Lui Timofti i-a expirat termenul de valabilitate

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Am avut „doar un simplu premier” Leancă, încă mai avem „doar un simplu președinte” Timofti, dar tresărim când auzim de un „simplu cetățean fără nicio funcţie în acest stat” Plahotniuc, care, mai nou, de nu-i răspunzi la telefon, demite Guverne întregi.

Poate ajunge? Ajunge să acceptăm tacit pretinsa „autoritate” a tot felul de anonimi, intermediari, pioni, păpuși, „șestiorci”, legume (numiți-i cum vi-i comod), așezați în fruntea principalelor instituții de stat, care se fac că nu aud nimic, nu văd nimic și nimic nimănui nu divulgă! 

Tac precum rațele mute la toate crimele, fraudele și fărădelegile la care asistă și participă, prin complicitatea nedenunțării, sau chiar și în schimbul comisioanelor generoase pentru tăcere.

Se justifică că n-au pârghii, că nu decid nimic, că „situația-i impune”, că toate crimele tolerate sunt într-u „salvarea vectorului european” de „mâna Moscovei”, se plâng pe „statul captivat” de oligarhi și se ascund după impotența în fața grupărilor crimei organizate infiltrate în toate ramurile puterii, dar nu fac absolut nimic pentru a opune rezistență forțelor malefice. 

Și ce ar putea, mă rog, să facă? – ar întreba cu sarcasm unii. Da, ieși, măi omule, în pi#da măsei în fața poporului la urma urmei cu un autodenunț! Vorbește public despre toate piedicile pe care ți le pune sistemul corupt, scoate în vileag toate infracțiunile mușamalizate, circumstanțele cărora ți-au devenit cunoscute și prin presiunea publică insistă asupra unei justiții echitabile. Bate alarma în toate instanțele, revoltă-te, ieși și arată că nu ești șantajabil, că nu ești în cârdășie cu adevărații hoți și criminali, că într-adevăr te doare sufletul pentru cetățeni. Iar de nu poți schimba nimic, dă-ți demisia de onoare, să vină alții în loc care pot! 

Așa sau altfel, cu sau fără pârghii de luptă eficientă, cu sau fără influență reală, nu există scuze pentru tăcere. Tăcerea înseamnă complicitate. Mai ales când e vorba de acoperirea crimelor deosebit de grave care au pus în genunchi economia statului și i-au adus pe cetățeni dincolo de limita existenței prin scumpirile în lanț provocate de „furtul miliardului”, inclusiv majorarea recentă a tarifelor la energia electrică și gazele naturale. Această tăcere înseamnă nu altceva decât trădare de patrie și genocidul propriului popor. 

Altceva e când nu vrei să faci nimic! Nu vrei să te implici, să-ți frămânți capul, să cauți soluții, să pui lumea pe jar. Când ești gata să dai orice acord și să semnezi orice act numai să fii lăsat în pace, să nu fii deranjat. Când ești compromis și șantajabil până în măduva oaselor. Când ești lipsit de orice capacități profesionale și administrative și îți dai bine seama că n-ai meritat în niciun fel funcția cu care ai fost onorat, aceasta revenindu-ți absolut întâmplător, or și mai rău, într-adevăr crezi că ești cel mai tare din parcare. Când ești într-atât de fricos și jalnic, că îți tremură picioarele la fiecare interviu solicitat de jurnaliști. 

Când nu ești decât un Timofti.

O rușine mai mare nu cred că a avut țara asta necăjită. Hoți, criminali și impostori vicleni au fost suficienți, dar un conducător fără un pic de autoritate și respect ca Timofti, de care toți să-și șteargă picioarele și în care toți să scuipe – niciodată!  

Și încă mai și vorbim de principii și valori europene. Or, un conjucturist, un ex-judecător sovietic, a cărui justiție se limita la răfuiala cu desidenții, cu metodele băgatului cu forța în case de nebuni, un complice tăcut al oligarhilor, mafioților și hoților de miliarde, un funcționar al cărui nivel intelectual ar fi fost insuficient chiar și pentru funcția de primar al celui mai necăjit sat, nu are ce căuta într-o Moldovă contemporană, cu aspirații europene și cu pretenții la democrație și stat de drept.  

Termenul de valabilitate a lui Timofti a expirat. El trebuie să plece! Deja nu mai este vorba de demisia de onoare, târziu. Vorbim acum de elementarul bun simț. Dar mă tem că rața noastră mută nu are nici cea mai mică rușine să-și dea singur demisia. Și știți de ce? Pentru că nu avem… știți voi… nu știu ce nu avem, dar ar fi fost bine să fie, vă spun sincer.

Comentarii