorile Uniunii Europene.

Adoptarea legii anti-discriminare este o condiţie prealabilă pentru liberalizarea regimului de vize. Acesta este un punct în planul de acţiune Moldova-UE. Dacă legea propusă a anti-discriminării nu va trece, cerinţele planului de acţiune nu vor fi împlinite.

Asociaţia «Moldbrixia», Brescia

AssoMoldave, Roma

MoldovaDoina, Como

Ziarul de gardă

Comentarii

Victor Druţă

Victor Druţă

Am fost octombrel, pionier, comsomolist, când am citit și am scris texte. Am fost soldat în stepele Asiei, unde am citit și am scris texte. Am fost student, am fost profesor - și am citit, am scris texte. Azi sunt emigrant la Roma, și ce fac? Citesc...

Ultimele articole