Mai crede cineva că nu Unirea este soluţia definitivă? Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană.

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Cetăţenii Marii Britanii au decis ieri, în cadrul unui referendum naţional, ca să părăsească Uniunea Europeană.

Care vor fi consecinţele unui asemenea gest?

Marea Britanie

Ieşirea Marii Britanii nu reprezintă nici o surpriză pentru nimeni. Aceasta oricum dispunea de un statut privilegiat în cadrul Uniunii Europene, contrat criteriilor de egalitate pe care spaţiul le promova.

Decizia a fost luată printr-un vot la limită. Tinerii au optat pentru menţinerea în spaţiul european, cei mai în vârstă au ales să părăsească această cale.

În Scoţia şi Irlanda cetăţenii au fost favorabili rămânerii în spaţiul european. Deja liderii celor două state componente ale Marii Britanii au declarat că nu acceptă părăsirea Uniunii Europene şi vor organiza referendumuri locale pentru ieşirea din Maria Britanie. Există astfel o mare probabilitate ca Marea Britanie să se dezmembreze, iar Londra va rămâne doar a englezilor.

Vina acestei situaţii o poartă politicienii de la Londra care în mod iresponsabil au acuzat în mod continu Uniunea Europeană de fiecare dată când a apărut o problemă internă, în timp ce laudele pentru realizări le-au păstrat pentru ei. Adăugând aici şi avansul luat de extrema dreaptă prin discursul populist antieuropean şi antiemigraţie, s-a ajuns la situaţia de astăzi în care Marea Britanie a decis.

Vin vremuri grele pentru insulari, Germania şi Franţa anunţând în ton dur că odată cu plecarea se vor analiza şi toate drepturile pe cate Marea Britanie le va avea.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană nu va pierde deoarece plecarea Marii Britanii va permite consolidare proiectului european. Aceasta din urmă s-a opus în mod constant unei Uniuni Europene puternice, a solicitat drepturile peste celelalte state, a pus prea multe condiţii. Este foarte probabil să se ajungă în sfârşit la forma corectă a Statelor Unite ale Europei.

Germania, Franţa şi Italia cel mai probabil că nu regretă ci aşteptau ca acest lucru să se întâmple la un moment dat.

România şi Republica Moldova

În perspectiva celor două state româneşti ieşirea Marii Britanii este una favorabilă ca urmare a faptului că SUA va încerca consolidarea flancului Estic a Uniunii Europene şi în care singurele state care contează sunt Polonia şi România.

De asemenea moldovenii cel mai probabil s-au convins acum că nimic nu este etern sau improbabil, motiv pentru care iluzia intrării în spaţiul european se completează acum cu dezmembrarea iluziei unei Uniuni Europene eterne.

Unirea este singura alternativă pe termen lung pentru asigurarea securităţii şi bunăstării românilor de dincolo de Prut. Anul 2018 se apropie cu paşi repezi iar condiţiile internaţionale practic ne împing spre această soluţie.

Comentarii

Marius Dorin Lulea

Marius Dorin Lulea

- Istoric şi specialist pe probleme de geopolitică regională, preşedinte al Centrului pentru Cultură, Istorie şi Educaţie - Sunt militant activ pentru consolidarea democraţiei din Republica Moldova, apărarea drepturilor omului şi a creşterii imp...

Ultimele articole