Maia Sandu s-a lansat în campanie electorală. Îl copiază pe Dodon!

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

  Indiferent de faptul că abia suntem la început de an, iar până la alegeri mai sunt în jur de 8 luni, se pare că unii politicieni de la noi s-au lansat în campanie electorală. Dacă până nu demult doar criticau guvernare și veneau cu promisiuni enorme (exact ca PLDM în 2009), atunci acum au trecut la altă etapă. Presupun că această fază vine de la faptul că sondajele nu prea țin cu ei, iar acest fapt înseamnă că nu vor ajunge în următorul parlament.

  Dacă tot menționasem în titlu ceva de Maia Sandu, atunci cred că ar  trebui de amintit și de faptul că dumneaei se pricepe la campanii electorale, mai ales că acum câțiva ani, obiectivul ei principal a fost să adune cât mai multe voturi pentru PLDM (DOVADA AICI).
Acum la subiect!  Cel mai probabil, fiecare își amintește cum se promova în fostele campanii electorale Igor Dodon. Pentru el era simplu – declară că e pro-rus și anexează sub mesaj o poză mare cu Vladimir Putin, iar alegătorilor le era destul.

Dacă această strategie vă pare ridicolă și deloc corectă, atunci vă aduc la cunoștință că lidera Partidului AS, Maia Sandu, utilizează exact aceleași mijloace, sau mai corect spus, poze cu actuali sau foști lideri. Aflată într-o vizită în SUA, cel mai probabil electorală, Maia Sandu s-a văzut cu  Madeleine Albright –  Secretar de Stat (1997-2001) al Statelor Unite ale Americii, iar după cum era și de așteptat, aceasta s-a lăudat cu o frumoasă poză pe Facebook.


Despre mesajul de pe poză nu vreau să spun nimic, deoarece și așa seamănă cu unul de pe Odnoklassniki!

Nu cred că este nevoie să anexez întreaga postare, din motiv că tot textul e despre cât de mult a încurajat-o Madeleine Albright pe Maia Sandu, deși doamna nici idee n-are unde se află Republica Moldova sau cine este Maia Sandu. Evident, postarea este electorală, doar că privind dintr-o parte, înțelegi cât de ridicoli sunt unii așa-ziși politicieni.
Referitor la vizita în SUA, cred că ONG-urile, presa liberă și restul societății civile, care sunt foarte pasivi atunci când vine vorba de Maia Sandu sau Andrei Năstase, ar trebui să se autosesizeze și măcar cu voce joasă să întrebe de unde se iau banii pentru aceste călătorii și de ce călătoriile Maiei Sandu niciodată nu sunt incluse în rapoartele financiare?!   Din nou apare ridicolul și semnele de întrebare.

Dacă tot astăzi este 14 februarie, vreau să le doresc celor care se lansează în campanie electorală, multă dragoste și respect, măcar pentru alegători.

P.S. CURIOZITATE:  Madeleine Albright este membră a Partidului Democrat din Statele Unite! 🙂 

#Pace

Denis Rusu

Denis Rusu

Sunt o persoană obișnuită, cu preocupari sociale și politice. Nu posed nimic ieșit din comun, doar că nu pot accepta unele lucruri, precum manipularea si victimizarile absurde. Poate ca sunt perfecționist, poate ca mai mult echilibrat, dar mereu am a...

Ultimele articole