Mitul diasporei atotțiitoare

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

 

  1. Precizări necesare pentru persoanele cu probleme de adecvare a percepțiilor

În ultimul timp am asistat la confecționarea unui nou mit în spațiul public moldovenesc, năluca având menirea să alimenteze în continuare iluziile cetățenilor mioritici care se îndărătnicesc să-și folosească capacitățile intelectuale și fizice într-un mod mai rentabil. Se urmărește impunerea ideii despre imaculata diasporă căreia prin forța destinului îi este hărăzită sfânta misiune de a salva RM. Făcătura dispune deja de atributele unei secte cum ar fi zeiță întâimergătoare, dogmă, cler, inchiziție, vestale, servi etc. Doamne ferește să nu le faci pe plac tribalilor – o porție de anatemă îți este garantată.

Ca să clarific de la bun început unghiul de vedere din care cutez să emit concluzii, e nimerit să amintesc că atunci când mulți proferau acuzații împotriva temerarilor care au plecat pe alte tărâmuri pentru a-și câștiga pâinea sau pentru a-și face un rost am luat partea celor porniți în patru zări și am susținut că acești oameni nu sunt trădători, că n-au plecat de viață bună din R. Moldova și că nu sunt datori nimănui.

În același timp, nu m-am păcălit cu ideea că compatrioții plecați la muncă sau cu traiul în străinătate sunt în stare să ajute RM, căci dacă ar fi fost să fie, treaba s-ar fi întâmplat deja. RM este astăzi așa cum o cunoaștem inclusiv pentru motivul că avem o diasporă pe măsură. Adică o diasporă formată din oameni care nu sunt mai breji, dar nici mai răi decât cei rămași la vatră. Din punct de vedere al compoziției, ceea ce este numit la modul general diasporă nu este altceva decât reflecția fidelă a societății din care aceasta își trage obârșia.

Nu are cum să fie altfel, căci insele sau inșii care vorbesc astăzi cu aere de patroni de la înălțimea mopului sau a masterocului, mai ieri au constituit electorii care în calitate de aborigeni au votat Snegur și pămpălăii rânzoși, Sangheli și agrarienii hapsâni, Lucinschi și nomenclatura kgb-istă, Voronin și victimele nostalgiei macabre, Filat și cocalarii hrăpăreți, Maia și țațele certărețe, Dodon și trădătorii profitori etc. Credeți că la trecerea punctelor de frontieră lelelor le-au fost schimbate în mod automat hard diskurile sau măcar fișierele? Credeți degeaba. Teza că diaspora ar fi compusă din cei mai înzestrați cu virtuți concetățeni este falsă.

Adevărat, dacă evoci ideea de diasporă, involuntar te aștepți să ai treabă cu o categorie de creiere mai emancipate decât tărtăcuțele rămase pe la reședințele permanente. Creiere care au cultura comunicării, deci creiere care stăpânesc sensul exact al cuvintelor și al definițiilor și se raportează adecvat la semnificațiile lor. Pe cale firească de consecință, te aștepți să te tragi de șireturi cu niște capete care au capacitatea de a formula reacții bine măsurate și calibrate atunci când este cazul.

M-am vindecat și de această închipuire. Am văzut din partea diasporenilor ”opinii” care ar fi făcut invidioase până și pe cele mai experimentate în materie de ciondăneală mahalagioaice, doamne pentru care ridicatul poalelor în fața vrăjmașilor nu este neapărat cea mai letală armă dat fiind că sunt în stare să practice cu mai multă iscusință arta orală a afuriseniei.

La un inventar sumar se poate reține că blestemele, înjurăturile și amenințările ocupă partea cea mai consistentă din know-how-ul diasporenilor prezenți pe feisbuc și la jurnaltv. Arsenalul variază doar atât încât să ne edificăm repede că mentalitatea postacilor este priponită în dârjalele Evului Mediu întunecat. Când vor să pară mai sofisticați, se exprimă cu ajutorul emoticoanelor, precum primatele, din elementarul motiv că nu prea au învățat la școală.

Nu insultele și imprecațiile, însă, m-au pus să scriu aceste rânduri. Ceea ce m-a determinat să vin cu o replică a fost o afirmație care impută ideea că nouă, celor așezați mai aproape de cămine, ne ”plac banii diasporei”, dar refuzăm, ca niște nerecunoscători, să-i acordăm privilegiile cuvenite. Este o chestiune fluturată în mod constant și am considerat că merită puțin discutată. Nu înainte de a face precizările de rigoare.

În primul rând, nu am afirmat că nu există diasporă. Am afirmat că felul în care jurnaltv, Maia și sectanții acesteia invocă ideea de diasporă este o aberație din motivul că așa ceva nu există în natură. Cine are ochi de șoim să vadă, urechi destupate să audă și un pic de arătură pe cortex necesară procesului intelectiv elementar, are și capacitate să priceapă. Dacă cineva nu are în dotare asemenea ustensile inerente ființei vertebrate, asta explică de ce este fan jurnaltv sau fan Maia și postează calomnii pe feisbuc. Apropo, cum pot fi diagnosticate persoanele care îmbrățișează și promovează fără discernământ incantațiile induse de niște stricați? Zombi!

