Miturile politice moldoveneşti

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Arena politică din RM imi aminteşte de imaginile lumii mitice, unde forfotesc zeii, mişună animele mitologice, se ciocnesc munţii şi se desfăşoară “obişnuita” viaţă de poveste.

Politicienii “au prins” că e mult mai simplu şi mai eficint să manipulezi “poporul” cu simboluri, mituri, poveşti şi imagini artistice decît să organizezi şi să petreci o muncă de partid care, de cele mai multe ori e a dracului de grea şi complicată.

Evident, toate forţele politice din toate statele au in construcţia lor identitară componenta mitologico-ideologică. Dar pe lingă asta mai au structuri, membri şi militanţi fideli, programe de guvernare bazate pe realitate şi capacitate de administrare şi guvernare eficientă.

La noi, Mitul Politic este esenţa, interfaţa, scheletul, programul de guvernare şi modul de exerciatare a guvernării, toate boţite la un loc, împachetate frumos şi cu fundiţă roşie. Serviţi cu plăcere!

Miturile politice, despre care puteţi citi la  Ernst Cassierer  sau la Raoul Girardet, sunt scheletul şi fundamentul tuturor partidelor din Moldova.  De ce? Fiindcă aşa e mai simplu!

Să vedem din ce mituri sunt constituite cele mai vizibile partide de pe arena politică moldovenească:

PCRM. Este construit pe mitul “raiului sovietic” (nostalgia după URSS),combinat subtil cu mitul “părintele naţiunii” (Voronin) care încet, se erodează şi cu cel al “cetăţii asaltate” (statul RM este în pericol!). Aceste mituri sunt eficiente  doar pe timp de război, aşa că PCRM trebuie să identifice un nou cadru mitologic pentru a asigura continuitatea imaginii sale.

PLDM. Partidul edificat pe mitul “echipei”. Acum, sub ochii noştri, acest mit se destramă şi  are loc centrarea pe mitul “tatălui naţiunii”(Filat) şi cel al “edemului european” (Integrarea europeană).Problema este că aceste două mituri se exclud reciproc datorită faptului că primul este specific societăţilor tradiţionale, iar al doilea este emanaţia societăţilor moderne. Cum va evolua această simbioză nefirească o să vedem în curînd.

PL. Acest partid s-a construit în jurul mitului “eroului salvator” (Chirtoacă) combinat cu cel al “poporului subjugat” (românii din Basarabia). Încercarea de a pune accent pe mitul “părintele naţiunii” (Ghimpu) a eşuat dar şi imaginea  ”salvatorului” Chirtoacă este erodată de către Filat în ultimii doi ani. Acum PL este în căutarea unui nou mit central. E posibil ca mitul “echipei” să fie preluat de la PLDM dar nu excludem şi creare unu nou “părinte al naţiunii” în jurul lui Chirtoacă.

PD. Democaraţii, o dată cu venirea lui M. Lupu au edificat imaginea partidului axată pe mitul“pacificatorului”(Lupu) cu intenţia de a trece lent în cel al “părintelui naţiunii” (Lupu- Preşedinte). Tergiversîndu-se această trecere ei au fost nevoiţi să joace cu mitul “diavolului”(Plahotniuc), deşi acesta este unul foarte riscant. Acum PD se ţine pe imaginea lui  Lupu de “părinte(interimar)” şi pe cel al “echilibrului” (poziţia de centru, neutralitate politică, etc).

Alte mituri exploatate de către actorii politici mai mici ar fi: Mitul “Unirii” – PNL; Mitul “Credinţei şi Patriei” –PPCD; Mitul “Luptătorului pentru dreptate” – Maia Laguta, Valeriu Pleşca, Ser

giu Mocanu, etc

Miturile nu sunt rele în esenţa lor. Dar ele nu sunt decît forma imaginară a dorinţelor şi frustrărilor noastre. Speculaţia pe dorinţe şi frustrări este una eficientă dar de moment.

Partidele şi mişcările politice au trebuie să aibă mult mai multe lucruri la bază decît miturile. Pentru că miturile sunt interesante şi frumoase, dar… nu sunt decît mituri.

Comentarii