Este liniştea dinaintei furtunii. Rusia tocmai a anunţat că ea nu a atacat pe nimeni, răspunzând unor declaraţii americane, lucru care înseamnă că se pregăteşte să atace ceva.
Rusia a dus o campanie în care nu a dorit să atace pe unionişti aşa cum făcea înainte, o campanie în care a preferat ca să tacă în vederea înşelării simţurilor unora.
Se apropie sârma ghimpată de Prut, eliminarea liberei circulaţii, ruperea relaţiilor diplomatice cu România, aşa cum era în epoca Voronin. Asta este liniştea dinaintea furtunii, dar nu vă lăsaţi păcăliţi că Rusia, dacă va prelua puterea, nu va readuce Basarabie sub cisma roşie.
Tot ce vedeţi în faţa ochilor şi aţi câştigat se poate pierde într-o simplă secundă.
Tocmai de aceea prezenţa la vot este obligatorie şi vă îndemn să nu permiteţi cunoscuţilor să nu iasă la vot. Să vină să voteze cu oricine, căci pe lipsa lor se bazează Rusia ca să înece pe alţi zece ani al doilea stat românesc.
Uitaţi-vă în Ucraina şi pe oriunde îşi bag Ruşii coada. Azi e linişte, mâine tot ce părea etern dispare.
Este pentru prima oară când aveţi pentru ce vota: pentru păstrarea libertăţilor şi drepturilor câştigate după 2009. Este un vot în care simpla voastră prezenţă face ca să câştigaţi, indiferent pe cine veţi pune ştampila.
Ieşiţi fraţilor la vot!
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html
http://credit-n.ru/zaymyi-next.html