Lecția Silviei Radu n-a fost învățată de Mihai Moldovanu! Alcool etilic și frigărui pentru alegători

Opinile evidențiate în acest articol aparțin exclusiv autorului. Aceste opinii nu reflectă pozitia postului Publika TV sau a siteului Publika.MD.

  După mai multe luni de neînțelegeri, Silvia Radu, pe atunci Primar interimar al capitalei, a anunțat pe 29 martie 2018, că l-a demis pe șeful Direcției sănătății, Mihai Moldovanu. Argumentele aduse de Radu încep de la faptul că administrația publică din Chișinău trebuie periată de corupți și oameni lipsiți de responsabilitate, iar alt factor important ar fi fost plângerile de la doctori, care spuneau că sunt împinși de administrația spitalelor să comită lucruri ilegale. Toate acestea sunt pe lângă faptul că Radu l-a acuzat pe Moldovanu că face business la Spitalul nr.1 și că ar organiza diferite chefuri în cadrul instituției date.

Revenind la zilele noastre, ne amintim că suntem în plină campanie electorală, iar Moldovanu este unul din candidați pe Circumscripția 14, Telenești. Duminică, 10 februarie, acesta a publicat mai multe poze unde arată cât de entuziasmați sunt alegătorii din Găuzeni, Răspopeni și Chipeșca, însă a uitat să menționeze și despre faptul ce a urmat după acele discuții.
  Deoarece nu vreau să intuiesc, mă voi axa doar pe situația din Găuzeni.
  Când a intrat în sat, Moldovanu a vizitat magazinele din localitate și a propus șefilor de magazine ca să le ofere bani, iar aceștia la rândul lor ,,să se ocupe de alegători”, după plecarea lui. Trei magazine au refuzat, însă unul a acceptat, respectiv ultimul a și primit mai multe mii de lei… După discuții, cei prezenți la discuții au fost serviți cu frigărui, salam, maioneză și ,,batoane”. Cireașa de pe tort o constituie alcoolul cu care au fost serviți cei prezenți. Din cele auzite și văzute, cel mai probabil e vorba de alcool etilic, sau cum se mai spune la noi, SPIRT. Acesta era băut împreună cu vin, bere și alte băuturi alcoolice, care au dus la adormirea câtorva chiar în mijlocul drumului.
La ieșirea din sat, Moldovanu a mai lasat 500 de lei la un magazin (unul din cei care au refuzat la început) pentru ca vânzătoarea să ofere bere tinerilor care se aflau în acel moment în fața magazinelor.

Campania electorală continuă, iar alcoolul curge…

P.S. #Pace

Denis Rusu

Denis Rusu

Sunt o persoană obișnuită, cu preocupari sociale și politice. Nu posed nimic ieșit din comun, doar că nu pot accepta unele lucruri, precum manipularea si victimizarile absurde. Poate ca sunt perfecționist, poate ca mai mult echilibrat, dar mereu am a...

Ultimele articole