Moldova este în joc

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Asigurările premierului făcute președintelui american Barak Obama că Moldova este un bun prieten al ”administrației de la Washington” sunt cel mai important lucru pe care l-a realizat Leancă în SUA.  

Între timp, la Chișinău diplomații așteaptă să subscrie vreunei declarații a europenilor despre îngrijorări legate de escaladarea situației. PCRM, care tot acest timp prin exponenții săi a blamat evenimentele de la Kiev și noua administrație din țara vecină, după intervenția militară a Rusiei nu mai comentează. Ce pot spune, când lupta cu separatismul a fost una din principalele preocupări ale lui Vladimir Voronin în cele două mandate de președinte? Ar fi nebuni să susțină acum formarea unei entități după chipul și asemănarea Transnistriei pe teritoriul Ucrainei. Respectiv tac și așteaptă.

Din majoritatea parlamentară PD-ul a reacționat primul printr-o declarație oficială care face trimitere la conflictul înghețat din Moldova și subscrie dorinței ucrainenilor de a depăși pașnic criza, păstrând suveranitatea și integritatea țării. Fără a lansa acuzații directe la adresa Federației Ruse, democrații cer o dezamorsare a situației, fără aplicarea forței militare.

Mai categoric a fost vicepreședintele Parlamentului Andrian Candu care, în nume propriu, a imputat Rusiei că prin acțiunile militare din peninsula Crimeea încalcă grav suveranitatea și integritatea Ucrainei. Dânsul a cerut Guvernului Moldovei să asigure semnarea Acordului de asociere cu UE, să asigurare ordinea publică și să asigure conviețuirea pașnică a tuturor etniilor din țară.

Totodată, s-a anunțat că majoritatea parlamentară pregătește o declarație comună despre situația din Ucraina și implicațiile regionale ale acesteia pentru a fi votată de Parlament. În ajun în numele Republicii Moldova a fost publicată pe site-ul Guvernului o declarație de îngrijorare, iar președinția a emis un comunicat de presă.

Deocamdată rolul asumat de Moldova este unul modest, de stat cuminte care își apără ”sărăcia și nevoile și neamul”, dar care parcă mai speră să păstreze avantajul mielului cuminte. Nu cred că va urma mai mult deși ar putea fi o oportunitate bună de a împinge zona de bufer mai spre Est, mai departe de granița noastră. Totuși această oportunitate  implică prea multe riscuri pentru o putere care în câteva luni va trebui să-și reconfirme mandatul în alegeri.

Între timp…UE și SUA amenință Rusia cu sancțiuni și le povestesc rușilor cum au aruncat în vânt milioane de dragul unui orgoliu. Rusii în schimb le vorbesc occidentalilor despre frăție, legături istorice…deci șanse minime să ajungă să se înțeleagă, pentru că banii publici și capitalul privat nu sunt argumente pentru Moscova oficială, la fel cum sunt aberante argumentele despre legăturile de sânge și mesajul lui Ianucovici pentru urechile americanilor în actualele condiții.

PS  ”Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n varf de bat.
Baiazid, privind la dansul, il intreaba cu dispret:
– Ce vrei tu?
– Noi? Buna pace!” (Scrisoarea III. M.Eminescu)

Comentarii

Iuliana Bordeianu

Iuliana Bordeianu

Iuliana Bordeianu, jurnalist. 10 ani am făcut știri politice pentru cele mai citate agenții de presă din țara în calitate de reporter, editor, șef de department. 3 ani de știri TV în calitate de producător și coordinator de programe nu mi-au creat de...

Ultimele articole