Lupu va fi sătul

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

La noi e ca în împărăția oglinzilor strâmbe. Factorii decizionali, responsabili cu promovarea reformelor economice fac politică,  iar ministerul de Externe, sis-ul stă cu capul în nisip.

Ne-am crucit cu toții când ministrul Bumakov , deplasat la Moscova pentru a contracara tentativa de instituire a embargoului asupra vinurilor, s-a întors și ne-a liniștit să fim pe pace că Onișcenko a fost îmblânzit.

Nu trec nici două ore și Onișcenko ne transformă bucuria în scârbă. Potrivit lui, ministrul-liberal democrat visează mălai ca și vrabia. În loc să pună mâna drept inimă și să mărturisească cui a dat ce a avut cu el, că la Moscova nu te duci cu mâna goală, Bumacov se plânge că  i-au luat-o înainte așa-numiții ”hodaki” .

Evident, nu dă nume, dar îi face cu ou și cu oțet. Lasă la discreția babei Frăsâna să se dumirească cine-i vinovat și cine vrea să câștige alegerile. Pe baba Frăsâna, însă, o doare în cot că Bumacov nu va mai fi ministru. Ea se teme să nu moară de foame și să nu înghețe la iarnă.

Iar Bumakov trebuie să-i spună dacă este vinurile sunt ”băubile” sau  nu. Adică, ce a făcut la modul concret pentru a demonstra că sunt de o calitate ireproșabilă. Cu alte cuvinte, ce echipă de sprijin europeană are, echipă capabilă să instituie  UN EMBARGOU INTERNAȚIONAL  TOTAL FEDERAȚIEI RUSE. Asta e treabă de ministru al agriculturii, dar nu  alcătuirea registrelor și declanșarea unor animozități între oameni.

Unde mai pui că vicepremierul democrat, Lazăr, a afirmat, în aceeași zi, că dacă ar fi sigur de calitatea vinurilor, ar discuta altfel cu rușii. Măi, să vezi! El care l-a invitat pe Rogozin  în R.Moldova să ne instruiască cu cine și în ce Alianțe trebuie să intrăm, susține că societatea nu îl sprijină. Deci, noi trebuie să ne înregimentăm cu drapele și posmagi și să luăm cu asalt Moscova care nu-l iubește pe Lazăr proeuropeanul.

Lazăr își face un cucui lovind, la rându-i cu capul în politică. Crede că politica poate să crape, spre deosebire de economie. Și ne șoptește la ureche un adevăr pe care-l cunoșteam și-l vedem zilnic. Iarăși fac CE VOR FĂRĂ A SE CONSULTA.

Am impresia că suntem blestemați. Părea că noaptea a coborât definitiv peste Moldova odată cu scuzele aduse de un oligarh altuia.  Dar Curtea Constituţională, prin Alexandru Tănase, în primul rând, a reparat un prejudiciu grav  adus fragilei democraţii de la noi. Astfel, lista celor pe care Filat a crezut că i-a devorat cu banii săi, obţinuţi pe căi foarte suspecte, a prins să vorbească.  Curtea a decis,  cu mult curaj, că decretul preşedintelui Timofti nu este constituțional. Asta  fiindcă parlamentul l-a demis pe Filat  pentru acte de corupţie şi pentru aceasta el trebuie  deferit instanței.

Așadar, între cei doi reîncep luptele de gherilă. Reîncepe vendeta politică moldovenească. Numai că Filat deja este de unul singur.

Oficialii de la Bruxelles, americanii, i-au întors  spatele. Dezvăluirile despre afacerile și conturile sale, despre persoanele apropiate, făcute de un blogger sunt a doua lovitură. Însuși Ambasadorul Germaniei nu înțelege cum de nu stă încă nimeni la mititica pentru asemenea fraude și atacuri rider.

Nu trebuie să ne încrețim mult frunțile pentru a ghici cine îi aplică loviturile lui Filat. Dânsului chiar i-a trecut pofta să mai strige: „Prindeţi hoţul”.  Așa că Lupu îi mănâncă toate oile pe care Filat le-a cumpărat pe nimic de la vecini.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Comentarii

Vasile Grozavu

Vasile Grozavu

Spre nenorocul nostru, de 22 de ani ne căznim să aflăm răspuns la întrebarea: ”Și acum încotro?”. Cred că am aflat acest răspuns și cartea mea, ”Înapoi, pe Drumul Mătăsii”, dă un răspuns clar la această întrebare. Eliminarea trădării ca metodă utili...

Ultimele articole