MINISTRUL APĂRĂRII, AL REPUBLICII MOLDOVA, ESTE OBLIGAT SĂ COMUNICE CU PRESA, NU SĂ TACĂ!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am aflat, amuzat, de declaraţiile europeanului Artur Reşetnicov, făcute la o emisiune difuzată de PublikaTV.

Trecutul acestui tânăr politician nu mă interesează, pentru că doar alegătorii decid dacă constituie un as, sau dezavantaj, în evaluarea sa.

Apartenenţa politică a aceluiaşi locuitor, pe continentul Europa, ţine de exerciţiul democratic şi dreptul la liberă alegere a drumului personal şi formaţiunii parlamentare în care se regăseşte mai bine, sub aspectul convingerilor fundamentale.

Însă în momentul în care europeanul Artur a afirmat – cu o candoare de care singur nu şi-a dat seama – „ministrul apărării trebuie să închidă gura şi să tacă” m-a apucat râsul.

Şi ca să fiu corect înţeles, să presupunem că, în guvernul actual, ar fi exercitat funcţia de ministru al apărării, cetăţeanul Republicii Moldova, Artur Reşetnicov.

Faţă de o serie de evoluţii, declaraţii şi mişcări în arealul transnitrean ar fi tăcut?

În conformitate cu nota dominantă a manifestărilor sale publice, tipice unui coleric, cu siguranţă NU.

Şi ar fi fost de aplaudat dacă ar fi reiterat public, cum a procedat Vitalie Marinuţă, faptul că Armata Naţională a Republicii Moldova, cu efectivele actuale, cu ofiţerii instruiţi nu doar pe plan autohton, ci şi  peste hotare, este în măsură să îşi îndeplinească, dacă va fi nevoie, misiunile legale, constituţionale.

În plus, dacă ar fi fost acuzat de presă că ascunde cazuri de maltratare în armată, ipoteticul ministru al apărării, Artur Reşetnicov ar fi informat opinia publică că o comisie de anchetă cercetează faptele semnalate, urmând ca la finalul investigaţiilor, concluziile şi măsurile stabilite – inclusiv vinovaţii de aceste evenimente -, să fie aduse la cunoştinţa jurnaliştilor interesaţi de problematica militară.

În niciun stat democrat, ministrul apărării NU este numit ca să tacă!

Practic, el este moderatorul necesar dialogului constant, purtat de un guvern cu profesioniştii militari, pentru a asigura o evoluţie constructivă a forţelor armate.

De altfel, nu numai la Washington D.C., ci şi la Moscova, cei mandataţi să gireze politic structurile militare sunt personalităţi care nu ezită să explice contribuabililor de ce se au în vedere anumite acţiuni militare legale, sau pentru care motive s-au produs evenimente tragice.

Situaţia într-un minister de forţă, precum cel al Apărării, de la Chişinău, poate fi considerată “dezastruoasă”, cu titlu personal, de un politician din opoziţie, precum colericul Artur, pentru a atrage noi votanţi. Creduli.

Însă atâta timp cât preşedintele republicii, premierul actual şi majoritatea parlamentară de acum consideră că asemenea enunţuri trebuie privite ca simple fumigene politice, isterii de genul celei menţionate ţin mai degrabă de algoritmul unui circ. Voit politic.

Dacă ar fi ministrul apărării, cetăţeanul Republicii Moldova, Artur Reşetnicov, atunci acesta ar avea un discurs diametral opus, fiind probabil mai tot timpul prezent pe micile ecrane, pentru că, de regulă, într-un guvern, posturile de la externe şi apărare aduc un beneficiu substanţial, de imagine, titularilor celor două ministere.

Între legenda regelui Arthur şi a Cavalerilor Mesei Rotunde – vizibili în ilustraţia de mai sus  –

şi aceea a lui Artur Reşetnicov şi a coechipierilor săi politici este o distanţă ca…

… de la cer la pământ.

La ce capitol? Aţi constatat şi dumneavoastră…

 

 

 

 

 

 

 

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Ion Petrescu

Ion Petrescu

S-a născut la 2 noiembrie 1955, în Bucureşti, tatăl, Ion, fiind din judeţul Argeş, iar mama, Tamara, din stânga Prutului. A urmat cariera militară avansând până la gradul de colonel, fiind opt ani director al Trustului de Presă al Armatei României. ...

Ultimele articole