Marea Adunare Națională virală

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

În ultimele luni au fost anunțate prea multe Mari Adunări Naționale, pe gustul meu. Una a avut loc în weekend, alta urmează să fie organizată în august. Protestele sunt în vogă. În condițiile în care puterea, urmând obiectivul de transparență, a ajuns aproape invizibilă, democrația directă devine tot mai populară. Revendicările, de regulă, sunt globale ca și principiile de selectare a unui nou cabinet de miniștri. Pe scurt, toți în Moldova sunt ocupați de ordonarea mișcării Browniane din univers.
Eu respect mult unioniștii și le înțeleg ușor aspirațiile, eu respect revendicările celor din DA, eu respect dorința puterii de a găsi cel mai bun tehnocrat, birocrat și reformator într-un singur ambalaj pentru funcția de premier, eu în general îi respect pe toți. Cred ca Shtanski vrea să depășească criza din regiunea secesionista, cred că rușii nu sunt interesați de embargou, cred că miliardul nu a fost tocmai miliard, cred ca justiția se reformează, cred că tarifele trebuie să crească, cred ca nu sunt bani, cred că toți spun adevărul când vorbesc despre probleme și nu cred în motivele pe care le invocă pentru a justifica o acțiune/declarație sau alta. Dar lipsa de credința este o problema intimă, care nu poate fi scoasă la rampă fără riscul de a părea retrograd și pesimist într-o civilizație pozitivă și tolerantă cum încercăm să construim. De asta, lăsând la o parte nuanțele și pornind de la optimismul și bunăvoința mea etalată declar că am o mare problemă cu această epidemie de Adunări Naționale.
A fost o Mare Adunare Națională în istoria țării , fie și în trei reprize, dar un fenoment, despre aceasta învață copii la școală, povestesc părinții noștri de rând cu alte lucruri fericite și triste pe care orice cetățean RM trebuie să le cunoască. Altele sunt profanare și plagiat, iar cei care le anunță- impostori, iar cei care le servesc publicului într-o asemenea formulă au prea multe sub-categorii pentru a le atribui un calificativ general. Dacă nu vă place, cu tot respectul rămân pe poziția că este inadmisibilă devalorizarea unui simbol important pentru țara mea.

PS poza am luat-o de pe diacaf.com.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Iuliana Bordeianu

Iuliana Bordeianu

Iuliana Bordeianu, jurnalist. 10 ani am făcut știri politice pentru cele mai citate agenții de presă din țara în calitate de reporter, editor, șef de department. 3 ani de știri TV în calitate de producător și coordinator de programe nu mi-au creat de...

Ultimele articole