Localele schimbă tot

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

Sursa: TudorCojocariu.eu

Simt acum cam ceea ce simțeam pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a românilor. Doar că e mai rău. Pentru că dacă la sfârșitul anului trecut vedeam, la propriu, roșu în fața ochilor, dar speram, bazându-mă pe angajamentele celor 3 șefi de partide, care promiseseră că vor forma AIE3, astăzi realizez că ne-am băgat singuri într-o groapă din care cu greu vom mai ieși.

Acum avem în față tabloul impotenței și ignoranței concetățenilor noștri. Aceștia n-au mai putut judeca drept, așa că au judecat strâmb, punându-i în fotoliul de primar pe 2 dubioși care vor face un tandem minunat împotriva a tot ce înseamnă europenitate, democrație, dezvoltare și civilizare. Cu interlopul prorus Usatîi la Bălți și hoțul din banii publici Shor la Orhei, din primul tur, locuitorii acestor 2 orașe importante, care cred în valorile de mai sus, au primit un șut în dos în direcția exilului. Doi inși tineri, rusofoni, care n-au demonstrat niciodată că le-ar păsa de alții, că ar avea capacități administrative, sau viziune privind dezvoltarea unei urbe, sunt înscăunați de concetățenii noștri. Mie îmi este rușine și sper că le va fi și celor care i-au votat, cât de curând.

Pe lângă această catastrofă socio-politică ce se conturează în Bălți și Orhei, tabloul este întregit de eșecurile rațiunii manifestate în orașe ca Drochia sau Florești. Aici, la fel ca și în alte zeci de localități, au ajuns în turul II un socialist cu un usatist. Prin urmare, oamenii normali la cap, preponderent moldoveni românofoni, se vor vedea nevoiți să aleagă geopolitic între Moscova și Kremlin, iar administrativ între prostie și hoție. Ingrată ipostază, lucru pentru care-i compătimesc profund.

Pe de altă parte, la Chișinău lucrurile stau mai bine decât până acum. Dorin Chirtoacă a reușit să ia cel mai mare număr de voturi, devansând-o pe renumita Zina Carabina și pornind din poll-position în cursa turului II. Adunate, procentele lui Chirtoacă, ale lui Nantoi, Urechean, Babuc și Brega, dau mai mult decât ale Carabinei, ale lui Chirtoca, Cașu și celelalte resturi velicoruse de la coada clasamentului. Acest simplu calcul matematic îi pune pe cei din PL să se dea peste cap pentru a coagula toate voturile candidaților proeuropeni. Acest lucru poate fi făcut în 2 moduri. Fie liderii PL negociază cu liderii PPEM, PLDM, PD și PDA, fie aleg să folosească ”metoda Iohannis” și să vină cu un discurs de tipul ”Mandatul nostru se negociază doar cu cetățenii, prin urmare fiecare susținător al celorlalte partide să facă ce crede de cuviință, dar noi cu liderii de partide nu le negociem propriul lor vot”. Dintre aceste 2 posibilități, este destul de ușor de intuit că temperamentul liderilor PL îi va face să o aleagă pe a doua. Și nu doar temperamentul. O asemenea variantă ar fi mai bună și din alt considerent, or unii susținători ai celor 4 formațiuni ar prefera mai curând să fie asociați cu un vot nevoit pro-Chirtoacă/UE/democrație, decât cu celelalte 3 formațiuni concurente.

O altă soluție interesantă, chiar dacă îndrăzneață, ar fi cooptarea lui Oazu Nantoi în funcția de viceprimar, la un moment dat în următoarea săptămână. Contraargumentele unei asemenea decizii ar fi doar de ordin subiectiv, dar beneficiile ar fi imense.  Chiar dacă această mișcare va rămâne doar un deziderat,  fracțiunea PPEM oricum va trebui să fie luată în calcul la formarea majorității proeuropene din Consiliul Municipal. Aici, PL, PPEM, PLDM și PD ar putea institui o alianță cu cele 26 de mandate ale lor vs 25 de mandate ale socialiștilor, comuniștilor și usatiștilor. Această eventualitate ar merge mână în mână cu intențiile de formare a AIE3, asumate de către liderii PLDM și PD, care au astăzi nevoie de PL ca de aer. PCRM trebuie să fie ajutați să devină istorie.

Formarea unei alianțe proeuropene la nivel local, dar mai ales la nivel central, cu respectarea acelor condiții elementare de returnare a banilor furați și a luptei anticorupție, ar putea fi singura șansă pentru a recupera teritoriile pierdute astăzi în mrejele corupților antieuropeni. Premise există, întrucât nici susținătorii lui Usatîi și nici cei ai lui Shor sau Vlah de la Comrat, nu fac parte din partide-instituții. Iar asta îi face deosebit de flexibili în fața oricăror alte tentații politice serioase alternative. Dar numai dacă partidele ex-AIE1/2 vor reuși să le recapete încrederea prin demararea unor reforme de substanță, valorificarea asistenței occidentale și recuperarea prejudiciilor aduse statului prin furturile de miliarde. Prin urmare, Republica Moldova rămâne cu aceeași veșnică provocare.

 

Comentarii

Tudor Cojocariu

Tudor Cojocariu

Român din Moldova. Absolvent al liceului româno-francez "Gh. Asachi" din Chişinău. Licenţiat în Sociologie (Universitatea București). Master în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (SNSPA, Bucureşti). Responsabil de proiecte la Departamentul...

Ultimele articole