De aceea, am spus eu, pentru că miza e constituită de o revendicare cu efecte juridice directe și imediate, obiectul reglementării trebuie delimitat și definit foarte exact. E o chestiune fundamentală pentru că așa impune tehnica legislativă. Mai mult, definirea nu este doar un moft plăsmuit din nevoia de a rezolva o problemă conceptuală, ci răspunde și unor realități practice suficient de complicate cum ar fi: numărul de persoane vizat și care nu este evaluat deocamdată, criteriile de delimitare geografică a circumscripțiilor în afara RM, criteriile de reprezentare, listele de alegători și multe alte etc-uri.

Dacă vorbim de criterii, e bine să se cunoască, de exemplu, că migranții plecați la muncă temporară nu sunt diasporă. În virtutea faptului că elementul definitoriu în ceea ce privește distincția între categorii îl constituie caracterul domiciliului, iar nu cifra globală de transferuri. Vă place sau ba, dar oricine stăpânește materia și se respectă, asta va afirma cu tărie.

În al doilea rând, sunt inacceptabile sudalmele diasporenilor legat de chestiunea cu participarea la scrutin. Dreptul de a pune buletinul în urnă este fundamental și suduielile exprimate cu privire la acest aspect sunt cel puțin exagerate. Cei care locuiesc în străinătate vor putea să voteze fără vreo îngrădire, indiferent că se cheamă diasporă sau pur și simplu cetățeni. Din considerentul facil că mecanismul este identic independent de opțiune. Din acest punct de vedere, cetățenii de afară sunt egali cu cei de acasă și temerile cu privire la riscurile de tratament discriminatoriu nu au nici o bază. Atunci de unde spumele pe cavitățile orale ale diasporenilor?

De la faptul că diasporenii se cred mai cu moț și vor să fie mai egali decât cei pe care, după cum li se pare lor, îi întrețin. Vor, chipurile, să-și aleagă deputații lor. Las la o parte că nu vor ajunge în fotoliile de preferați ai diasporei o badantă sau un zidar care lucrează la amestecat cimentul. Impedimentul de netrecut constă în faptul că nu există un principiu sau o normă cu valoare de standard pe care s-ar întemeia o asemenea pretenție. Ca să nu lungim discuția, trebuie să se rețină că existența diasporei nu constituie motiv în sine relevant și pertinent pentru a reclama dreptul de a alege parlamentari în circumscripții constituite în afara țării.

Există un exemplu, cel al României, dar el nu este valabil pentru speța noastră. În momentul în care a reglementat circumscripțiile electorale în afara țării, legiuitorul român a avut în vedere comunitățile istorice și teritoriile pierdute ale statului român. Această reglementare este dată cu titlu de reparație pentru românii care au fost rupți de corpul țării fără voia lor, fiind în mod permanent autohtoni, dar și în scopul susținerii unor aspirații identitare naturale. Găsiți cumva în cazul nostru vreo asemănare cu acest precedent? Unic, deoarece nu există o practică internațională în materie.

Apropo, întrebare retorică pentru diasporenii de ”la Italia”, mai ales pentru cei din ”proximitatea” Veneției: cunoașteți în ce condiții pot exercita dreptul de vot italienii care sunt neastâmpărați și nu domiciliază în țara lor? Încercați să studiați mai bine. S-ar putea să nu vă placă ceea ce o să aflați, pentru că e vorba de o procedură ce presupune diligențe pe care nu cred că mulți diasporeni se vor grăbi să le facă. Capisci?

În al treilea rând, problema delimitării și definirii diasporei este indispensabilă de problema identificării celor care se vor a fi vocea diasporei. Pentru că o diasporă autentică înseamnă și o comunitate de oameni care dispune de exponenți la fel de autentici și capabili să-și asume rolul de purtători de mesaj.

La chestia asta chiar e cazul să notăm că la sindrofia de la Veneția, de exemplu, au participat mai multe persoane cu domiciliile la Chișinău, între ele strecurându-se și ceva agentură rusă mai mult sau mai puțin deghizată. O salată din tot felul de ipochimeni pentru care aflarea în treabă și umblatul brambura înseamnă profit curat. Au lipsit tocmai cei care ar fi trebuit să dea sens adunăturii – oamenii din diasporă.

Prin urmare, suntem îndreptățiți să interogăm: bine, dacă se vrea diasporă organizată, să fie, dar în cazul acesta cine vorbește în numele diasporei? Aventurierii cu vizele de reședință și salariile la Chișinău?

În al patrulea rând, nu pot să-i lipsesc de atenție pe moldovenii care poartă în buzunare pașapoartele statului Român, dar își revendică statutul de diasporă moldovenească. Cu aceștia e clar: câtă demnitate, atâta moralitate. Însă cea mai nerușinată categorie o constituie neobrăzații care nu doar că dispun de acte românești, ci locuiesc în România și se cred diasporă moldovenească. Sunt genul Lucinschi, Filat, Maia, genul pentru care cinismul abject ține loc de repere etice.

(va urma)

Comentarii